Ghid

Am oscilat dacă să recomand melodia normală (cu Kano) sau nu, pentru că versurile există, îmi pare bine că gîdilă melodia, dar totodată sunt stupide, irelevante şi trebuie complet ignorate.

Melodie pentru situaţii de criză. Ideea e să-ţi potriveşti pulsul cu ritmul agitat şi să fii atent la schimbările acestuia, împăturit permanent de sub-bass. A, şi să asculţi la ceva decent.

Începem normal, cu un drop şi cu o familiarizare cu ritmul care "contează" (0-0:40 şi drop-ul 0:40-0:54). Noul ritm odată ce a intrat sub-bass-ul îl stabilim ca normă (0:55-1:20) - sau mai bine zis ne obişnuim cu relaţia temporală între bătăile lui agitate şi ale bass-ului. Nu îmi mai amintesc nici măcar jargonul de muzică din liceu aşa că voi descrie ritmul ca un segment repetitiv compus din (şi o să aproximez asta) bătăi ca o linie medie (jumătate din segment), urmate de o creştere pe al treilea sfert de segment şi o creştere mai mare pe ultimul sfert.

Pe la 1:20-1:22 efectul aplicat ritmului înalt de bază lasă impresia unui scurtcircuit şi prevesteşte faptul că vom devia de la norma prezentată mai sus. Deviaţia (1:22-1:49) constă în a rări tempo-ul ritmului înalt, astfel încît dacă l-am legat mental de ritmul bass-ului apare o discrepanţă care deranjează. Poate chiar un sentiment că e mai greu să respiri, că vrei să se schimbe totul la loc (înecatul care caută firul de salvare). Vocea deşi zice prostii pe segmentul acesta parcă mai ajută, punctînd pe ici-colo mai grav anumite cuvinte.

Faptul că totul se îndreaptă spre un drop (cu avioanele de rigoare de pe la 1:39) hrăneşte şi creşte parcă senzaţia de nelinişte, foame de mai mult.

La 1:51 discrepanţa (deranjantă dacă ţi-ai stabilit norma de care vorbeam) e anulată şi cele două ritmuri (bass şi înalt) se resincronizează. "Satisfacţie!" :)) De fapt, după toată tîrîşenia cu discrepanţa satisfacţia simţită lasă impresia că avem de-a face cu ceva mai bun decît prima oară cînd am întîlnit ritmul. E aceeaşi chestie, de fapt, dar mai puternică pentru că am trecut noi prin ceva mai "rău". Poate şi vocea punctează ceva la impresie, pentru că e mai organizată şi pare a spune ceva mai puternic decît la început.

Aici, la "a doua venire" a normalităţii reuşesc eu să simt ceva, dacă o fac vreodată. Aici parcă ies demonii.

În principiu totul se mai repetă o dată, cu o mică variaţie care nu strică (vezi de la 2:17).

O variantă instrumentală