mc013

Pe un drum naţional
După un an mai mult banal
Mă trage pe dreapta conştiinţa
  - Ce-ai mai făcut? Unde-ai mai fost?
    De ce nu mai vii la noi la cină?
- N-am făcut nimic,
  N-am făcut nimic,
  M-a luat subconştientul la el în maşină.

Bănuiesc că e deplasat a pune pe hîrtie o stare pe care ţi-o inspiră o melodie/album. E deplasat a încerca după o pauză de cîţiva ani.

Albumul în cauză, cu Marea lui căutare cu tot, e interesant. Adică nu mi-ar fi ruşine cu el. E surprinzător de pozitiv şi optimist. De obicei un album ocs însemna (pe lîngă mişto şi nonsens) versuri dulci-amare care dau spre latura depresivă (Vezi fluturii care nu mai au stomac - nimic dubios pînă aici - în care să zboare, sau Eu sunt gluma ta, refrenul unei melodii intitulate Încă o glumă proastă). Pentru mine momentele acestea deprimante erau simţite cu un zîmbet pe buze, adică un optimism intrinsec. Ca un elogiu stărilor negative prin care trecem, dar unul de redempţiune.

Ascultînd actualul album, senzaţia persistă dar forma e schimbată. Există destul de multe trimiteri pozitiv-optimiste*

[Aici chiar miroase a fapte frumoase / Desigur ni se pregăteşte ceva]

[Am ce dau / Dau din ce în ce mai mult cînd tu te aştepţi mai puţin]

[(pe) Cine visează şi lasă / Karma o să-l pedepsească]

[(falsele puteri din cutia Pandorei) Aroganţa, cruzimea, suferinţa şi durerea, / Vanitatea, vanitatea, lăcomia şi puterea / Gelozia, pofta, teama şi tristeţea // N-o deschide!]

[Pune ceasul să sune / Numai gîndurile bune / Să le-anunţe că pot veni // Ridică-te şi mergi în mîini!]

*Bineînţeles, presărate pe ici-colo fragmente din stilul clasic - cum ar fi în Reptile de pluş: [Dacă tot ai intrat în viaţa mea cu picioarele / Măcar descalţă-te.]

Senzaţia persistă în modul în care mie toate acestea imi lasă un optimism cu un zîmbet amar pe buze. Versul (/tonul în care este cîntat) sau zîmbetul trebuie să fie amar. Unul din două! Dar, la fel, fără a merge în tragedie, depresivitate, etc. Pentru mine ocs nu a însemnat niciodată asta chiar dacă realizez că sentimentul e resimţit de mulţi.

E interesantă partea cu tonul care suprascrie versul. Versul parcă te duce într-o zonă iar de acolo preia frîiele tonul. Pentru că nu am ce zice, chiar dacă asociez melodia cu un regret sau tristeţe (cum ar fi Ora opt) versul scris îmi pare exagerat de dramatic. Dar îl transpun în ton si licenţă poetică şi merg mai departe // coafura rezistă.

Deci albumul nu e rău. Încă nu am încercat să-l compar cu celelalte nici măcar în propriile preferinţe pentru că nu am chef să dezbrac (atît cît pot) fiecare album de trăirile proprii să văd ce rămîne din propriile merite.
Regret că nu mai pot prinde un concert acum că am o oarecare vechime în apele căutării.

And these are the ways
On which I was raised
These are the ways
On which I was
Which I was raised
I never wanted to kill
I am not naturally evil

Ghid

Am oscilat dacă să recomand melodia normală (cu Kano) sau nu, pentru că versurile există, îmi pare bine că gîdilă melodia, dar totodată sunt stupide, irelevante şi trebuie complet ignorate.

Melodie pentru situaţii de criză. Ideea e să-ţi potriveşti pulsul cu ritmul agitat şi să fii atent la schimbările acestuia, împăturit permanent de sub-bass. A, şi să asculţi la ceva decent.

Începem normal, cu un drop şi cu o familiarizare cu ritmul care "contează" (0-0:40 şi drop-ul 0:40-0:54). Noul ritm odată ce a intrat sub-bass-ul îl stabilim ca normă (0:55-1:20) - sau mai bine zis ne obişnuim cu relaţia temporală între bătăile lui agitate şi ale bass-ului. Nu îmi mai amintesc nici măcar jargonul de muzică din liceu aşa că voi descrie ritmul ca un segment repetitiv compus din (şi o să aproximez asta) bătăi ca o linie medie (jumătate din segment), urmate de o creştere pe al treilea sfert de segment şi o creştere mai mare pe ultimul sfert.

Pe la 1:20-1:22 efectul aplicat ritmului înalt de bază lasă impresia unui scurtcircuit şi prevesteşte faptul că vom devia de la norma prezentată mai sus. Deviaţia (1:22-1:49) constă în a rări tempo-ul ritmului înalt, astfel încît dacă l-am legat mental de ritmul bass-ului apare o discrepanţă care deranjează. Poate chiar un sentiment că e mai greu să respiri, că vrei să se schimbe totul la loc (înecatul care caută firul de salvare). Vocea deşi zice prostii pe segmentul acesta parcă mai ajută, punctînd pe ici-colo mai grav anumite cuvinte.

Faptul că totul se îndreaptă spre un drop (cu avioanele de rigoare de pe la 1:39) hrăneşte şi creşte parcă senzaţia de nelinişte, foame de mai mult.

La 1:51 discrepanţa (deranjantă dacă ţi-ai stabilit norma de care vorbeam) e anulată şi cele două ritmuri (bass şi înalt) se resincronizează. "Satisfacţie!" :)) De fapt, după toată tîrîşenia cu discrepanţa satisfacţia simţită lasă impresia că avem de-a face cu ceva mai bun decît prima oară cînd am întîlnit ritmul. E aceeaşi chestie, de fapt, dar mai puternică pentru că am trecut noi prin ceva mai "rău". Poate şi vocea punctează ceva la impresie, pentru că e mai organizată şi pare a spune ceva mai puternic decît la început.

Aici, la "a doua venire" a normalităţii reuşesc eu să simt ceva, dacă o fac vreodată. Aici parcă ies demonii.

În principiu totul se mai repetă o dată, cu o mică variaţie care nu strică (vezi de la 2:17).

O variantă instrumentală

Iarăşi ajung spre The Streets, cu acelaşi sentiment că nici nu ştiu de unde să îi iau să ascult/prind tot ce trebuie. Eh, le luăm pe rând.

Dar căutând o imagine/descriere pentru un Facebook post (of all things, pentru că aşa se posteayă pe facebook - căutând jumătate de oră cuvintele, ce melodie ar trebui pusă etc.) am ajuns la un articol surprinyător Guardian - OMM's Top 50 Albums of the Decade 00-09.
Printre ele

The Streets - Original Pirate Material


Prima întrebare - de ce?

The two most important criteria for any self-respecting album-of-the-decade contender to meet are that it could not conceivably have been made in any other 10-year period, and that it should be impossible to imagine how that decade might have sounded without it. And the Streets' triumphantly down-home 2002 debut, Original Pirate Material, ticks these boxes for the first decade of the 21st century with the same winning flourish as Massive Attack's Blue Lines did for the 1990s. 

As large as the album looms over the British musical landscape of late 2009, its roots were to be found in the heyday of UK garage.
So as well as giving Skinner confidence, did the crossover success of UK garage also give him something to react against? "I've probably said it too many times now," he nods apologetically, "but that's where Original Pirate Material came from: all this stuff about get the girl and drink champagne on the dancefloor, it sounds nice to my ears, and I like that bass line, but sorry mate, I don't know what you're talking about.'"

Trebuie să citesc şi cartea lui Skinner; sper să nu fiu dezamăgit.

miiii

Hungary's currency before WWII, the Pengo, suffered the highest rate of hyperinflation ever recorded. In 1946, Hungary issued the 100 Million Billion Pengo. That's right: 100,000,000,000,000,000,000 Pengos. It was worth only about 20 cents US! The prices were doubling every fifteen hours in the last period, so on July, 1946, the country replaced its currency by the forint, which is the still the official today. The Hungarian Bank actually printed notes of one milliard b.-pengo (one sextillion pengo) but never issued them.

Si ca sa nu fie doar trivia tot postul - exista doua scari de masurare; una logica si una americana :

Long scale is the English translation of the French term échelle longue. It refers to a system of large-number names in which every new term greater than million is a million times the previous term. Thus, billion means a million millions (10¹²), trillion means a million billions (10¹⁸), and so on.^[1][2]

Short scale is the English translation of the French term échelle courte. It refers to a system of large-number names in which every new term greater than million is 1,000 times the previous term. Thus, billion means a thousand millions (10⁹), trillion means a thousand billions (10¹²), and so on.

dfgb

Asadar... una merge pe logica, unde milionul este o masura, cealalta unde mia este o masura (bilingv, si ramaneti cu mine daca tot ati ajuns aici; pentru ca tot am taiat ce scrisesem mai jos o sa mentionez ca Romania foloseste sistemul lung:)

Value in Scientific notation	Value in numerals	Short Scale		Long Scale
		Name	Logic	Name	Logic
100	1	one		one
101	10	ten		ten
102	100	hundred		hundred
103	1,000	thousand		thousand
104	10,000	ten thousand		ten thousand
105	100,000	hundred thousand		hundred thousand
106	1,000,000	million	1,000×1,0001	million	1,000,0001
109	1,000,000,000	billion	1,000×1,0002	thousand million or milliard
1012	1,000,000,000,000	trillion	1,000×1,0003	billion	1,000,0002
1015	1,000,000,000,000,000	quadrillion	1,000×1,0004	thousand billion or billiard
1018	etc	quintillion	1,000×1,0005	trillion	1,000,0003
1021	etc	sextillion	1,000×1,0006	thousand trillion or trilliard
1024	etc	septillion	1,000×1,0007	quadrillion	1,000,0004
etc.	etc.	To get from one named order of magnitude to the next: multiply by 1,000		To get from one named order of magnitude to the next: multiply by 1,000,000

Am vazut in filme cand eram mai verde diferenta intre ceea ce vor americanii sa spuna si ce stiam eu ca folosesc, desi recunosc ca pana recent nu stiam ca limba engleza are conceptul de miliard.

E ok si sistemul "nou", cel scurt cu puteri de o mie in sensul in care numarul 1 este o 1,000⁰,apoi urmeaza mia (1,000¹), milionul (puterea 2), bilionul (puterea 3), trilionul (puterea 4), catralionul (puterea 5). Practic reiterez partea stanga a tabelului de mai sus. DAR daca am reformulat asa (adica in loc sa-i spun bilionului 1,000×1,000³ ca in tabel i-am spus 1,000⁴) apare o discordanta. Pentru bilion avem puterea 3, trilion avem puterea 4, catralion avem puterea 5 si urechile sunt proper zgariate.

Pe cand dincolo e mai simplu.
Milionul de baza, apoi
milion de milioane = bilion,
milion de (bilioane) = milion de (milion de milioane) = trilion
milion de (trilioane) = milion de (milion de (milion de milioane)) = catralion

Intre ele sunt -ardele.
MIE de milioane = miliARD,
MIE de bilioane = biliARD,
MIE de trilioane = triliARD,
MIE de catraliarde = catraliARD

Si eu care credeam in copilarie ca miliard de catralioane nu exista...

Pentru o varianta foarte explicativa - un Numberphile de acum cateva luni:

 Aaaa... niste Tim Minchin. O excelenta de la el despre inceputul lent al unei zile; nu s-o fi aplicînd, dar înţeleg:

Well I wake up in the morning at 11:47 and I can’t believe I have to face the horror of another fucking day

And the magnificent magnitude of my morning erection merely mocks me like the sun in its optimistic greeting of the day

Managing to manifest a modicum of motivation I meander to the kitchen make a mission out of mixing Nescafé

But the milk is going off and coffee by itself is bitter and there’s ants all through the sugar and the supermarket’s fucking miles away

My life is pretty sad
But I know that I should be glad.
I could be a starving Ethiope
Or a policeman in Baghdad

At 11:53 I instigate the day’s ablutions in the hope my constitution can be altered by some action on the bowl

But the total non-existence of colonic animation seems to me the perfect metaphor for the utter constipation of my soul

By 11:59 I have decided that my life would be immediately improved by a carefully written list of short-term goals

But by 12.05 my list consists of 1. put some pants on, 2. go to the shop, buy some prunes and Panadol

My life is pretty shit
But I know I shouldn’t whinge about it
I could be a Palestinian
Driving buses on the Gaza strip

Yeah how bad can it be?
Some people have it worse than me
I could be a child prostitute
Or Gary Glitter’s family

I have no right to cry
Some people have it worse than I
I could be a thalidomide kid
With something in my eye

At 12:30 I realise I’m feeling so dejected that I’ve totally neglected the beginning of the Jerry Springer show

So I settle on the sofa try to focus an iota of my motor-neurones on the brilliant insights for which Jerry is known

And although on any other day a show entitled “Midgets Midget Midgets” would excite me like a virgin at her year eleven ball

Today those little jelly-wresting fellas fail to free me of my misery instead they simply serve to make me feel three foot tall

But how bad can it be?
Some people have it worse than me
I could be a Jewish stand up comedian
In Nazi Germany

Or I could be a Dockers fan
Or an orphan in Pakistan
Or the architect of the World Trade Centre
Or a bobcat driver in Bam Iran

I could be making an investigation
Of a backpack in an underground station
Or I could be a peace-loving speech-writer
In George W’s administration

Yeah I know that I don’t have the right
To be unhappy with my life
I could be Paris Hilton’s mother
Or Shane Warne’s wife

And I know that I shouldn’t be bitchin'
I could be in a worse position
I could be a 3-nippled naturopath
In the days of the Spanish inquisition

I know I have no right, no right to cry
Some people have it worse, much worse than I
I could have a serious nut allergy
And be shipwrecked on an island with a crate of Snickers bars
A jar of Nutella and a fresh baked pecan pie

Some people have it worse than I