Θέμις

E "clasic", chiar banal, a avea gânduri urâte la adresa cuiva. A altcuiva, mai bine spus.

Ce înseamnă "alt"? "Alt" faţă de cine? ... Răspunsul e trivial.

Dar dacă, putem spune că dintr-un spirit al obiectivităţii şi corectitudinii, avem gânduri rele la adresa propriei persoane? Câţi suntem capabili a avea aşa ceva?*   Spun "capabili" pentru că ar fi, firesc, un pas în faţă relativ la starea prezentă. A ajunge să-ţi "iubeşti aproapele ca pe tine însuţi" presupune existenţa unui stadiu în care acţiunile sunt măsurate cu aceeaşi "oca".

Şi dacă "iubim aproapele ca pe noi înşine" - de ce să nu "tratăm propriul ego ca şi cum ar fi al altuia"?

*Aş dori să excludem atât victimizarea inutilă cât şi cultura "adolescentină". Eu sunt serios, nu mă refer la "nu mă iubeşte Cătă", "sunt gras", "am coşuri" sau "totul merge parcă în ciuda mea".