Am avut o călătorie atipică cu It's always sunny in Philadelphia. L-am primit ca o recomandare acum mulţi ani, l-am urmărit pînă la zi dar unele momente m-au făcut să îl pun pe raft. "Pînă cîndva în viitor". Pentru că descrierea aceea a unui critic "it's Seinfeld on crack" e potrivită. În toată sinceritatea lui, uneori serialul e dezgustător.
Acum, vreo 5 ani trecuţi de ultima oară cînd l-am urmărit, mi-a venit pofta din senin şi am ajuns pentru a doua oară la zi. Da, m-au plictisit două episoade de Leftovers de moarte aşa că am trecut înapoi pe Always Sunny. Între timp am văzut, citit, gîndit mult la ce înseamnă un serial de comedie şi ce înseamnă un serial bun de comedie (şi nu numai), merite şi scurtături luate de către echipa creativă, şi ce înseamnă ca acestora să le pese măcar puţin. Aş estima că 30% din timpul dedicat de mine serialelor e ocupat cu studiul şi analiza lor. Nu vreau să mint, mare parte din acest 30% se bazează pe munca altora.
It's always sunny in Philadelphia. Ştiam deja despre el că e scris de 3 prieteni (probabil unul dintre cele mai indie show-uri de pe network tv-ul american) şi că există, de la început, două cupluri reale în el. Care între timp (10 ani) nu doar că au rezistat, dar au şi acumulat 3 copii între ei. Plot twist pentru cei care urmăreau serialul dar nu şi pagina de wikipedia: Charlie e "happily married" cu Chelneriţa, iar Sweet Dee cu Mac - iar unul dintre lucrurile care face serialul bine scris e că asta NU se vede deloc în el.
Mai privesc seriale cu Cristina, mă mai uitam şi singur, şi deja începe să mă plictisească volumul de stupiditate şi umor ieftin din ele. Nici nu intru pe net să văd cît de mulţi oameni îl aceptă aşa, nemestecat, că m-aş înroşi de furie. Culmea, serialul ăsta are momente direct dezgustătoare, dar nu produce atîta "cringe" cît altele. Şi ce le şi îl salvează e că... totul e din personaje. Toate fazele sunt fidele caracterului personajelor.
Poate nu le e prea greu să îl scrie. Adică pe lîngă cei trei prieteni a mai venit soţia unuia, iar din sezonul doi Danny de Vito, care e... altceva dar se vede că îi face plăcere să-şi dedice timpul personajului. S-a alăturat ca un fan şi poate face tot ce vrea aici ce poate nu era ok în niciun alt rol jucat.
Ideea de bază? 4 fiinţe groaznice deţin un bar. Şi personajele persistă fără să-mi pară că obosesc publicul cu firea lor. Citat din wiki:
Each member of the gang shows varying degrees of dishonesty, egotism, selfishness, greed, pettiness, ignorance, laziness and unethical behavior, and they are often engaged in controversial activities. Episodes usually find them hatching elaborate schemes, conspiring against one another and others for personal gain, vengeance, or simply for the entertainment of watching one another's downfall. They habitually inflict mental, emotional and physical pain. They regularly use blackmail to manipulate one another and others outside of the group.
M-a deranjat puţin New Girl, cu toate acele persoanje care emulează personajele din acest serial fără convingere şi fără Dumnezeu, cum se zice; încercînd totodată să fie pe placul publicului (Nick Miller e un Charlie neamuzant şi fără convingere). E groaznic şi fals, iar cînd unul zice şi face o tîmpenie te enervează. Dincoace, cînd apare o tîmpenie pe masă ai mult mai mult un sentiment că "habar nu am unde duce asta" şi "dap.... îl văd pe tipul ăsta spunînd aşa ceva". No viewer cringe, no anger.
Poate e mai uşor, creîndu-ţi tu personajul să-l faci aşa cum vrei, cum îl poţi juca şi apoi să fii dedicat lui. Chiar dacă nu îţi joci rolul tău din viaţa reală. Să simţi precis "cum ar reacţiona personajul meu la situaţia asta nouă" sau să-ţi aminteşti cum a reacţionat în trecut. Spre deosebire de o cameră de oameni mai mult sau mai puţin compatibili, mai mult sau mai puţin valoroşi care scriu despre ceva ce nu le e deloc familiar. Cum fac şi scriitorii The Big Bang Theory. Care începuse ok, dar mai nou se vede. Cum zicea un critic, "The Big Bang Theory e un serial despre nerds scris de oameni normali, iar Community e un serial despre oameni normali scris de nerds". Se vede şi sunt de acord.
Always sunny e sincer. E entertaining şi azi am rămas iar uimit de dedicarea trupei. Am văzut finalul sezonului 8 sau 9, despre reuniunea de liceu. Iar azi cumva l-am reînceput, vizionînd sezonul 1. Ei... in episodul 3 al sezonului 1 am văzut seminţe plantate care au fost folosite cu succes în reuniunea aceea. Nu au fost plantate pentru acele episoade... doar că atunci cînd scriau episodul i-a durut puţin cît să vadă "hmmm reuniune - ce-am mai zis noi despre personalităţile noastre din liceu??" .
Îmi pare uimitor cît de tare par actorii dedicaţi personajelor, cît de multe replici apar care nu sunt desemnate rîsetelor publicului... Parcă fiind cumva ridicoli ei pur şi simplu urmăresc firul personajului. Iar eu ca spectator aleg la ce să rîd. Altcineva rîde la altceva - fiecare cu gustul lui. Aproape nu ai putea să-i pui "laugh track" pentru că nu are zone destinate amuzamentului. Iar cînd ceva nu-mi place las faza să continue. Mie nu-mi place să-l văd pe grăsuţul Danny de Vito gol şi unsuros, şi deşi pentru alţii e amuzant, episodul nu va atîrna în acel moment. Găsesc altceva amuzant. Şi e un nuevo Seinfeld fără a avea pretenţia calităţii din Seinfeld. Dar se leagă mult de lucruri mici, le explodează pentru că oamenii mici atîrnă în lucruri mici.
Mă uit la cîteva seriale de comedie care încă mai rulează, şi e o dragoste mai veche a mea - de la M*A*S*H* incoace; unele pe stil (moderno-)clasic dar bunicele++ (Modern Family), unele groaznice (2 Broke Girls) şi unele diferite (Community, de exemplu). Dar după un episod de Always Sunny, un episod de 2 Broke Girls pare ca un mail cu glume forwardat cu acel font nesimţit de comic sans, mare şi mov. Unele glume sunt bune, altele jalnice, dar serialele nu investesc absolut nimic în cursivitate sau personaj. Nu înseamnă nimic pentru mine, iar cînd va fi anulat serialul nu voi simţi nimic. La Friends mi-a părut rău.
