SM

Filozof de paie.

Cred c-am întâlnit unul recent. Aşa mi-a fost prezentat de către alţii - el e filozof. Nu unul literal - cred că de fapt voiau să zică "filozofic".

Îi place să aprofundeze o idee, ceea ce e admirabil. Din păcate îşi asumă un aer mult mai cunoscător decât e cazul, poate din cauza unui exces de entuziasm sau poate pentru că dintre prieteni e cel care îşi pune cele mai multe întrebări, simte asta şi vrea să-şi respecte reputaţia. Dar până la urmă nu e mare brânză în spatele filozofiilor lui; nici metaforic şi nici direct. A fost destul de evident că se baza mai ales pe propria-i gândire, nu era prea trecut prin canonul comunităţii din temele alese pentru discuţie. Ceea ce, iarăşi, dintr-un punct de vedere e foarte bine. Din altele nu prea, şi dacă adăugăm o influenţă hipiotă gândurilor încep să-mi dau seama de ce e plictisitor şi borderline enervant să vorbeşti cu un hipiot. (Mic trailer - nu atât din cauza conţinutului ideilor lor, ci mai degrabă din greutatea cu care cineva care se consideră epitomul unei minţi deschise va încerca să priceapă ce vor ceilalţi să spună).

Cred că într-un fel am fost mai degrabă dezamăgit, mai ales când asistam la o discuţie despre modurile de a privi lucrurile în viaţă (in English, nonetheless) şi totul a ajuns să fie rezumat la un scaun; ce vedem când privim scaunul din faţa noastră? Am fost toţi de acord că ar fi trist să vezi doar un scaun, obiect pe care te poţi aşeza (viziunea unei persoane care ia totul de-a gata şi nu se uită ce e în spatele obiectelor). Ok, apoi înainte să-mi arunc şi eu cei doi bani se menţionează o viziune marginal suprapusă peste cea a mea. "Lemn, arce, curburi - nu văd un scaun, văd din ce e făcut şi ce-aş putea face mai departe cu el sau cu componentele lui". Fair enough, mă gândeam. Hai să mergem mai departe. Şi vine Johnnay - care între timp era setat pe "yes! yes!" părând că impărtăşeşte măcar o parte din ceea ce se spunea. But unbeknownst to us, el încerca doar să prindă microfonul. Pentru a împărtăşi că el vede... copacul din care a fost făcut scaunul, căruia i-au trebuit zeci de ani să crească, etc. etc. Şi - ce m-a durut - ATÂT. Nimic mai mult. Atât. Între asta şi-un american care i-a dus gândul mai departe pe tărâmuri americane "well yeah, the tree which took decades to go was cut down, but at least it served a purpose [o...k...] - just like hunting. Animals die, but at least they serve a purpose [what?!? foreign policy in a nutshell]". Aşa că ochii pe spate şi continuă să mergi, Martine. Nothing to do here.

Aş vrea să nu-l uit pe Strawman.