Citind un pasaj în care Noica era testat de către profesorul său, Nae Ionescu (alegînd într-un final să refuze principial a fi testat, pasînd acest lucru către Cioran) nu am putut a mă abţine să gîndesc "ce-ar spune prietenii mei despre această întîmplare?". Incidental îmi cunosc cît-de-cît prietenii şi cam ştiu care ar fi preferinţele lor.
În imaginaţia mea aceştia adoptă o poziţie destul de fermă, de-o parte sau de alta în funcţie de preferinţele şi loialităţile dinainte avute.
Şi aici intevine nemulţumirea mea.
Evident toţi avem preferinţe. De altfel fiecare om care ne intră în spectrul atenţiei va fi "judecat" şi etichetat ca fiindu-ne mai degrabă sim- sau antipatic. DAR... cu riscul de a mă înşela, eu afirm că (personal) găsesc imposibil a nu vedea lucrurile printr-o lupă care să fie cît mai puţin influenţată de emoţii sau afectivităţi personale. Eu nu reuşesc a spune despre cineva că "e de căcat"... deşi poate de cîte ori sunt în intimitatea propriilor gînduri rostesc fraza aia. Însă asta nu demonstrază nimic despre acea persoană.
Însă nu reuşesc a vedea niciunde această perspectivă.
A discuta despre o întîmplare fără a ne insera o parte a propriei opinii în discuţie; conştientizînd din start propria subiectivitate şi măcar încercînd a minimiza efectele ei.
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.