Niciodată nu am fost un om grăbit, un om "hands-on". Atunci când am ceva de făcut nu prea reuşesc să mă arunc în pîine din prima şi trebuie să recunosc că sunt uneori gelos pe cei care iau problema şi se apucă pur şi simplu de ea, urmând să vadă pe parcurs care e calea generală sau centrală de urmat.
Cum ar fi programatorii care odată încredinţaţi cu un proiect nou se trezesc scriind primele linii de cod/creînd proiectul din prima, fără nici o idee despre ce vor face mai departe. Până şi la lucru deplîng atitudinea de "ne apucăm de lucru" fără să prind vibe-ul existenţei unui arhitect de sistem.
Dar sunt oameni şi oameni. Stilul meu pur şi simplu implică relaxare - adeseori nici măcar gândit la problemă. Calea asta (care, dacă e să fiu drept, mă neliniştea şi îmi lăsa puternice nemulţumiri şi anxietăţi legate de o posibilă "lene cronică" cu care aş fi fost/m-aş fi binecuvîntat) mi-am asumat-o ca neffind neapărat indezirabilă odată cu nişte cuvinte ale lui B. Russell care povestea modul său de abordare a unei dileme lăsând-o să îi părăsească gîndurile. Adică o mesteca în fundal, sau cum îmi plăcea mie să spun - permiteam subconştientului meu să-mi dezvăluie gândurile şi sentimentele pe care le am faţă de problemă în timp.
Oameni diferiţi, abordări diferite. Diferit != greşit.
"Abraham Lincoln spunea că dacă ar avea opt ore pentru a tăia un copac, ar petrece cel mai mult din acest timp ascuţindu-şi toporul. Nu deveni tăietorul de lemne prea grăbit să-şi ascută toporul." -- I.D. Yalom.
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.