Cu puterea a 1000 de sori

Încă îmi amintesc o seară din vara 2010.

Porcăria lumii, cred că era cu o zi sau două înaintea licenţei.

Am ajuns să nostalgie din nevoie şi pentru că o legătură mai lungă de evenimente. Se face că azi am mai spart o barieră, despre care am început a spune cuiva. Ănceput adică mi-am luat o gură mare de aer şi cu ea am rămas. Parcă nu era momentul... 

Tricouri de fotbal din Taiwan - check. Tricouri din China - check. Tricou oficial din MB - check, înaintea tuturor. Găsit un site genial de cărţi online (MB) - check, comandat probabil vreo 25 de cărţi de acolo. Câştigat ceva ghete de fotbal pe waatp - le aştept. Nu am spart încă bariera comenzilor de electronice/amazon/ebay, dar am spart azi altă barieră. Cărţi online second-hand la preţuri nesimţit de faine, unde împins am fost de nevoie, pentru că ediţia e epuizată. Abe Books - le aştept.

Şi se face că mi-am amintit eu de o carte =cică cea mai bună carte despre Blur. Am ascultat destul, de ce să nu învăţ câte ceva despre lucrurile din spatele melodiilor? Blur.

Şi tot azi, ieşind la o pauză pe balcon, am dat de o altă melodie. Din seara aceea.

Eram ca pixu'. Drept, transparent şi fără pastă - iar puţina pastă pe care o aveam dădea pe lângă şi lăsa urme groaznice pe caiet. Nervii întinşi la maxim, NIMIC scris la licenţă, proiectul... să zicem că aproape gata, Campionatul Mondial de fotbal cu 3 meciuri pe zi. Urît context. Drept urmare, de ce nu, merg pentru prima oară la un prieten să lucrăm împreună, în paralel, la licenţele aferente. Eu, cel care lucrează singur şi gândeşte şi mai singur.

Dar chiar lucrez (trăiască-mi leptocul)! Doar că psihic oscilam între "pula gat eu asta până la timp" "poate-poate" şi "poate-poate, dar fuşerit - trăzni-m-ar, nu m-am putut ţine serios de ea din timp/atîta muncă fără încununare". Feeling-ul îmi e foarte proaspăt în minte. Dar am stat, am lucrat, pînă când a venit dimineaţa şi odată cu ea oferta de a dormi acolo câteva ore. Am rămas eu să lucrez, dar acum vrei să mă şi îmbrăţişezi în somn? One step at a time, nene. Dar înainte să plec o ţigară a lui însoţită de o melodie - una dintre alea care într-un fel sau altul îţi schimbă viitorul, ultima piesă dintr-un puzzle de 3000 de piese, ultima statuetă din San Andreas - ceva în gen. Digital Controller, ritm, bas - mi-a gâdilat perfect lipsa de somn şi oboseala psihică. 

Dar tot am plecat, ascultând pe drum Blur - doar reîncepusem prin mai discografia, "de data asta mai atent". Şi se face că pe drumul de 15 minute până acasă şi audiţia de faţă îmi părea că atinge ultimele celule din corpul meu vlagă-less. Şi toate gândurile... aşteptările... Dar taman atunci am căpătat mai multă determinare decât am avut oricând în viaţă! Şi mă şi simţeam bine. Energic! Chair cu chef de harţă... Lord of the feelings, Master of the 5AM darkness, Viitorul îmi e în faţă, Îi voi face pe toţi apropiaţii mândri (sentiment foarte bine corelat cu altul, anume că simţeam cu adevărat că sunt o influenţă bună în viaţa unora, că îi ajut să stea pe linia de plutire, că pesimismul inerent e o aiureală etc.). Şi mă simţeam bine! Responsabil. Chiar şi în bani. Cu puterea a 1000 de sori.

Bineînţeles că ştiu că în atitudine stă acea putere, atît a ta cît şi de a influenţa pozitiv oamenii. În atitudinea ta de a fi "sus" fără a privi la alţii în jos. Nu neapărat contează să ştii.

Oricum - cred că dacă e să reduc toate sentimentele, gândurile, anxietatea, epuizarea fizică la un punct aşa cum alţii au redus în formule planete întregi la un punct adimensional cu masă m - ăsta e cel mai important-fericit moment al meu. Când eram şăf. Al meu în primul rând.

P.S. But what happened next, M.? 

Kids, it's a studied fact that people aren't interested in long stories and there's a point where a text goes from "just right" to "ok" and then "this guy wants us to be free editors of his life story", or as you lot put it TL;DR. E.g. Aw, fuck off.

Oh - this is cool too.

Huh.

It's funny that today, the day I thought about whether I'll continue singing around my kids and what they'll make of it - will they enjoy it, will it give them fond memories of me? - is the day I should, later on, stumble across this passage:

"Some of my earliest memories are of hearing my parents singing little melodies in the other room. There was always humming or whistling going on if my dad was nearby. I always got a good feeling from my dad's songs, and that feeling returns nowadays when we get together during holidays or other special occasions. For my entire life, my dad has been liable to break into song at any moment."

Multe fete

care-s faine habar n-au că-s faine, iar majoritatea celor care cred că sunt sau aud de la unu'-altu' că sunt... aud minciuni.

Because when the smack begins to flow ~ I really don't care anymore

(Lou Reed)

~draft

Uneori mă trezesc revoltat. Într-un fel mă deranjează "sex bias"-ul... De ce eu ca bărbat văd femeile diferit şi sunt incapabil de a trata toate persoanele la fel? De ce suntem iremediabil atraşi de sexul opus şi nu şi de cel propriu? Ca să se înţeleagă ce spun ar trebui să dezvolt şi nu sunt dispus să fac asta acum.

Dragostea. 

Utilitarismul, tendinţa de a evalua lucrurile prin prisma utilităţii aduse mi-a părut o idee bună primele 30 de secunde în care am auzit prezentat conceptul (de către Colin McGinn, un american). Apoi mi-am dat seama că acesta presupune multe lucruri care îmi par absurde.

Doar că în istorie mulţi au studiat utilitarismul şi s-au declarat adepţi al lui. Prin vocea lor cred că ar putea fi argumentat că din moment ce dragostea oferă puţine cazuri de happy-end şi aduce infinit mai multă suferinţă în lume... poate ar trebui abandonată. Ca şi concept. (La fel cum pentru noi românii ar trebui abandonată noţiunea de fotbal la nivel de naţională...)

Să nu mai considerăm dragostea şi tot ceea ce presupune ea o opţiune, o variantă, o alternativă.

Utilitarismul... 

E amuzant să te gândeşti la mai multe lucruri radicale cum ar fi propunerea mea absurdă şi. uimitor să simţi că atâtea gânduri pot fi pur şi simplu invalidate - la ce? La vederea persoanei iubite.

Care în cazul de faţă e o fată.

Orice şut in fund

e un pas înainte. Sau în sus, depinde de direcţia şutului.

Uite o idee.

Noi luam foarte multe substante care sa ne modifice starea sau comportamentul. Lasand la o parte dependentele sau viciile, cam orice om inhaleaza chestii care sa il schimbe intr-un fel sau altul.

Cafeaua sa fim mai alerti, alcoolul sa fim mai putin constienti, energizante, fumam, injectam, inghitim pastile sa ni se schimbe si mai tare perspectiva.. iar unii sunt afectati pana si de cofeina din Pepsi. Suntem foarte slabi.

Nu ma feresc de nimic si ma bucur de toate cele de mai sus, dar continui sa cred ca toate acestea sunt in interiorul nostru. Una-alta substantele adaugate celulelor doar le "trezesc"; energia, perspectiva etc se afla deja in noi. Doar ca uneori e prea greu de ajuns la ea sau avemun constient prea puternic care se da greu la o parte.

Asta ar fi un proiect genial - sa incerci sa traiesti senzatii fara stimulente externe. Nu ar trebui sa ne lasam prada altor substante, ci sa le controlam noi. Foarte greu, dar realizabil. Banuiesc ca din dorinta aceasta innascuta a mea a iesit si experimentul meu cu cafeaua la lucru - pe care o beau doar cand mi-e lene sa lupt sa-mi instaurez singur efectul.

 Nirvana e cafeaua din interiorul tau, LSD-ul de care te bucuri fara sa il inghiti. E visatul cu ochi deschisi.

...Bun si de ce mortii ma-sii tot miros calcar?!??! DE CE MA URMARESTI??? pleaca.

Life is a wobble bass

I wonder how did the English get from talking impersonally by using phrases like "thou shalt", "one must" to using a word like zoom.

What I mean is - was there a particular moment when some people just stopped and said "wow, we've just invented a device that magnifies!" and then followed the inherent question "what should one name this contraption?" with the awkwardly onomatopoeic "ZOOM!"??

--

edit> But a friend was troubled by its use in the romanian translation of a book. My suggestion was that it's probably already in the dictionary as a loaned word. Apparently I was right, as its definition according to the "Marele dictionar de neologisme" of 2000 is

"ZOOM s.n. 1. Efect de travelling cu ajutorul unui obiectiv cu distanța focală continuu variabilă."

If your loaned word definition is based on other loaned words maybe you should reconsider the whole thing...

And a nervous disposition doesn't agree with this

Ma plimbam cu 80 de bani in buzunar. Simtindu-mi pantalonii trasi in jos nu am putut sa ma abtin a gandi "Oare la asta se refereau cei care ziceau Gre' viata.?!?"

Trecutul era foarte urat. Erai fortat sa umbli la tine cu dubloni, dinari... monede grele, nu ca fluturasii astia pe care ii invartim noi. Noroc insa ca majoritatea nici nu-si prea permiteau sa detina monede grele, din aur.

Poate de-aia isi ingropau si piratii averile. Ii enervau cat de grele sunt.

Sau poate nici nu le ingropau - le lasau doar pe plaja, iar g-ul de 9.81 m/s^2 le tragea incet in jos.
De unde stiu asta?? Bineinteles ca erau 9.81 metri pe secunda la patrat! Aceea e acceleratia gravitationala pe Pamant la nivelul marii - coincidenta? exact regiunea in care operau piratii.

In a chemical world it's very very very cheap

Unul dintre lucrurile care îmi scapă constant e să îmi amintesc că fiecare om gîndeşte diferit deci lucruri care mie îmi par elementare sau la care m-am săturat să mă gîndesc merită menţionate deoarece altora nu le par deloc aşa "obosite".

Asta ar explica de ce uneori mă minunez la atenţia acordată unor banalităţi.

En les morts

În curînd vom începe să pierdem încă un element cu care am crescut. Anume "decesele notabile ale luptătorilor pentru drepturi civile".

În 2010 cele mai multe nume pe o listă de "morţi notabile" am observat a fi cele ale diferiţilor apărători ai drepturilor civile.
Fără a insinua că lumea de azi e perfectă nu pot să nu observ că... totuşi marile obiective au fost obţinute. Ziua de lucru de opt ore, egalitate, sufragiu, toleranţa pentru homosexuali etc. Mai e mult de parcurs dar majoritatea obiectivelor au fost atinse... teoretic cel puţin.

Teoretic înseamnă că deşi dreptul poate nu e funcţional, măcar există "în acte". Asta face ca pînă şi lupta pentru împuternicirea şi aplicarea acelor drepturi să pară de departe mult mai puţin spectaculoasă. Pentru că luptînd pentru ceva ce există deja nu te mai lupţi cu sistemul, ci cu indivizi.

Anii '40-'80 au fost plini de evenimente şi progres. Acum însă un calcul simplu ne spune că e momentul să ne pregătim să stingem lumina peste cei care şi-au petrecut tinereţea în acei ani făcînd ceva.
Acea lipsă de "spectaculozitate" însă reprezintă simultan şi o cauză şi un efect al... ei însăşi. Dinamica pe care vreau să o expun e foarte alambicată, însă merită menţionată analogia cu un mijloc folosit de luptătorii drepturilor umane: comunicarea. În mijlocul acestui perpetuu progres avem fără îndoială mult mai multă comunicare, însă nu o dată am simţit că pot argumenta cum de fapt avem mai puţină. Sau mai diluată. În mijlocul bombardamentului cu informaţii şi mai ales noninformaţii de cele mai multe ori fără un filtru bun şi timp dedicat menţinerii lui îţi scapă lucruri importante. Se diluează întreaga latură însemnată a experienţei, pierzi din vedere zonele în care chiar se poate face diferenţa, poate nu pentru tine dar pentru generaţiile viitoare, pentru că drepturile civile intotdeauna transcend prezentul şi de multe ori aplicarea lor are un timp de incubaţie de o generaţie. Sau poate pierzi din vedere pînă şi faptul că există asemenea zone.
Netul ne face să vedem cît de mulţi oameni sunt în lume, dar nu întotdeauna conştientizăm că asta are un efect psihologic inconştient de nils-holgersoneală[*]... ca să nu mai adăugăm faptul că efectul de "trolling" - curajul si batjocura gratuită sub acoperirea anonimităţii[**] - descurajează făţiş idealiştii, lăsînd loc lehamitei pentru o lume căreia "oricum nu-i pasă şi nu merită altceva".

Dar întotdeauna vor exista clişeele. "Nu mai avem gentilomi ca înainte", "nu se mai fac eroii cum se făceau pe vremuri", "pe vremea mea copiii erau mai respectuoşi"... şi ajungem chiar şi la "dacă permitem căsătorii homosexuale vom distruge familia tradiţională". Cînd vrei să te plîngi, să te victimizezi sau să justifici de ce nu faci tu nimic scurtătura e blamatul contextului care a scăzut calitativ faţă de trecut, ceea ce pasămite ţi-a tăiat ţie aripile. "Fair enough?" ar întreba profa mea de engleză...
O nouă privire peste acele motive ar trebui să ne facă să întoarcem capul. Lumea se schimbă; e normal să existe alte condiţii, părinţi mai slabi (deoarece în loc să se folosească de puterea exemplului pentru plozi ei rosteau fraze despre cum pe vremea lor totul era mai bine) generează copii nerespectuoşi (însă care ştiu a băgade vină şi a se plînge a-ntîia - oare aia de unde au învaţat?), după cum am argumentat mai sus nu mai e necesitatea apariţiei unor figuri la fel demarcante ca cele din trecut - şi dacă ar apărea societatea "bine unsă" în asemenea chestiuni i-ar sufoca. Iar familia, dacă ne uităm în trecut, niciodată nu a fost precum modelul care ne este constant aruncat în ochi. Căsătorii aranjate, trai patriarhal extrem, bătăi... divorţul de azi permite doar ocolirea bullshitului unor persoane condamnate a sta împreună deşi se dispreţuiesc.
Per total aş zice că bărbaţii au ieşit mai rău in toată afacerea.

Şi toate aceste schimbări, în bine sau în "bine prost înţeles" au fost posibile doar cu ajutorul unor oameni care merită aprecierea noastră. Fie că şi-au pierdut viaţa, fie că doar au avut curajulsă se avînte în controversă. Pentru că de riscat sigur au riscat ceva. Întotdeauna "prezentul" a avut tot interesul să-şi ducă existenţa neschimbată în viitor. Şi întotdeauna "prezentul" este la putere.

Succesele civile dinainte au fost si vor fi clar mai mari decît succesele viitoare. Acum este totuşi momentul să ne amintim că acesta e şi scenariul dezirabil.

-------
[*] eşti o picătură în mare şi oricît ai fi de sărat nu schimbi tu salinitatea mării...
Nils Holgersson este personajul unei cărţi scrise de Astrid Lindgren care eramicşoratşi dintr-o dată vede totul diferit, iar lucruri care înainte ăi păreau banale acum devin obstacole majore.

[**] Mai în glumă, mai în serios anonimitatea aceea începe să devină o entitate, denumită generic Anon sau Anonymous. Este totuşi un internet meme, dar au existat cîteva mobilizări ale Anon-ului, atacuri sau chiar proteste în lumea reală.

semantică

Întrebare banală... mîntuială?

De unde a primit cuvîntul mîntuială sensul de "superficial"? Şi ceea ce mă interesează... de ce?

Parcă a te mîntui era maximul la care poate accede orice fiinţă umană. Atunci... e cumva vreo recunoaştere tacită a faptului că în mare în societate mîntuirea e tratată de mîntuială?

În spiritul corectitudinii trebuie să iau în considerare şi posibilitatea ca cele două să nu fie deloc corelate. E doar un gînd, oricum...

Happiness cycle, volume 2: "Thinking today of what I want to say/ Thinking of inhibition and vice"

(gînduri pe stradă)

Concurenţa cea mai cinstită, benefică este cu tine însuţi. e bine a vrea să te autodepăşeşti...

Competiţia e bună, dar nu în viaţă. Concurenţa nu este în sine un lucru rău dar modul cum este reflectată în societate este; societatea azi este o competiţie pentru mai mult şi mai bine, un mediu care invită la invidie.

Ne holbăm după Maybach-urile altora, ne benoclăm la "staruri" şi visăm să ne aflăm în locul lor. Observăm un televizor nou la vecinu şi... imediat dorim şi noi unul. Privim salariul colegului şi vrem şi noi la fel de mult, sau... mai bine - mai mult! Competiţia aduce doar senzaţia că există "pierzători". Iar în goana pentru a evita acest statut omul se pierde pe sine.

...Pentru ce? În viaţă lupta cu tine pentru a deveni un om mai bun sau a avea un trai decent e în regulă, dar privind, trăind şi visînd la averile sau la inteligenţa altora "concurăm" cu întreaga lume. Invidie şi nefericire îmi par consecinţele cele mai directe.

În "viaţă" există mai mult de un cîştigător. De fapt cîştigător este doar cel fericit... Iar cît timp eşti într-o goană continuă nu ai timp a fi "fericit".

 "Tell me, what do you need to make you happy? Indeed, 
         is it out of your reach?
Beware of "number one", see all the damage it has done, 
        there are so few of them
You won't find too many in the land of competition
Southern California doesn't breed them
If you just want the best, turn to yourself for the rest
And forget about the ones who "have it all" " (Bad Religion)

 Îmi aduc aminte şi de un interviu al lui David Barsamian cu Noam Chomsky, care atinge subiectul:

John Dewey, one of the leading thinkers of the twentieth century, had a strong influence on you in your formative years. Your parents sent you to a Deweyite school in Philadelphia.

My father ran the Hebrew school system in Philadelphia, where I lived, and it was run on Deweyite lines, which meant trying to focus on individual creativity, joint activities, stimulating projects. I taught there, as well. In the school I attended, we covered all the regular subjects, but with an emphasis on the child's concerns and commitments and creative engagement. There was no competition among students. I didn't even know that I was a so-called good student until I left the school to attend high school. In high school, everybody was ranked, so you found out where you were. It was just never an issue before.

In Propaganda and the Public Mind, you said that "my intellectual achievement was retarded when I went to high school. I sort of sank into a black hole."

That's pretty accurate. Getting into high school was a bit of a shock. I went to an academic high school, very rigorous and disciplined. I disliked almost every aspect of it, aside from my friends. But I remember very little of it, whereas I remember elementary school and up to high school very vividly. I couldn't wait to get out.

So, including your early years, you've been a teacher for more than six decades. You've had thousands of students. What qualities do you look for in a student?

Independence of mind, enthusiasm, dedication to the field, and willingness to challenge and question and to explore new directions. There are plenty of people like that, but school tends to discourage those characteristics.

Gînd roşu-răzleţ

Eu nu am avut mult contact direct cu comunismul; acesta se rezumă la amintiri vagi, însă nu eram destul de conştient de lipsuri în libertate sau stomac.

Cultura însă îmi este profund marcată de comunism.

Viaţa şi existenţa la fel...

Se poate argumenta că e o boală, aceea de a nu te putea dezlipi de o amintire proastă şi a fi permanent stigmatizat de ea, sau -din contră- că nu se acordă destulă atenţie trecutului pentru a "nu uita".

Se poate.

Eu ştiu doar că sunt marcat.

Ştiu doar că mi se scoală părul pe mînă cînd am anumite gînduri, că nu am avut personal contact traumatizant cu el pe cît m-am gîndit şi am empatizat cu poveştile tatălui, cu fuga Phoenix-ului, cu "umbra marelui urss"...

Povestesc străinilor despre viaţa mea, istoria ţării şi observ că nu le vorbesc despre "ingenioasele" victorii ale lui Ştefan, sau despre ""virtutea"" ţării de a nu avea forţă (formulată obsesiv de învăţătoare ca "noi nu am purtat niciodată un război de cotropire" - lucru de ADMIRAT dacă ar fi fost din raţiuni filosofice, nu pentru că nu apucam să ne revenim din atacurile altora). Istoria recentă a ţării se rezumă la un "înainte-" şi "după-" '89, în care de fapt "după-ul" nu are nicio personalitate. El există doar prin şi pentru contrast.

Mi-am trăit peste 80% din timp în "după-".  E uimitor că resimt încă umbra Marelui urss pe care nici nu l-am cunoscut. Şi e ironic pentru că eu nici măcar nu mă impotrivesc comunismului, mai bine zis nu în sensul în care o face "tot omu". Ceea ce a fost România nu a fost comunism, ci un stat totalitar. Etc, nu asta era ideea.

Ducem o viaţă încă în umbră. Toţi.

Mihai.

Noica - Connecting people?

Citind un pasaj în care Noica era testat de către profesorul său, Nae Ionescu (alegînd într-un final să refuze principial a fi testat, pasînd acest lucru către Cioran) nu am putut a mă abţine să gîndesc "ce-ar spune prietenii mei despre această întîmplare?". Incidental îmi cunosc cît-de-cît prietenii şi cam ştiu care ar fi preferinţele lor.

În imaginaţia mea aceştia adoptă o poziţie destul de fermă, de-o parte sau de alta în funcţie de preferinţele şi loialităţile dinainte avute.

Şi aici intevine nemulţumirea mea.

Evident toţi avem preferinţe. De altfel fiecare om care ne intră în spectrul atenţiei va fi "judecat" şi etichetat ca fiindu-ne mai degrabă sim- sau antipatic. DAR... cu riscul de a mă înşela, eu afirm că (personal) găsesc imposibil a nu vedea lucrurile printr-o lupă care să fie cît mai puţin influenţată de emoţii sau afectivităţi personale. Eu nu reuşesc a spune despre cineva că "e de căcat"... deşi poate de cîte ori sunt în intimitatea propriilor gînduri rostesc fraza aia. Însă asta nu demonstrază nimic despre acea persoană.

Însă nu reuşesc a vedea niciunde această perspectivă.

A discuta despre o întîmplare fără a ne insera o parte a propriei opinii în discuţie; conştientizînd din start propria subiectivitate şi măcar încercînd a minimiza efectele ei.

"the benevolent and wise are being thwarted, ostracised. insensitivity is standard"

It is sad that if you ask people "are you a _good person?" the answer's "yes"; if you ask them "why are you frequenting church?" they answer "to celebrate God and because i'm _good and want to be more like Him, cause that's the way to be _saved" and then go home and support _any war as long as their leaders say it _needs to be fought.

Any.
War.
Means death, genocide, pain and decades of involution for the "turf".

Such spineless hypocryople i wish extinct.

Maybe it's because there's a campaign going on (thus making me really come more into contact with people, candidates and _opinions) that i felt i needed to relieve myself through music. I found a song i was listening to but never before heard. It's called The Idiots Are Taking Over and this guy on the piano sounds lovely whilst getting the message out. The composer of the song would be Fat and proud..



This fucking IS a blog entry encapsulating a message that should be promoted!