Încă îmi amintesc o seară din vara 2010.
Porcăria lumii, cred că era cu o zi sau două înaintea licenţei.
Am ajuns să nostalgie din nevoie şi pentru că o legătură mai lungă de evenimente. Se face că azi am mai spart o barieră, despre care am început a spune cuiva. Ănceput adică mi-am luat o gură mare de aer şi cu ea am rămas. Parcă nu era momentul...
Tricouri de fotbal din Taiwan - check. Tricouri din China - check. Tricou oficial din MB - check, înaintea tuturor. Găsit un site genial de cărţi online (MB) - check, comandat probabil vreo 25 de cărţi de acolo. Câştigat ceva ghete de fotbal pe waatp - le aştept. Nu am spart încă bariera comenzilor de electronice/amazon/ebay, dar am spart azi altă barieră. Cărţi online second-hand la preţuri nesimţit de faine, unde împins am fost de nevoie, pentru că ediţia e epuizată. Abe Books - le aştept.
Şi se face că mi-am amintit eu de o carte =cică cea mai bună carte despre Blur. Am ascultat destul, de ce să nu învăţ câte ceva despre lucrurile din spatele melodiilor? Blur.
Şi tot azi, ieşind la o pauză pe balcon, am dat de o altă melodie. Din seara aceea.
Eram ca pixu'. Drept, transparent şi fără pastă - iar puţina pastă pe care o aveam dădea pe lângă şi lăsa urme groaznice pe caiet. Nervii întinşi la maxim, NIMIC scris la licenţă, proiectul... să zicem că aproape gata, Campionatul Mondial de fotbal cu 3 meciuri pe zi. Urît context. Drept urmare, de ce nu, merg pentru prima oară la un prieten să lucrăm împreună, în paralel, la licenţele aferente. Eu, cel care lucrează singur şi gândeşte şi mai singur.
Dar chiar lucrez (trăiască-mi leptocul)! Doar că psihic oscilam între "pula gat eu asta până la timp" "poate-poate" şi "poate-poate, dar fuşerit - trăzni-m-ar, nu m-am putut ţine serios de ea din timp/atîta muncă fără încununare". Feeling-ul îmi e foarte proaspăt în minte. Dar am stat, am lucrat, pînă când a venit dimineaţa şi odată cu ea oferta de a dormi acolo câteva ore. Am rămas eu să lucrez, dar acum vrei să mă şi îmbrăţişezi în somn? One step at a time, nene. Dar înainte să plec o ţigară a lui însoţită de o melodie - una dintre alea care într-un fel sau altul îţi schimbă viitorul, ultima piesă dintr-un puzzle de 3000 de piese, ultima statuetă din San Andreas - ceva în gen. Digital Controller, ritm, bas - mi-a gâdilat perfect lipsa de somn şi oboseala psihică.
Dar tot am plecat, ascultând pe drum Blur - doar reîncepusem prin mai discografia, "de data asta mai atent". Şi se face că pe drumul de 15 minute până acasă şi audiţia de faţă îmi părea că atinge ultimele celule din corpul meu vlagă-less. Şi toate gândurile... aşteptările... Dar taman atunci am căpătat mai multă determinare decât am avut oricând în viaţă! Şi mă şi simţeam bine. Energic! Chair cu chef de harţă... Lord of the feelings, Master of the 5AM darkness, Viitorul îmi e în faţă, Îi voi face pe toţi apropiaţii mândri (sentiment foarte bine corelat cu altul, anume că simţeam cu adevărat că sunt o influenţă bună în viaţa unora, că îi ajut să stea pe linia de plutire, că pesimismul inerent e o aiureală etc.). Şi mă simţeam bine! Responsabil. Chiar şi în bani. Cu puterea a 1000 de sori.
Bineînţeles că ştiu că în atitudine stă acea putere, atît a ta cît şi de a influenţa pozitiv oamenii. În atitudinea ta de a fi "sus" fără a privi la alţii în jos. Nu neapărat contează să ştii.
Oricum - cred că dacă e să reduc toate sentimentele, gândurile, anxietatea, epuizarea fizică la un punct aşa cum alţii au redus în formule planete întregi la un punct adimensional cu masă m - ăsta e cel mai important-fericit moment al meu. Când eram şăf. Al meu în primul rând.
P.S. But what happened next, M.?
Kids, it's a studied fact that people aren't interested in long stories and there's a point where a text goes from "just right" to "ok" and then "this guy wants us to be free editors of his life story", or as you lot put it TL;DR. E.g. Aw, fuck off.
Oh - this is cool too.
