Shweder are o teorie care este chiar intersantă. El susţine că există trei şcoli de gândire, trei cadre ale autorităţii morale, trei etici diferite. Există o etică a autonomiei. Asta e cea pe care filozofii culturii noastre îşi bazează moralitatea, noţiunile legate de drepturi, de egalitate, de libertate. Dar multe alte culturi se conduc după o etică a comunităţii, care priveşte datoria, statutul, ierarhia şi interdependenţa. Altele percep o etică a divinităţii, în care relevante sunt noţiuni cum ar fi puritatea, sfinţenia, păcatul şi depravarea.
Aşadar, de exemplu – atunci când vorbim despre drepturile bărbaţilor şi ale femeilor şi ce ar trebui să le fie permis să facă, mulţi oameni din societatea noastră adoptă o etică a autonomiei care susţine că ei ar trebui să aibă drepturi egale în toate domeniile. Din moment ce ei sunt creaturi cu simţ, libere, ar trebui să aibă dreptul de a face orice vor, asta dacă nu există un argument imperios împotriva acestui lucru. Ce înseamnă argument imperios? Unul care implică încălcarea libertăţilor altor oameni. Pe de altă parte, privind prin lupa eticii comunitare se poate argumenta că bărbaţii şi femeile au drepturi şi responsabilităţi diferite în societate. Poate sunt născuţi pentru a efectua anumite îndatoriri de care sunt astfel legaţi. Dacă urmezi o etică a divinităţii poţi face apel la anumite instrucţiuni religioase care privesc activităţi şi comportamente şi care pot restrânge libertăţile bărbaţilor sau femeilor. De exemplu poţi considera că femeile nu pot găti atunci când sunt la menstruaţie pentru că asta ar polua mâncarea. Există destule restricţii referitoare la cine arvoie să facă sex cu cine, care pot să nu aibă legătură cu drepturile şi libertăţile umane. Au legătură cu modul în care lucrurile „trebuie” să fie datorită denaturării şi păcatului.
Acum, după cum spuneam, culturile vestice sunt destul de implicate în etica de autonomie, astfel dezbaterile din cultura noastră tind să fie încadrate în termenii eticii de autonomie. Dacă dezbatem tema avortului la curs unii oameni ar putea spune „Fetusul e o creatură cu simţuri drept urmare are dreptul la viaţă şi nu ar trebui ca mama să îl ucidă.” Alţii vor spune „Nu, o femeie are libertate deplină asupra corpului ei astfel atâta timp cât fetusul e înăuntru are dreptul de a-l controla.” Dacă vorbim despre libertatea cuvântului, putem vorbi despre echilibrul între dreptul la libertatea cuvântului versus dreptul la o educaţie protejată de hărţuire sau umilinţă. Acestea sunt modurile în care încadrăm discuţiile, dar un lucru foarte interesant este că deşi oamenii cred că suntem guvernaţi de etica de autonomie, chiar oameni din propria noastră cultură – chiar oameni intelectuali din propria noastră cultură, chiar oameni ca voi – lasă să se vadă judecăţi morale care nu sunt aşa simple.
Intrăm în cercetarea lui Jonathan Haidt de la Universitatea din Virginia. Iar Haidt descoperă că -întrebaţi- oamenii consideră că noi ne bazăm cultura pe o etică de autonomie. "Dacă nu face rău nimănui, e ok." Aşadar dacă vă întreb pe voi ceva legat de sex, majoritatea – nu toţi, pentru că veniţi din culturi şi atitudini diferite – dar majoritatea voastră susţineţi că sexul între doi adulţi cu consimţământ e în regulă atâta timp cât nimeni nu e rănit şi drepturile tuturor sunt respectate. Adică sexul sau căsătoria între persoane de acelaşi sex nu v-ar deranja pentru că nimeni nu este rănit şi drepturile tuturor respectate. Haidt evidenţiază că există anumite greşeli cu raţiunea asta şi o demonstrează prin situaţii ca următoarea:
Julie şi Mark sunt frate şi soră, ambii la facultate. Ei pornesc împreună într-o vacanţă în Franţa. Într-o noapte, rămânând la o cabană lângă plajă, se decid că ar fi interesant să facă dragoste. În cel mai rău caz ar fi o experienţă nouă pentru amândoi. Julie lua deja anticoncepţionale, dar Mark folosi şi el un prezervativ pentru siguranţă. Amândoi se bucură de seară însă decid să nu mai repete experienţa. Acea noapte rămâne un secret care îi face să se simtă mai apropiaţi unul de altul ca niciodată. Ce părere aveţi de asta? E în regulă că ei au făcut dragoste? Cine răspunde că „da”? Bun. Ştiu că unii ar spune „da”, ar ridica mâna în aer şi apoi s-ar uita cu groază cum nimeni altcineva nu mai are mâna ridicată. [râsete] Cine spune „nu”? Bine. Cine nu e sigur? Tu nu eşti sigur. Aia-i cel mai ciudat... [râsete]
Haidt găseşte că dacă mergi la părinţi cu dilema asta, ei vor spune „Ew, ce – ce înveţi tu la Yale??” Avem o cultură neobişnunită în care unii ar spune că e ok. Ceea ce descoperă Haidt e că majoritatea vor spune că nu e ok, iar apoi el fiind un psiholog bun întreabă „Bine. De ce nu e bine ce au făcut cei doi?” Iar răspunsurile sunt interesante. Pentru că oamenii se văd pe sine ca dedicaţi eticii de autonomie, nu pot răspunde „E pur şi simplu dezgustător”. Aşa că prezintă ceea ce Haidt descrie ca „uluire morală” - adică se chinuie să găsească o explicaţie. Vor ajunge să spună că e groaznic deoarece dacă au un copil acesta va creşte diform, iar experimentatorul va răspunde „Nu, nu uitaţi că amândoi folosesc protecţie”. „Poate că e minoră”. „Nu, nu e minoră.” - până în final, când vor spune „Ei bine, e pur şi simplu greşit.”
Similar, un alt scenariu [râsete] Nu, nu este aşa de rău cum vă aşteptaţi. Câinele familiei se joacă afară şi e lovit de o maşină. [râsete] Familia îl aduce înăuntru şi spun „Of, Fido a murit, Fido a murit – dar ce avem la cină?” Aşa că îl gătesc şi îl mânâncă. Cine e de acord cu asta? Bine. [râsete] – Cine nu e de acord? Ok. Apoi obersvă că toaleta este cam murdară „Dar hei, uite un steag al Americii!” [râsete] şi şterg toaleta cu steagul. Cine e de acord cu asta? [râsete] E cineva care nu e de acord? Observaţi că eu primesc cam acelaşi număr de răspunsuri pentru ambele variante. La toate aceste întrebări majoritatea oamenilor care nu sunt studenţi la universităţi de elită răspund „Oh, e AŞA de greşit.”
Şi mai e un caz. Iar ăsta e taman aşa de grav cum v-aţi aştepta. [râsete] Un tip e singuratic aşa că îşi cumpără un pui congelat de la supermarket, îl aduce acasă şi face sex cu el. Apoi îl găteşte şi îl mănâncă. [râsete]. Priviţi – e chiar cazul dintr-un articol ştiinţific în Psych Review. Bun. Cine e de acord cu asta? Observ că există consistenţă în alegerile voastre. Cei care sunteţi de acord puteţi spune, asta dacă sunteţi cu adevărat de acord, că sunteţi dedicaţi unei etici de autonomie. Aceia care nu sunteţi de acord cu niciuna dintre aceste situaţii ar trebui să vă întrebaţi de ce şi să vă cercetaţi serios motivele. Aţi putea spune (legat de pui) „Păi... boli” dar motivaţiile de genul ăsta tind să nu fie sincere pentru că odată eliminat motivul reacţia negativă rămâne. Iar acestea sunt studiile de caz care evidenţiază cum judecata noastră morală e guvernată de factori de care nu întotdeauna suntem conştienţi. Intuiţiile noastre morale ne pot surprinde.
-- Prof. Paul Bloom, Yale.
