Seeing as I don't really talk to anyone recently about any deep feelings I might have, what issues have arisen or about how my mental ability to process is cloudier and cloudier,
Starting next month there will be room in the budget for a psychologist.

Not really what I needed right no except it is.

-filii

Chiar îmi place tipul.

Recent am intrat în zona "educativă/matematic-educativă" a YouTube-ului, şi descopăr tot mai multe canale care sunt cel puţin interesante. Unul dintre cele mai bune îmi pare cel al "numerofililor", o colecţie foarte tare de oameni:  http://www.numberphile.com/team/index.html  condusă de un fost videojurnalist BBC, Brady Haran. E tare că totul se leaaagă. 

Una dintre primele chestii care mi-au plăcut din Radio-ul BBC-ului a fost The Unbelievable Truth, un panel show în care 4 invitaţi se chinuiau să-şi mintă cu o faţă senină contracandidaţii. Adică fiecare prezenta o anumită temă încerând să strecoare 5 minciuni în exposé pe care ceilalţi să nu le depisteze. Aşa că trebuie să vii cu informaţii care să pară minciuni clare, pentru a ascunde adevăratele minciuni în mulţime. Cum ar fi de exemplu atunci când vorbeşti despre morcovi să menţionezi că mai demult aceştia aveau culoarea violet, nu portocaliu. (Vrăjeală, nu? Fals.)

Invitaţii la The Unbelievable Truth erau oameni de comedie britanici (aşa am ajuns şi eu să-i mai cunosc), iar dinamica dintre ei era genială şi genial moderată de către David Mitchell, care mi-a plăcut mult.

Caut eu pe YouTube acest Mitchell, dau de ceva proiect de-al lui cu un alt comediant din UK şi sceptic, Robin Ince.

Trec anii şi dau de o altă emisiune BBC Radio 4, un alt panel, de data asta dezbătând subiecte legate de ştiinţă, prezentat de Brian Cox (pe care-l ştiam de la TED) şi... Robin Ince. Acesta se numeşte The Infinite Monkey Cage şi am tot (tran)scris recent pasaje din el. 

Prin emisiune mai apărea din când în când un personaj, care era acolo pentru a aduce "opinia unui matematician", în cântec, poezie sau eseu. Aflu că se numeşte Matt Parker.

Dau eu de canalul numerofililor pe YouTube şi după scurt timp (30 de video-uri) încep să am doi favoriţi clari. Un tip ciudat şi unul care îmi pare foarte carismatic, James Grime, cercetător la Cambridge - cu care am şi început blog post-ul. Tipul celălalt? Abia acum m-am interesat de numele lui, pentru acest entry. Matt Parker, the "stand-up mathematician" din The Infinite Monkey Cage. Foarte tare!

Exemplu de video a "Numberphile" cu Grime şi Parker:  Problems with 0.

Binjeînţeles, Numberphile e legat şi întreţine relaţii şi cu Khan Academy, Vsauce, Crash Course sau CGPGrey, toate canale foarte bune de pe YT. Şi dacă e să fie verificat numai unul după Numberphile, să fie CGPGrey.

On money şi propria scârţenie

Nu mai ştiu să ies în oraş fără ideea de a consuma bani. Probabil e o chestie care vine cu vârsta, cu îndepărtarea de paradigma studenţiei, dar am observat că oricând se pune problema de ieşit se lasă cu bani. E ciudat, pentru că până mai ieri nici nu mi-a trecut prin cap "hei, dar de ce nu te duci să te întâlneşti cu X în căminul lui? Sau la o plimbare?" - X fiind ultima mea cunoştintă de cămin.

Ar trebui să revin cu o explicaţie: soluţia mea (întotdeauna temporară) la problema banilor e... să nu ies. Problema cu temporară apare atunci când realizezi că trebuie să ieşi, să social. Nu-ţi poţi înfrâna dorinţele la infinit, pentru că vei exploda.

În ceea ce priveşte banii, am o eroare în sistem. Soluţia mea pentru tot este să tai. Cel mai adesea din propriile dorinţe, pentru că ele îmi sunt prezentate în detaliu şi sunt cele la care am acces cel mai uşor.

Chestia e că nu poţi şi nu ar trebui să-ţi tai din micile dorinţe. Unele dintre cele mai aprinse discuţii avute cu significant other se referă la faptul că ea dorea să ne apropiem de rezolvarea datoriilor în forţă - lucru pe care l-aş susţine, dacă progresul ar fi semnificativ. Pâinea cu margarină. Aşa, privind la asta ca un plan pe multe luni mă găseam întotdeauna argumentând că "da, trebuie rezolvate însă trebuie să ne permitem şi mici quirks de zi cu zi." E pentru sănătatea mentală de zi cu zi, pentru a nu te simţi blocat - iar a te simţi blocat o perioadă mare de timp e brutal.

Aşa că în 90% din timp îmi spun "nu ai nevoie de berea asta", plănuiesc de vreo 2 ani să-mi fac abonament la RATT dar niciodată nu-mi vine să las 70-90 de lei din mână,    Gândurile sunt dese şi niciodată nu le aude nimeni - decât rar când "dau din casă"/plictisesc. Pe de altă parte uneori e şi greu să ies şi să observ cum altcineva îşi alege berea sau nu se uită la un shot sau îşi face planuri de mers în alt bar. Apreciez totuşi că unii "alţii" nu înoată în bani, probabil sunt chiar mai nenorocoşi ca mine financiar deci probabil nici lor nu le e totuna, însă odată ieşiţi - na, cauţi să te simţi bine. Truth be told, excepţie momentele în care ies şi depind de autobuz - adică atunci când sunt "doar una şi mă duc", odată ajuns în oraş dacă mai vreau una o să mai iau una. Norocul meu că nu prea stau în oraş să mă îmbăt.

-------

pauză să fiu criticat de şăf

-------

Deci dacă nu e vreo urgenţă (autobuz)/megacriză de bani va urma şi a doua bere. Dar aici ajungem iarăşi la motivul pentru care refuz ieşiri - se consumă cam mult.

Mi-am eficientizat gândurile astfel încât să nu îmi mai doresc aşa multe. Adevărul e că (în general - lecţie de viată: nu avea încredere în oamenii care zic "adevărul e că") banii se duc oricum. Fie că iese Mishu în oraş fie că nu. Fie că-şi ia chipsurile fie că nu. Fie că-i ia glicerină vegetală (ha!) fie că nu. Deci a-ţi tăia prea des din dorinţe nu e genial, pentru că oricum banii se duc şi ai rămas şi cu nişte regrete. Mai mult, apare şi anxietatea de a-ţi fi refuzat lucruri şi totuşi a rămâne fără bani. Cum ziceam, totuşi, din fericire mi-am eficientizat eu gândurile şi doresc mai puţine. Apoi mai are si C. grijă de mine şi mă răsfaţă cu câte ceva în momente în care sistemul îmi zice "vrei aia? lasă...". Dar metoda mea de a mă îngriji acum e să mai iau chestii din când în când. Un suc, un mexicorn...  Pentru oricine micile mofturi de genul fac mult şi nu ar trebui să renunţăm la ele. Chestia e că nu trebuie să tai prea mult nici din altele. Totul cu simţ

___concluzie de cacao pentru că am de lucru şi nu mă mai pot concentra.

Poate va fi reluat de la ultimul gând coerent pe care l-am avut.

Ţigareta

Dintre poveştile de succes ale ţigărilor (mă rog, mai precis ale ţigaretelor):

Le reduc că nu-mi permit.

Nu contează că nu prea am bani de mâncare, ţigări îmi iau.

Eu nu fumez deloc la lucru, dar fumez acasă pipă. E mult mai bună.

Nu fumez la lucru înainte de ora 17.

O să mă las trecând la slim-uri şi reducându-le în timp. Astea sunt şi mai slabe, deci îmi va fi mai uşor.

Nu o să mai fumez decât ţigări rulate. Sunt mai greu de făcut, deci o să fumez mai puţine. Totodată sunt mai ieftine.

M-am lăsat, mai fumez doar una la câteva zile.

O să trec pe ţigară electronică.

Fiecare poveste de mai sus e legată de un cunoscut. Fiecare e adevărată şi mai toate sunt eşecuri. Poate spre deosebire de alte cazuri, în cel al ţigărilor atunci când iniţiativa cuiva eşuează, ceilalţi trec totul sub preş şi în mare nu se mai vorbeşte despre eşec.

Ceva tangenţe am avut şi eu cu asemenea poveşti. Dar trebuie să spun că niciunde nu am văzut cumva oameni bucurându-se de eşecul altora ca în cazul ţigării electronice. Atunci când am devenit eu "belieber" am primit destule "huh."-uri neutre, foarte puţine încurajări şi totodată priviri ridicate a neîncredere, însoţite de previziuni - "n-o să te ţină decât două spătămâni - MAxim.". Am dat şi un răspuns - după calculul meu financiar într-un două săptămâni costul acesteia se amortizează complet. Adică poţi să o arunci la gunoi, pentru că nu ai futut mai mulţi bani. Ca să nu mai vorbim că până la urmă omul are dreptul să-şi ia ce vrea şi lucrul spre care ar trebui să tragem toţi e să nu judecăm deloc ce face el cu banii atâta vreme cât nu sunt banii firmei sau ai statului, nu-şi împlineşte mofturile băgând mâna în buzunarul tău!
 Chestia e că aceste cuvinte simple ascundeau o satisfacţie de care poate vorbitorul nici nu era conştient. Mai ales fumătorilor le place pe ascuns ca cei cu ţigară electronică să eşueze. La lucru am un balcon de oameni ok şi unul plin de oameni cu sprâncene ridicate. Nu îmi explic de unde atâţia.

Ce-i drept e că electronica nu e chiar pentru toţi. O experienţă completă în domeniu primeşti pentru câteva sute de lei, iar ţigara electronică obişnuită nu se învârte la sumele astea. Aşa că rămâi, ca şi cu un laptop vechi, să tot dai "clear cache" sau "restart Windows" să mai poţi vedea două videclipuri pe YouTube fără lag. Dar e ok.

Asta a fost cea mai bună caracterizare pe care o pot da eu experienţei mele. Şi mă bucur că am dat-o la fel încă din prima zi, când totul părea să meargă strună! "Ni-i rău, e chiar OK". Nu am fost nicio secundă cu faţa de "this is the greatest day of my life" - pe de altă parte aşa sunt eu, nu mă entuziasmez prea tare sau vocal, scopul meu fiind să fiu constant, nu în medie constant (prefer un :| in fata unui :)) şi :((  )

Ţigara electronică nu e pentru oricine în primul rând pentru că există oameni care apreciază mult fumul unei ţigări. Există oameni care sunt profi-fumători, care refuză să fumeze un anumit brand pentru că nu le place. Ăstora să le spui să inhaleze abur cu glicerină vegetală cu aromă de... cafea? Să fim serioşi.

Cei care m-au susţinut sau nu m-au judecat au primit aprecierea mea (tacită). În rest... e obositor să aperi ceva care până la urmă e o alegere personală şi care nu răneşte pe nimeni. Ca să nu mai spun că nu e logic să o faci. Dar uneori eşti forţat, şi e păcat. Şi e păcat că sunt destui preocupaţi de starea ta internă!... Pentru că te schimbă, te face să te simţi incomod ştiind că în clipa în care aprinzi o ţigară cu foc sufletul cuiva din preajmă freamătă de entuziasm sau de nerăbdare să urle "ţi-am zis!!". Pentru că ţi-au spus dinainte că ai făcut o greşeală cumpărând hardware. Mi s-a întâmplat la lucru, s-a întâmplat şi-n alte locuri. Asta e din gama "îţi cumperi ceva ai face bine să-l foloseşti sau fii sigur că va fi cineva în spatele tău să îţi atragă atenţia că ţi-ai stricat banii pe ceva ce nu foloseşti atât cât ei decid că e minimul - şi să nu uiţi să-ţi fie ruşine dacă ăsta este cazul". As if fiecare trebuie să fie poliţistul celor din jur şi să le explice el unde greşesc în viaţă. Parcă am mai auzit undeva povestea cu stilul ăsta de viaţă... Nu la libertarieni, asta-i sigur.

Nu există loc de 70% un tip e ţigară - 30% altul. Dacă ai ales una atunci prezenţa în viaţa ta a unei bucăţi din cealaltă e dovada că "poţi să fugi, poţi să fugi, o-ncurci o-ncurci. Oriunde-ai fi, te prind, te sparg la buci". Mental e ca şi cum ai recunoaşte că tot astea clasice sunt mai bune. Si tot la ele vrei să te întorci. Vai de cei nostalgici.

nero

Wow. Not nearly 80 minutes past on this name day and it's already surpassed every prior one in terms of feeling bad and/or sadness. In terms of finding out that there might be no implicit trust that your casual self is not one that gets himself into trouble even though empiric evidence and your current position in the world shows nothing else.

So this takes the cake. This being said, I'm left alone with my mortal enemies. The thoughts that haunt me - bank debt and not always making ends meet. Well... making it but only by increasing debt or (best case scenario) maintaining it constant. 

What numbers are we talking about? In theory moderate numbers, but if you take other factors into account there's an understandable emergent feeling of distress. Monthly mortgage aside, the numbers are 3.000 RON [bank no.1], 4.900 RON [bank no.2] and 700 RON to a friend.

 ---

I was struck today and left wanting by words with heavy implications in an area that's very dear to me which mostly accounts for the feeling bad. It's a sensitive area and well... not feeling bad is as all else: if you want it done do it yourself. Never feed on others' trust. Sounds a bit more extreme than I mean it, then again it's not nice to feed on others period <- I did have better and more successful jokes about an hour ago.

So ignoring negative feelings related towards... 

anything, really - I'm still left with the financial thoughts. But not in a contemplative "let's think conceptually about being in debt" - too many variables, in a more realistic way spanning let's say two years. It's looking bleak though and I'm not doing this in writing, so 

Aaand getting back to the meta-"today" - I've always said I hate the name day and it's true I'm never sure on which day it is - the 8th or 9th of November. I always have to go back to remembering my father's birthday (Oct 9th) and figure out "it's the other one". I also feel kinda anxious - never sure whether to "do" something with it or just let it slide. But I should admit that deep down, intimately... it is a second birthday. It is, indeed, another one of the days in which I tend to feel good by default. Of course, a large part of that is due to my mum. I always feel her wishes on this day - quite a lot more than on my actual birthday, where they feel bland. Off-colour.

Should be noted I'm quite fond of the rule that applies to name-day: you don't invite people, they invite themselves. Still sad when none turn out, though. Not because no friend might care for you enough to come by, but just because maybe you did want to have a reason to see some friends.

Well...

vetmed.lsu.edu



Which is worse, dog bites or cat bites?

Dogs have strong jaws—large dogs can exert more than 450 pounds of pressure per square inch—and their teeth are relatively dull. So the wounds caused by dogs are usually crushing of the tissue bitten and lacerations or tearing of the skin rather than puncture wounds. Most dog bites do not penetrate deeply enough to get bacteria into bones, tendons, or joints, but they often do a lot of damage just from the trauma of the bite. Tissue that has been crushed, however, such as may occur with a bite to the hand, is particularly susceptible to infection.

Cats’ teeth are thin and sharp, so the wounds they cause are more likely to be puncture wounds. These wounds can reach into joints and bones and introduce bacteria deeply into the tissue. Puncture wounds are very difficult to clean, so a lot of bacteria may be left in the wound. Also, most cat bites are to the hand, which makes infection more likely.

Dog bites often do more outright damage, but only 3 to 18 percent become infected. In contrast, cat bites may appear more trivial, but up to 80 percent of cat bites may become infected if proper care is not taken.

Farmacie de spirit

Aparent Isadora Duncan, care înţeleg că e una dintre cele mai mari balerine/dansatoare din istorie, a scris că "Dacă s-ar găsi la farmacie pilule de moarte, cum se găsesc seringi de Pravaz, cred că toţi intelectualii ar dispărea într-o noapte".

Eu nu prea pot empatiza deloc cu ea aici. O pot înţelege, văd "de unde vine" şi ce spune dar nu-mi pare deloc că e aşa.

Adică oamenii cu sete de cunoaştere nu cred că gândesc aşa. Şi mă simt încrezător să vorbesc despre ei în numele "majorităţii" - una copleşitoare chiar. Există atâtea lucruri pe care le putem afla, crea, explora încât îmi pare, ironic, "short-sighted" tendinţa ei. A trece prin viaţă nu cred că înseamnă neapărat a "o avea bine"... totodată nu cred în vreun scop al nostru (idee care pentru unii mai înclinaţi spre autodistrugere sau sinucidere amplifică angoasa existenţială sau depresia). Dar deşi personal mă văd limitat chiar şi din privinţa pusului unui umăr la progresul nostru ca specie (a se citi: nu mă văd făcând nimic memorabil la scară mondială în viaţa asta), îmi pare mai degrabă că nu am timp să fac tot ceea ce-mi doresc - o altă angoasă tipică şi deloc specială.

Nu, nu-mi doresc să escaladez K2. Dorinţele mele sunt mult mai statice (d.p.d.v. fizic), dar totodată înălţătoare (spiritual, mental, intelectual).

Vreau să-mi trăiesc viaţa fără să cred că sunt mai special decât alţii, totodată să maximizez experienţa timpului acesta mediu pe Pământ.

Aş vrea să nu comentez făcând referire la ea, ci ducând firul narativ spre mine şi spre cei asemenea mie, dar de ce nu cred că o persoană însetată de cunoaştere împărtăşeşte viziunea Isadorei? Aş putea spune "propriul feeling", aş putea spune introspecţie urmată de generalizare. Însă nu una amboulea. Absolut toţi oamenii pe care am ajuns să-i admir, care şi-au câştigat în timp/pagini respectul meu mi-au insuflat starea de spirit şi avântul pe care-l am. Nu mi l-au tăiat, nu m-au deprimat chiar dacă uneori ceea ce aveau de spus era mai mult decât sumbru. Tăria nu înseamnă să nu dai de greu, ci să înveţi să trăieşti cu el - de fapt mai "spot-on", să-l accepţi şi să-l îmbrăţişezi. Nu a dragoste, ci mai degrabă ca-n filmele americane în care eroul îmbrăţişează răul ţoptindu-i la ureche ceva gen "I'm on to you!"

Curios, dar din cauza proastei mele organizări nici nu pot face vreun "best of" al oamenilor care mă inspiră. Şi sunt prea mulţi. Dar dintre cei care au atacat tema asta specifică îmi sar în minte Colin McGinn, Noam Chomsky sau Bertrand Russel, bătrânul vesel. Asta ca să nici nu încep cu oamenii din ştiinţă, care se minunează la ideea vieţii ca nimeni altcineva, în timp ce amintesc că suntem praf de stele. Primntre două glume. Feynman, Einstein, Hitchens, Dennett - alt bătrân vesel. Comedianţi - Hicks, Carlin, sau proponenţii muzicii "viaţa pute", punkerii. Ăia de calitate. Trebuie luat în calcul că eu am citit doar o mică parte din "lectura recomandată"...

Toţi aceştia pot fi categorizaţi cel puţin parţial ca nihilişti (de fapt dacă ne uităm îndeajuns de aproape TOŢI avem elemente de _), dar am văzut acolo o dragoste şi un respect pentru viaţă care transcende suicidul la flacon.

Dar înţeleg şi ce simte ea. Trebuie să-ţi găseşti tăria. În ceva ce-ţi face plăcere.

De fapt undeva toţi iubim viaţa. Nu uşurinţa cu  care se găsesc pastilele ne decide soarta. Una-alta nici ea nu s-a sinucis, oricât de mult ar fi suferit din cauza "vieţii". A murit sugrumată de o eşargă, care se agăţase în roata unei maşini. What a way to go.