Prin perioada 2000-2007 cele mai multe discuţii le purtam cu un prieten şi se învîrteau mult în jurul Rapidului (echipa noastră de suflet care ne-a apropiat), al fetelor şi al politicii/naţionalismului. El mă făcea anarhist împuţit, eu îi reproşam denigrant că e naţionalist. Aşa, prieteneşte.
Ca orice naţionalist de treabă, nu poţi fi ancorat doar în Noua Dreaptă, Partidul Pentru Patrie şi Zelea Codreanu. Trebuie să ai şi un subiect curent, aşa că se mai inspira şi (îmi) mai citea articole scrise de către VC Tudor chiar dacă nu respecta complet părerile bombastico-delirante ale acestuia.
Anii au trecut. Rapidul a rămas la aceleaşi 3 titluri din 2003, a trecut în insolvenţă (aproape desfiinţat) şi a retrogradat. Prietenul meu a murit. M-am descotorosit de o ştampilă a Partidului Pentru Patrie, iar acum a venit momentul să plece şi Vadim din lumea mea. Acest decor descris mai sus fiind singurul meu regret în ceea ce-l priveşte pe acesta.
Au trecut X ani şi o mare parte din preocupările adolescentine mi-au dispărut complet din peisaj. Fizic şi iremediabil, din nefericire. Regret puţin; aş fi vrut ca ele să rămînă o parte nostalgică a discuţiei de peste ani cu acel prieten, dar va trebui să mă mulţumesc cu o nostalgie mentală, solitară.
