En les morts

În curînd vom începe să pierdem încă un element cu care am crescut. Anume "decesele notabile ale luptătorilor pentru drepturi civile".

În 2010 cele mai multe nume pe o listă de "morţi notabile" am observat a fi cele ale diferiţilor apărători ai drepturilor civile.
Fără a insinua că lumea de azi e perfectă nu pot să nu observ că... totuşi marile obiective au fost obţinute. Ziua de lucru de opt ore, egalitate, sufragiu, toleranţa pentru homosexuali etc. Mai e mult de parcurs dar majoritatea obiectivelor au fost atinse... teoretic cel puţin.

Teoretic înseamnă că deşi dreptul poate nu e funcţional, măcar există "în acte". Asta face ca pînă şi lupta pentru împuternicirea şi aplicarea acelor drepturi să pară de departe mult mai puţin spectaculoasă. Pentru că luptînd pentru ceva ce există deja nu te mai lupţi cu sistemul, ci cu indivizi.

Anii '40-'80 au fost plini de evenimente şi progres. Acum însă un calcul simplu ne spune că e momentul să ne pregătim să stingem lumina peste cei care şi-au petrecut tinereţea în acei ani făcînd ceva.
Acea lipsă de "spectaculozitate" însă reprezintă simultan şi o cauză şi un efect al... ei însăşi. Dinamica pe care vreau să o expun e foarte alambicată, însă merită menţionată analogia cu un mijloc folosit de luptătorii drepturilor umane: comunicarea. În mijlocul acestui perpetuu progres avem fără îndoială mult mai multă comunicare, însă nu o dată am simţit că pot argumenta cum de fapt avem mai puţină. Sau mai diluată. În mijlocul bombardamentului cu informaţii şi mai ales noninformaţii de cele mai multe ori fără un filtru bun şi timp dedicat menţinerii lui îţi scapă lucruri importante. Se diluează întreaga latură însemnată a experienţei, pierzi din vedere zonele în care chiar se poate face diferenţa, poate nu pentru tine dar pentru generaţiile viitoare, pentru că drepturile civile intotdeauna transcend prezentul şi de multe ori aplicarea lor are un timp de incubaţie de o generaţie. Sau poate pierzi din vedere pînă şi faptul că există asemenea zone.
Netul ne face să vedem cît de mulţi oameni sunt în lume, dar nu întotdeauna conştientizăm că asta are un efect psihologic inconştient de nils-holgersoneală[*]... ca să nu mai adăugăm faptul că efectul de "trolling" - curajul si batjocura gratuită sub acoperirea anonimităţii[**] - descurajează făţiş idealiştii, lăsînd loc lehamitei pentru o lume căreia "oricum nu-i pasă şi nu merită altceva".

Dar întotdeauna vor exista clişeele. "Nu mai avem gentilomi ca înainte", "nu se mai fac eroii cum se făceau pe vremuri", "pe vremea mea copiii erau mai respectuoşi"... şi ajungem chiar şi la "dacă permitem căsătorii homosexuale vom distruge familia tradiţională". Cînd vrei să te plîngi, să te victimizezi sau să justifici de ce nu faci tu nimic scurtătura e blamatul contextului care a scăzut calitativ faţă de trecut, ceea ce pasămite ţi-a tăiat ţie aripile. "Fair enough?" ar întreba profa mea de engleză...
O nouă privire peste acele motive ar trebui să ne facă să întoarcem capul. Lumea se schimbă; e normal să existe alte condiţii, părinţi mai slabi (deoarece în loc să se folosească de puterea exemplului pentru plozi ei rosteau fraze despre cum pe vremea lor totul era mai bine) generează copii nerespectuoşi (însă care ştiu a băgade vină şi a se plînge a-ntîia - oare aia de unde au învaţat?), după cum am argumentat mai sus nu mai e necesitatea apariţiei unor figuri la fel demarcante ca cele din trecut - şi dacă ar apărea societatea "bine unsă" în asemenea chestiuni i-ar sufoca. Iar familia, dacă ne uităm în trecut, niciodată nu a fost precum modelul care ne este constant aruncat în ochi. Căsătorii aranjate, trai patriarhal extrem, bătăi... divorţul de azi permite doar ocolirea bullshitului unor persoane condamnate a sta împreună deşi se dispreţuiesc.
Per total aş zice că bărbaţii au ieşit mai rău in toată afacerea.

Şi toate aceste schimbări, în bine sau în "bine prost înţeles" au fost posibile doar cu ajutorul unor oameni care merită aprecierea noastră. Fie că şi-au pierdut viaţa, fie că doar au avut curajulsă se avînte în controversă. Pentru că de riscat sigur au riscat ceva. Întotdeauna "prezentul" a avut tot interesul să-şi ducă existenţa neschimbată în viitor. Şi întotdeauna "prezentul" este la putere.

Succesele civile dinainte au fost si vor fi clar mai mari decît succesele viitoare. Acum este totuşi momentul să ne amintim că acesta e şi scenariul dezirabil.

-------
[*] eşti o picătură în mare şi oricît ai fi de sărat nu schimbi tu salinitatea mării...
Nils Holgersson este personajul unei cărţi scrise de Astrid Lindgren care eramicşoratşi dintr-o dată vede totul diferit, iar lucruri care înainte ăi păreau banale acum devin obstacole majore.

[**] Mai în glumă, mai în serios anonimitatea aceea începe să devină o entitate, denumită generic Anon sau Anonymous. Este totuşi un internet meme, dar au existat cîteva mobilizări ale Anon-ului, atacuri sau chiar proteste în lumea reală.

"i was feeling oblique"

Masked Mouse, 01-25-2008

It wasn't written in 1992. It's about Blur splitting with their old producer.
This song is definitely the weak spot on 13 and maybe one of their worst songs altogether. I mean, I like atmosphere but this one doesn't really go anywhere.

milom, 3 min ago

It's all in perception, man. 13 being my favourite album means i'm into its vibe. And this, if anything, is one of its highlights.

Didn't like it at first, but sometimes time has to pass in order to appreciate something. Some of my fav songs felt rubbish at first only for them to "pop" in my head obsessively some 6 months later, like a soundtrack to "life". And i couldn't quite explain HOW that came to be, but i know why. Because when listening to a song, like it or not, it's associated with a feeling. Later on when you reach that particular feeling the brain just reaches out for the song, even though it may be in the shitty-bin. But arguably this actually means it wasn't shit to begin with. It DID mean something to you. 

And this did mean something to me. I've had some of the best trips on it.

btw, it wasn't written in 1992, but in a year which ended a relationship started in 1992. Both landmark years. And i can relate that to why this blog is named 2004.

Nici nu clipesc bine şi deja sunt la etajul 2.
... Dar de ce?

De ce sunt aici?

În fiecare zi...

- Un sandwitch cu trei lei, vă rog.
- Trei lei.
- Mulţumesc.

Despre îngeri

Îngerii nu se găsesc pe forum. Forumul în schimb...

“Forumul nu e un ring de box, în care intri pus pe mutilarea adversarului. El nu e, de fapt, un loc al adversităţii, chiar dacă e unul al dezbaterii, al părerilor contradictorii. Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile. Asta se face cu argumente, cu vervă (eventual ironică), nu însă cu injurii şi ghionturi. Şi încă ceva: în piaţa publică nu te duci dezbrăcat, sau în pijama, sau nespălat. Te duci îngrijit la vorbă şi la port, gata să contrezi, gata să îţi susţii fără concesii convingerile, dar niciodată preocupat să îţi înjoseşti propinenţii sau pe tine însuţi prin gesturi şi cuvinte de ocară. E recomandabil să ştii despre ce vorbeşti, să te exprimi corect şi limpede şi, mai ales, să fii la obiect. Să nu te laşi dominat de idei fixe, de obsesii private, de instincte nedomesticite. Să combaţi idei, nu oameni, să nu-ţi iei antipatiile personale drept „principii”, nici competenţa proprie drept cristal.”

[Andrei Pleşu]

 Luat de pe anglofil.

α β γ

"Această descriere a stadiului timpuriu fierbinte al universului a fost propusă de savantul George Gamow în faimoasa lucrare scrisă în 1948 împreună cu un student de-al lui, Ralph Alpher. Gamow avea un simţ al umorului foarte dezvoltat; el l-a convins pe Hans Bethe, specialist în fizică nucleară, să-şi adauge numele în calitate de coautor al lucrării, astfel încît lista autorilor să fie Alpher, Bethe, Gamow, găselniţă foarte nimerită pentru o lucrare despre începutul universului!"

[Stephen Hawking]