Star Wars; o poveste interesantă

Miticul laser cu raze X

Într-o cuvântare către poporul american, preşedintele Reagan a făcut apel direct la oamenii de ştiinţă: "Chem comunitatea ştiinţifică, pe cei care ne-au dat armele nucleare, să-şi îndrepte acum talentele către cauza umanităţii şi a păcii mondiale, pentru a ne oferi mijloacele de a face ca aceste arme să devină neputincioase şi perimate." Este sigur că nici un preşedinte nu şi-ar lansa naţiunea într-o intreprindere tehnologică cu implicaţii aşa de importante ca Strategic Defense Initiative - sau Războiul Stelelor, după cum a fost repede denumită, fără a se fi asigurat deja că avea şanse bune de succes. Dacă eşua, ea reprezenta o deturnare imensă de resurse de la nevoile nesatisfăcute ale naţiunii.

Teller era un "mereu optimist în legătură cu cele mai improbabile scheme tehnice; arhetipul omului de ştiinţă prea îndrăgostit de tehnologie."

Teller se referea la laserul cu  raze X ca la o armă nucleară "de generaţia a treia". Bomba atomică a fost prima generaţie, cea cu hidrogen a doua; ele provocau pur şi simplu explozii, radiind energie în toate direcţiile. Cea de-a treia generaţie va concentra energia unei explozii nucleare în fascicule incredibil de intense, care vor putea distruge ţinte la depărtări foate mari.

De fapt, ideea de laser cu raze X nu a fost testată niciodată.

Arma de "generaţia a treia" era un laser de raze X pompat de radiaţia unei explozii nucleare. Radiaţia (circulând cu viteza luminii) ar ajunge la o bară de aluminiu puţin înaintea undei de şoc (care are viteza sunetului). Laserul şi-ar trimite fasciculele ucigaşe de raze X şi s-ar evapora în următoarea clipă. Mă rog, acesta era planul. I se dăduse numele de cod Excalibur. Botezarea laserului cu numele unei arme din poveşti se va dovedi ciudat de potrivită.

Au fost lăsate să se scurgă către presă relatări despre înspăimântătorul laser cu raze X, inclusiv reproduceri artistice în culori. Când au apărut întrebări despre utilitatea unei arme cu care se putea trage doar o singură dată împotriva unui atac constând, poate, din mii de rachete, şi-a făcut brusc apariţia, ca din pământ, pe scenă SuperExcalibur, care avea, conform scurgerilor continue de informaţii strict secrete, ţepi din multe bare de aluminiu astfel putând să genereze sute de fascicule ţintite separat. Informaţia nu dădea prea multe indicaţii despre stadiul de realizare, dar oamenii de presă eru înclinaţi să presupună că, fiind în centrul unei întreprinderi atât de vaste ca SDI, trebuie să se bazeze pe dovezi solide. Chiar Congresul credea că suntem aproape de realizarea unei asemenea arme - ca, de altfel, şi sovieticii.

După doi ani şi 8 miliarde de dolari cheltuiţi, Statele Unite păreau să fie pe punctul de a încheia un tratat cu Uniunea Sovietică, tratat care să ceară eliminarea, în termen de trei ani, a armelor nucleare ofensive. Părea un triumf al politicii lui Reagan; SDI adusese Sovietele la masa păcii. Dar nu asta avea Teller în cap. În ajunul întâlnirii de nivel înalt de la Reykjavik din octombrie 1986, Teller i-a trimis un mesaj urgent negociatorului şef al SUA, în care îi spunea cp Super Excalibur fusese testat cu succes şi era "gata de realizare inginerească". Teller se fălea că un singur laser cu raze X "de mărimea unei mese" ar putea doborî întreaga forţă de rachete sol-sol sovietică. Mesajul era clar: nu faceţi nici o negociere, avantajul este al nostru. Nu avem cum să ştim care a fost impactul pe care l-a avut mesajul lui Teller, dar întâlnirea de nivel înalt de la Reykjavik, care părea să aducă pacea mondială, s-a încheiat cu un eşec total.

Şi ce era cu înspăimântătorul Super Excalibur? N-a existat niciodată un laser cu raze X. A avut loc un singur test al ideii - care s-a terminat ambiguu. [...] Rezultatele iniţiale păreau să indice că avusese loc un oarecare efect laser. [Experimentatorii] au sărbătorit evenimentul şi au fost lansate zvonuri peste tot că testul a fost un succes. O analiză mai atentă a arătat însă că ceea ce fusese interpretat ca acţiune a laserului  ar fi putut fi fluorescenţa oxigenului de la un detector defect. Super Excalibur nu produsese un fascicul suficient de puternic pentru a doborî un fluture. Adevărul a fost îngropat, cum se întâmplă de obicei cu eşecurile, de clasificarea ca strict secret, dar alt test al temutului Super Excalibur nu va mai avea loc.

Deşi nici Congresul, nici publicul nu erau conştienţi de acestea, mulţi oameni de ştiinţă puseseră la îndoială încă de la început realizarea practică a aşa-numiteor arme cu energie direcţionată (DEW). În 1984, după cuvântarea preşedintelui Reagan despre Războiul Stelelor, am făcut parte dintr-un mic grup al Societăţii Americane de Fizică, care a vizitat consilierul prezidenţial pe probleme de ştiinţă şi i-am propus convocarea unei comisii de experţi recunoscuţi care să examineze fezabilitatea DEW. [...] Studiul a durat optsprezece luni şi a fost reţinut de cenzura Pentagonului încă şapte, dar în sfârşit, pe 23 aprilie 1987 s-au afişat rezultatele public. Comisia a tras concluzia că ar trebui cel puţin zece ani doar pentru a determina dacă e cu putinţă realizarea practică a ideii - şi că nu arăta promiţător. Acest studiu a marcat un punct de cotitură în Războiul Stelelor. Finanţarea programului a scăzut treptat în următorii ani.

Toate lucrările asupra ideii de laser cu raze X s-au sfârşit în martie 1988. Ce s-a întâmplat cu Wood şi Teller? Reveniseră la Washington. Fără comentarii sau scuze, ei înlocuiseră pur şi simplu Super Excalibur cu arma ultimă şi definitivă a lui Wood: interceptori mici, ieftini, autonomi, având baza în spaţiu, care se vor arunca în drumul rachetelor inamice. Când au fost numiţi, ironic, "pietroaie deştepte" (smart rocks), Wod a adoptat denumirea "pietricele scânteietoare" (brilliant pebbles). Un senator sceptic a insistat însă să le numească "pietricele lipsă" (loose marbles, termen care se poate referi şi la cineva care îşi pierde raţiunea, un ţicnit). 

Liderii naţiunii care căzuseră în plasa poveştii laserului cu raze X îmbrăţişau acum cu aceeaşi fervoare pietrele strălucitoare. Era o demonstraţie uimitoare a abilităţii lui Teller de a rămâne în picioare printre cioburile ideilor lui, dar nu era suficient pentru a salva Iniţiativa de Apărare Strategică. SDI a fost anulată oficial pe 14 mai 1993. Deşi se cheltuiseră până atunci peste 30 de miliarde de dolari, nu ieşise nimic vizibil de acolo; banii fuseseră pur şi simplu înghiţiţi de firmele din domeniul apărării.

Desigur, Războiul Stelelor a survenit într-o perioadă de intensă confruntare din războiul rece. În interesul securităţii, toate popoarele îşi împuternicesc guvernele să păstreze anumite lucruri secrete; în vremuri în care statele par să fie în pericol, împuternicirea este sporită. Este un târg necesar, dar periculos. În spatele cortinei secretului de stat pot fi ascunse risipa, corupţia şi prostia, iar informaţia poate fi dirijată în scopul unor avantaje politice.

-- R. Park