Întrebare banală... mîntuială?
De unde a primit cuvîntul mîntuială sensul de "superficial"? Şi ceea ce mă interesează... de ce?
Parcă a te mîntui era maximul la care poate accede orice fiinţă umană. Atunci... e cumva vreo recunoaştere tacită a faptului că în mare în societate mîntuirea e tratată de mîntuială?
În spiritul corectitudinii trebuie să iau în considerare şi posibilitatea ca cele două să nu fie deloc corelate. E doar un gînd, oricum...
A se mantui insemna a se salva, a se termina, a ajunge la capat, a se sfarsi. A face ceva de mantuiala insemna a face ceva ca sa te scapi, ca sa se termine, sa se sfarseasca. Deci baza semantica comuna a celor doua cuvinte, eu as explica-o nu prin importanta pe care o acorda oamenii celor doua instante de care vorbim(in fond e vorba de 2 catgori diferite. Mantuirea reprezinta un proces , in sine, iar mantuiala reprezinta, felul cum te raportezi la un proces), ci prin faptul ca mantuiala este un atribut derivat al "mantuirii" pe directia, sau in ideea sfarsitului, al finalului.
ReplyDeleteAsa e :) nu imi venise in minte sensul de "finalitate" al cuvintelor.
ReplyDeleteMultumesc.
As fi obiectat la ultima propozitie, deoarece imi pare ca acorda o prea mare importanta "mantuirii" ["atribut derivat"], dar vad ca radacina e maghiara [mentenui] si singura traducere pentru ea pe care am gasit-o in graba a fost "to save", asa ca nu ma hazardez.