On money şi propria scârţenie

Nu mai ştiu să ies în oraş fără ideea de a consuma bani. Probabil e o chestie care vine cu vârsta, cu îndepărtarea de paradigma studenţiei, dar am observat că oricând se pune problema de ieşit se lasă cu bani. E ciudat, pentru că până mai ieri nici nu mi-a trecut prin cap "hei, dar de ce nu te duci să te întâlneşti cu X în căminul lui? Sau la o plimbare?" - X fiind ultima mea cunoştintă de cămin.

Ar trebui să revin cu o explicaţie: soluţia mea (întotdeauna temporară) la problema banilor e... să nu ies. Problema cu temporară apare atunci când realizezi că trebuie să ieşi, să social. Nu-ţi poţi înfrâna dorinţele la infinit, pentru că vei exploda.

În ceea ce priveşte banii, am o eroare în sistem. Soluţia mea pentru tot este să tai. Cel mai adesea din propriile dorinţe, pentru că ele îmi sunt prezentate în detaliu şi sunt cele la care am acces cel mai uşor.

Chestia e că nu poţi şi nu ar trebui să-ţi tai din micile dorinţe. Unele dintre cele mai aprinse discuţii avute cu significant other se referă la faptul că ea dorea să ne apropiem de rezolvarea datoriilor în forţă - lucru pe care l-aş susţine, dacă progresul ar fi semnificativ. Pâinea cu margarină. Aşa, privind la asta ca un plan pe multe luni mă găseam întotdeauna argumentând că "da, trebuie rezolvate însă trebuie să ne permitem şi mici quirks de zi cu zi." E pentru sănătatea mentală de zi cu zi, pentru a nu te simţi blocat - iar a te simţi blocat o perioadă mare de timp e brutal.

Aşa că în 90% din timp îmi spun "nu ai nevoie de berea asta", plănuiesc de vreo 2 ani să-mi fac abonament la RATT dar niciodată nu-mi vine să las 70-90 de lei din mână,    Gândurile sunt dese şi niciodată nu le aude nimeni - decât rar când "dau din casă"/plictisesc. Pe de altă parte uneori e şi greu să ies şi să observ cum altcineva îşi alege berea sau nu se uită la un shot sau îşi face planuri de mers în alt bar. Apreciez totuşi că unii "alţii" nu înoată în bani, probabil sunt chiar mai nenorocoşi ca mine financiar deci probabil nici lor nu le e totuna, însă odată ieşiţi - na, cauţi să te simţi bine. Truth be told, excepţie momentele în care ies şi depind de autobuz - adică atunci când sunt "doar una şi mă duc", odată ajuns în oraş dacă mai vreau una o să mai iau una. Norocul meu că nu prea stau în oraş să mă îmbăt.

-------

pauză să fiu criticat de şăf

-------

Deci dacă nu e vreo urgenţă (autobuz)/megacriză de bani va urma şi a doua bere. Dar aici ajungem iarăşi la motivul pentru care refuz ieşiri - se consumă cam mult.

Mi-am eficientizat gândurile astfel încât să nu îmi mai doresc aşa multe. Adevărul e că (în general - lecţie de viată: nu avea încredere în oamenii care zic "adevărul e că") banii se duc oricum. Fie că iese Mishu în oraş fie că nu. Fie că-şi ia chipsurile fie că nu. Fie că-i ia glicerină vegetală (ha!) fie că nu. Deci a-ţi tăia prea des din dorinţe nu e genial, pentru că oricum banii se duc şi ai rămas şi cu nişte regrete. Mai mult, apare şi anxietatea de a-ţi fi refuzat lucruri şi totuşi a rămâne fără bani. Cum ziceam, totuşi, din fericire mi-am eficientizat eu gândurile şi doresc mai puţine. Apoi mai are si C. grijă de mine şi mă răsfaţă cu câte ceva în momente în care sistemul îmi zice "vrei aia? lasă...". Dar metoda mea de a mă îngriji acum e să mai iau chestii din când în când. Un suc, un mexicorn...  Pentru oricine micile mofturi de genul fac mult şi nu ar trebui să renunţăm la ele. Chestia e că nu trebuie să tai prea mult nici din altele. Totul cu simţ

___concluzie de cacao pentru că am de lucru şi nu mă mai pot concentra.

Poate va fi reluat de la ultimul gând coerent pe care l-am avut.