Let me Kiss You

The Smiths/Morrissey. Una dintre plăcerile audio cu care m-am obişnuit greu, dar care au meritat pe deplin. Parcă-parcă pricep cum de sunt atît de populari în Marea Britanie.

O să recunosc de la început o pricepere bună în greatest hits-urile amîndurora şi o oarecare necunoştinţă a albumelor. Dar totodată îmi pare că nu mă pot arunca direct în ele, chit că-mi stîrnesc destul curiozitatea.

Melodii cu titluri extravagante (The Boy With The Thorn In His Side, Stop Me If You Think You've Heard This One Before, The Last Of The Famous International Playboys), care conţin şi descriu personaje inventate din cîmpuri şi trăiri complet diferite, şi care se împart frumos în două: cele despre care se cîntă (o persoana a III-a la care parcă te uiţi de departe din exterior, care niciodată nu are nume) şi cele din perspectiva cărora se cîntă (o persoana I extrem de sinceră). Iar tonul lui Morrissey... extraordinar. Alură de prezentator al "The Price is Right" din anii '70, gesturi masculine presărate cu nonşalanţă gay, versuri... 

Cu siguranţă nu l-aş numi nici în preferinţele personale printre cei mai buni scriitori, dar are ceva-ul lui. 

I never wanted to kill

I am not naturally evil

Such things I do

Just to make myself more attractive to you, 

Have I failed?

A, da. Şi naturaleţea cu care apar din senin momente care din anumite perspective/pentru unii se resimt ca morbide. Moartea ca un element natural al vieţii; nu e nevoie ca melodia să-ţi dea în cap din senin cu ceva surprinzător, ci el apare natural si este trecut cu vederea dacă nu eşti atent sau nu te gîndeşti la ce ai auzit.

I was [...] trying to fall in love

I was [...] looking for love

I was [...] praying for love

I was driving my car

I crashed and broke my spine

Nu sunt încă prim punctul în care pot analiza versuri, dar anumite puncte tari îmi lasă o senzaţie de "ce se întîmplă în acest moment e darn PERFECT".

Şi nu contează ce spune asta despre mine, dar mie îmi par versurile astea groaznic de romantice:

Close your eyes

And think os someone you physically admire

And let me kiss you, oh.

Let me kiss you, oh.

... cum era si la The Smiths:

And if a double-decker bus

Crashes into us

To die by your side

Is such a heavenly way to die

Addendum: Deşi mai multe melodii sunt atipice, chiar şi pentru ei, Irish Blood, English Heart îmi pare singura care e cu totul alt animal. Poate din cauya încărcăturii polititce, poate pentru că din cultura pop am prins puţin ce înseamnă a fi irlandez versus englez şi ce chestie mare e pentru o persoană cu ascendenţă irlandeză să turuiască despre a sa English Heart.
I've been dreaming of a time when
To be English is not to be baneful
To be standing by the flag not feeling shameful, racist or partial
Toate versurile melodiei rezonează puternic cu absolut tot ce am citit despre muzica şi spiritul UK sau Manchester. Totul exprimat foarte... elegant.

Am auzit prima oară despre melodie (heck, chiar despre Morrissey) prin Fifa 2004 sau 2005. Drăgută melodia, pasională, dar abia acum am aflat că auzisem o versiune cenzurată pentru că un concern care se ocupă cu jocuri sportive a considerat prea de tot să includă şi a doua jumătate a melodiei
I've been dreaming of a time when
The English are sick to death of Labor, and Tories
And spit upon the name Oliver Cromwell
And denounce this royal line that still salute him
And will salute him forever
Acum eu am rezerve despre utilitatea familiei regale. Adică deşi visceral empatizez cu Morrisseiul sau Pistoalele de Sex care mai menţionau familia, raţional sunt de acord cu existenţa uneia. Secolul ăsta, cel puţin. Dar cred că destul despre asta. Oricum, melodia ii [Like] pe faţă.