Mona

În mod obişnuit, cînd erau numai ei, ai casei, Mona se obişnuise să i se spună "taci din gură că spui numai tîmpenii", ceea ce nu ar fi vrut să audă copiii. Decît să stîrnească asemenea reacţii, Mona îşi redusese conversaţia la strictul necesar. Cînd aveau musafiri sau cînd mergeau în vizite, căuta să treacă neobservată.

Luîndu-şi drept învăţătură de viaţă faptul că pe lumea asta nu sînt toţi oameni frumoşi, nici sănătoşi, nici fericiţi, Mona îşi concentrase existenţa în jurul copiilor, socotindu-şi soţul un rău necesar. Căsătoria ei se număra printre acele multe, mediocre şi de durată, pe care doar moartea le desface. Cînd ieşea din casă i se părea că evadează dintr-o puşcărie, iar cînd se-ntorcea acasă îşi spunea "ne-ntoarcem iară-n cavou, bun antrenament pentru viaţa de veci".  (după I.V.)