What is it with the singing brits??

Îmi plac mult

Bisect

Mi-am reamintit azi de o chestie interesantă legată de calendar.

Anul 2012 este un an bisect. Corect? 2012 e divizibil cu 4 (pentru că 12 se împarte la 4) deci...e bisect.

2000 - la fel. Divizibil cu 4 deci a fost an bisect. Doar că nu. Sau, mai bine zis, nu pentru că e divizibil cu 4 e bisect. 

Povestea cu anii bisecţi e contraintuitivă, dar demnă de aruncat o privire peste ea.

În calendarul iulian (folosit până cca. 1500) exista deja ideea de an bisect, pentru că observaseră şi cei de atunci că un an durează de fapt 365.25 zile. Aşa că acel ~0.25 după 4 ani devenea o zi completă şi chiar sărbătorită. Numai că între timp s-a observat totuşi că mica marjă de eroare - în plus.

Aşa că ajungem la adopţia calendarului revizuit, cel gregorian - adopţie care bineînţeles că are şi nişte rădăcini religioase. Aista propune adoptarea unei alte reguli; la fiecare 100 de ani să se sară anul bisect. 1892 bisect, 1896 bisect, 1900 an normal! Doar că acum am rămâne puţin în spate. 

Aşa că ajungem la ultima regulă pentru calendarele actuale - la fiecare 400 de ani se ignoră ultima regulă. Adică 1800 normal, 1900 normal, 2000 bisect.

Pare aiurea, corecţia corecţiei, dar e destul de logic sistemul şi merge mai bine spre o aproximare cât mai corectă. Plus că are o coerenţă jocul acesta între 4 şi 100. La fiecare 4 ani facem ceva, la fiecare 100 (divizibil cu 4) altceva, şi la fiecare 4*100 revenim. Sistemul îmi aminteşte de cel întâlnit la semnale.

Eroarea care poate totuşi apărea (şi asta datorată faptului că un an nu are 365 de zile 6 ore, ci 365 5 ore şi ceva) devine astfel ignorabilă. Ca şi când te interesează un număr de 4 cifre, a.bcd. a-ul îl calculezi precis; să zicem 5. Dacă tu lucrezi cu o marjă de eroare de +/-1 la o cifră oarecare nu e prea satisfăcător ca eroarea să se întâmple la b. Adică să zicem că tu estimezi b-ul 3. Între 5.2cd şi 5.4cd e o diferenţă mare! Dar dacă introduci o corecţie deja b-ul ŞTII că e 3 şi eroarea se mută la c (să zicem măsurat 8). Atunci deja numărul adevărat se învârte între 5.37d şi 5.39d. Mai introduci o corecţie şi oscilezi la d (măsurat 1, să zicem). Atunci deja adevărata valoare, cea căutată, e undeva între 5.380 şi 5.382. O diferenţă între a nu şti prima sau a treia cifră de după virgulă.

SM

Filozof de paie.

Cred c-am întâlnit unul recent. Aşa mi-a fost prezentat de către alţii - el e filozof. Nu unul literal - cred că de fapt voiau să zică "filozofic".

Îi place să aprofundeze o idee, ceea ce e admirabil. Din păcate îşi asumă un aer mult mai cunoscător decât e cazul, poate din cauza unui exces de entuziasm sau poate pentru că dintre prieteni e cel care îşi pune cele mai multe întrebări, simte asta şi vrea să-şi respecte reputaţia. Dar până la urmă nu e mare brânză în spatele filozofiilor lui; nici metaforic şi nici direct. A fost destul de evident că se baza mai ales pe propria-i gândire, nu era prea trecut prin canonul comunităţii din temele alese pentru discuţie. Ceea ce, iarăşi, dintr-un punct de vedere e foarte bine. Din altele nu prea, şi dacă adăugăm o influenţă hipiotă gândurilor încep să-mi dau seama de ce e plictisitor şi borderline enervant să vorbeşti cu un hipiot. (Mic trailer - nu atât din cauza conţinutului ideilor lor, ci mai degrabă din greutatea cu care cineva care se consideră epitomul unei minţi deschise va încerca să priceapă ce vor ceilalţi să spună).

Cred că într-un fel am fost mai degrabă dezamăgit, mai ales când asistam la o discuţie despre modurile de a privi lucrurile în viaţă (in English, nonetheless) şi totul a ajuns să fie rezumat la un scaun; ce vedem când privim scaunul din faţa noastră? Am fost toţi de acord că ar fi trist să vezi doar un scaun, obiect pe care te poţi aşeza (viziunea unei persoane care ia totul de-a gata şi nu se uită ce e în spatele obiectelor). Ok, apoi înainte să-mi arunc şi eu cei doi bani se menţionează o viziune marginal suprapusă peste cea a mea. "Lemn, arce, curburi - nu văd un scaun, văd din ce e făcut şi ce-aş putea face mai departe cu el sau cu componentele lui". Fair enough, mă gândeam. Hai să mergem mai departe. Şi vine Johnnay - care între timp era setat pe "yes! yes!" părând că impărtăşeşte măcar o parte din ceea ce se spunea. But unbeknownst to us, el încerca doar să prindă microfonul. Pentru a împărtăşi că el vede... copacul din care a fost făcut scaunul, căruia i-au trebuit zeci de ani să crească, etc. etc. Şi - ce m-a durut - ATÂT. Nimic mai mult. Atât. Între asta şi-un american care i-a dus gândul mai departe pe tărâmuri americane "well yeah, the tree which took decades to go was cut down, but at least it served a purpose [o...k...] - just like hunting. Animals die, but at least they serve a purpose [what?!? foreign policy in a nutshell]". Aşa că ochii pe spate şi continuă să mergi, Martine. Nothing to do here.

Aş vrea să nu-l uit pe Strawman.

Science literacy is not what you know, but how your brain is wired to ask the questions.
--Neil deGrasse Tyson

Operaţiunea "Pisulea şi Pomul de Crăciun" s01e01

Problem:

Visul!

He he. Inca din primul an de angajare am avut o viziune, orientata mai ales pe spargerea oricarei monotonii si pe facilitarea iesitului din casa in toate formele.

Sa-mi distribui toate zilele libere [bar o saptamana pentru un concediu] pe zile de vineri din saptamani aleatorii. Asa ca din 25 de zile, scazand saptamana de concediu - 5 zile - raman 20. Aistea 20 ar trebui distribuite pe ~50 de saptamani.
Din acestea trebuie scazute acelea pe care le iei "fortat" intre sarbatorile din decembrie [~4/an] deci raman cam 16, si adunate cele libere de la stat care indeplinesc anumite conditii; 4 pentru calculul de mai jos.

Asa ca, studiu de caz - in 2013 ar fi alte 50 de saptamani, distribuite asa:
1 saptamana 2 zile [ianuarie]
Alte 20 de zile libere pe 49 saptamani. => 20 saptamani de 4 zile lucratoare, 29 de 5.

Cum suna?
2 saptamani 0 zile
1 saptamana 2 zile
20 saptamani 4 zile
29 saptamani 5 zile.

Mie-mi pare un calendar avantat.

213! Safe for keepin'.
Been a while since one felt so good.

Puss
Seeps from the seams of our festering souls,
Mostly just dripping,
Ghostly and gripping,

Slipping,
Slipping.

And there will be times, there will be times,
When sunset falls
Like a wingless bird -
Never to sing again,
Never to wing again,

In the room the women come and go.
Talking of threesomes and Reality shows.
But if only they knew!
And if only they could see the light.
If only they could watch me try to write
The songs I long to write,
And right the wrongs I thought I might,
I mixed my colours with my whites
I fight the tie-dye fight in
Mighty tight trousers,
And really big shoes.
And nothing to lose
But my stiffy.

I grow old, I grow scared
I shall wear my pre-worn trousers flared.
And while the shadow may lie between ideas and facts
We can lyrically wax the more interesting gaps

We’re living in the Perineum Millennium
The in-between years
Not front bum or back bum
Not fiction or factum
Nor ideas or reality
Nor the shadow nor the hollow
Not a bosom for a pillow
Not Dante’s big whinge
About cruising round Hades

Like the fabled evening
Spread out against the sky
Let us go then, you and I…

And always you searched
For the soft bit unseen
Like text beneath the pages
Or the years in between
The anal and genital phases.
The perennial quest
Life’s only true task
The only real test
Us humans must pass

This is the way the world ends.
This is the way the world ends.
This is the way the world ends.
Not with a full stop
But a colon. 

(~Tim Minchin)

Pervasive leitmotif in life