Şi-n ochi am o scânteie...

Printre Sisteme de Operare, rime şi muzică folk şaizecistă se găseşte timp pentru... o conferinţă.

Am fost convins de către Microsoft pentru a participa la încă una din conferinţele lor ţinute la nivel naţional, de data asta cu Gabriel Liiceanu în rolul de se-ducător.

'De ce venim la facultate?' (tema anunţată) a fost gluma serii, domnul Liiceanu neavând nicio seundă intenţia de a o aborda - optând în schimb, după cum Mircea Mihăieş chiar făcuse o aluzie în introducere, pentru o temă care se leagă de şi continuă ceea ce el începuse în ultima sa scriere, Despre seducţie. Calul negru platonician.

"Psyché - spiritul, sufletul - este un principiu nemuritor care trebuie imaginat ca un atelaj înaripat alcătuit dintr-un car, doi cai şi un vizitiu. [...] Calul negru trăgând în jos în timp ce cel alb trage în sus."

Datorită vizitiilor care "nu sunt foarte dibaci, succesul călătoriei către bolta cerului şi instalarea pe câmpia adevărului sunt de fiecare dată nesigure. Or, neajungerea la locul hranei este fatală pentru aripi. Dacă spiritul nu îşi primeşte porţia zilnică de adevăr, bine, frumos, dreptate, etc. în forma lor absolută, atunci aripile atelajului îşi pierd penele, năpârlesc."

Cam acesta a fost a priori-ul conferinţei, urmat de către formele prin care acel cal negru ne influenţează viaţa. A mai fost amintit Decameronul lui Boccaccio, moartea lui Socrate, precum şi Romeo şi Julieta, întruchiparea perfectă a cum o iubire poate fi salvată din sufocarea proprie spre care se îndreaptă.

Orice adolescent e un adolescent matur dacă a cunoscut absolutul în chipul cuiva. (G. Liiceanu)

Iubirea este o modalitate în care un spirit îşi poate recăpăta aripile pierdute, el văzând în fiinţa iubită o fărâmă a acelei lumi pierdute. "Iubirea, acea tranzitivitate a sentimentului care face din realizarea fiinţei celuilalt punctul de interes constant al actelor seducătorului."

Vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi!