2004

2012-01-27T12:15:00.002+02:00

Yea...............

Nowhere to go...No place to go...
I'm real screwed up, my eyes are sore from smoking all that shit...
No place to go...
Bottomless heart, so big that everything just gets lost in there
And if it never comes out,... that's ok by me..

I'm just warning you...I'm warning you all..no crutches....no nothin'

...I am...going to live the end...apocalypse man....what the hell else is there to do?

I want a mission, not a gig or a good time, I want a mission

Shipwrecked souls desolation paradise......
Bountiful wonderland of lost souls staggering around arms out stretched looking...
for something.......lonely hero man sitting on the crest of the apocalypse

Hey sir, ..I'm a man away from home,... and my soul is out on loan,
Could you throw us down a bone,...so I wouldn't be all alone
'cause I wanna see it all, and I wanna have it all, and I wanna see it fall,
And I wanna take it all away..

And I call my mom on the phone and say...
Say something to warm her heart..
Say uhh your boy done fucked up...
Had a bit of hard luck....went down a wrong trail, messed with the wrong people
And just lost his mind ..just lost his mind ...just lost his mind..... just lost his mind

.........just lost his mind ........just lost his mind .........just lost his mind
..........JUMPED!! .... get stuck in the trunk,.. got stuck in the jungle and their jokes and their votes and their wrong side looks, and all the notes in the books, and all the wrong turns and all the bad burns...and he never learned to not get burned and he never

learned

YAAAA!!PEOPLE!! ...these people.. are for real... they watch television....
They run in circles....they bark like dogs ...they nip at my heals.....
They wanna put a collar around my neck.....they want me to be like them.......
Well I just walk right past, right over em, right though em, right on top of them.......
I crush their face....'cause it's easy...'cause they're nothing ....'cause they're nothing
....... little dogs....humping dogs...stickin' that thing in any crack that passes by........

Dirt falling in my mind, ..dirt gets stuck in my mouth, dirt gets stuck in my eyes...
Seeing everything through dirt, all I see is dirt, all I know is dirt.....just talking dirt,
Talking dirt, Digging dirt, loving dirt, rolling in dirt.........
Dirt river, dirt slithers, dirt lovers, dirt undercover, dirt over color
Aaaaaaaaaaaaaaaaooooh ..............
I've felt dirty before, but it never felt quite like this,
I've seen dirt before but it never looked quite looked like this
I've talked dirt before but it never sounded quite like this...........

It took a lotta lives and a lotta lies to make this story what it is
And stretch it into a disgusting distortion and proportion and detail....
And you can retail that, and sell it to the market and see what you get
Bring back the proceeds and we'll spend it on ...something that works.
Something that will save me, something that will get me out of here...
There's nothing I want more....like out...there's nothing I like to roll in like dirt....

.......LOOK!!......
Ashamed of myself....I've looked at myself...I've hated myself........
And if we could all just .....get together and hate a little...we could hate one another...

I'm feeling fine..I was feeling fine the time is mine....................
Got a grave with my name.....I gotta grave that always looks the same

Through the eyes of a fuckin' bug !

A boots in morality: Free stuff

2012-01-18T14:49:00.002+02:00

It's your lucky day muchacho! The PR company that we work alongside for these competitions will be in touch with you shortly to sort out your awesome prize for you.

Cheers,

Chris (Pies Editor)

---

Congratulations on winning the Who Ate All The Pies? competition for a pair of personalised adidas adizero F50 boots. Your prize will take a couple of weeks to arrange as they'll be made to your size and personalised, but I'll keep you informed of delivery.

Please could you confirm your full name, let me have your post address and shoe size, and share your phone number? It is unlikely we'll need your number, but occasionally it is required by the postal service making the deliveries.

Congratulations again.

Thanks

Chris

Student

2012-01-18T14:45:00.002+02:00

M: Bă, acuma-i bine că mă ţine sub control. Dar mie mi-i frică de momentul în care dau de bani. Îi inevitabil să dau de bani.

Hicks şi Kaufman

2011-12-24T12:31:00.000+02:00

Publicul lui Bill Hicks este întotdeauna un amestec puternic de dragoste şi ură. Mulţi rîd. Dar există şi aceia care stau într-o tăcere forţată imaginîndu-şi probabil cum gloanţele îl sfîrtecă. Însă cei care sunt furioşi un moment dat pot fi amuzaţi în următorul atunci cînd acea parte a publicului care părea protejată de judecata lui Hicks, care pot părea "de partea lui" sunt brusc atacaţi, cu la fel de puţină milă.

În materialul său clasic despre fumat, imediat ce se ia de nefunători pentru cruzimea arătată de aceştia fumătorilor, Hicks se întoparce către un om şi îl întreabă cît fumează pe zi. Acesta răspunde că fumează un pachet, şi apoi priveşte consternat cum Hicks, cu o expresie de vădit dezgust pe faţă îi spune "Un pachet?!? Fătălăule! De ce nu-ţi pui o rochie să faci nişte piruete pentru noi?... Eu trec prin două brichete zilnic."

Aidoma lui Andy Kaufman, Hicks îşi ţine publicul într-o stare avansată de anxietate, conştienţi că ei sunt subiectul principal al materialului. Glumele, dacă aşa le numim, nu sunt direcţionate către un "ei" generic din afara sălii de spectacol, ci către "tine", persoana complexă şi sensibilă din scaunul acesta, urmărind spectacolul cu anumite aşteptări automatizate de către comediant: ce va face şi ce ar trebui să facă.

Poate că nu e corect, dar e util din punct de vedere practic să ne gîndim la public ca fiind un eşantion reprezentativ al culturii. În încercarea de a obţine rîsete un comediant îşi foloseşte cunoştinţele despre ceea ce publicul consideră amuzant pentru a anticipa reacţiile acestuia la ceea ce spune. În funcţie de acestea ei aleg - de obicei pentru a împlini aşteptările publicului, dar uneori şi pentru a experimenta periculos cu aşteptările într-o încercare de a obţine surpriza sau chiar.. "transformarea" audienţei.

Desigur, ca membru al publicului la un spectacol de stand-up comedy, principalul lucru care vă aşteptaţi este ca acesta să fie amuzant.

Dar ce este amuzant? Ce poate fi amuzant? Ce nu este amuzant? Care este datoria unui comediant faţă de audienţă? Ce este audienţa? Are aceasta vreo datorie faţă de artist?

În timp ce Kaufman punea aceste întrebări indirect în spectacol, care era centrat în jurul unei persoane neidentificabile ("Cine este Andy Kaufman?"), Bill Hicks confruntă publicul direct cu întrebări menite de a crea intrigă, şi face totul jucînd propriul rol -Bill Hicks- o persoană bine identificată pentru care audienţa este un animal colectiv care se comportă idiotic şi care avea nevoie de ghidare spre o înţelegere mai profundă a sinelui ca o conştiinţă colectivă deschisă la minte, mărind libertatea indivizilor care o alcătuiesc. Cu alte cuvinte, publicul trebuie să renască divergent faţă de normă, devenind o mostră a unei culturi superioare, a cum _ar trebui_ ca lucrurile să fie. Iar dacă acesta nu cooperează Hicks considera asta un afront personal şi lupta, uneori abandonîndu-şi rutina şi lansîndu-se în asalturi uimitoare la adresa publicului.

Tocmai aceste momente în care Hicks îşi abandonează rutina - sau cel puţin aşa pare - au produs cele mai spectaculoase şi amuzante replici ale sale. E probabil ca Hicks să-şi fi descoperit încă din tinereţe darul de a ataca oamenii verbal, dar totodată ştia că o asemenea mutare are rezonanţă atunci când se discută o problemă sau cînd în public există oameni cu atitudine negativă care să insiste asupra unei reacţii din partea sa.

Dar dacă audienţa nu va lupta? Pentru comedianţi ca Hicks sau Kaufman cel mai periculos public este acela care este în perfect acord cu ei, care adoră şi înţelege ceea ce ei spun, lucru care explică, de exemplu, de ce Hicks atacă atît fumătorii cît şi non-funătorii în spectacolul său. Trebuie să evidenţieze conflictul pentru a ajunge la acel nivel de argumentaţie creativă, astfel încît el chiar caută persoana care reacţionează negativ la materialul său. Iar dacă acesta nu există - îl creează.

Bineînţeles, totul devine parte a unei rutine. Hicks ştie unde vrea să ajungă şi cum să îşi aducă publicul în acel punct (şi iar, şi iar) pînă cînd chiar şi asalturile devin previzibile şi ajung clişee. Dar Hicks nu s-a mulţumit doar să îşi rafineze materialul. A continuat să inoveze reacţionînd fiecărui moment, pînă la tristul şi prematurul său deces la vîrsta de 32 de ani.

Bill Hicks lăsa impresia că făcea ceva important în stand-up-ul său, sau aşa credea: aducea credinţe sacre sau neexaminate în faţa publicului, supunându-le astfel unei analize prin care să aducă înţelepciune celor prezenţi; lucru care ar putea apoi avea un efect pozitiv asupra culturii de masă. Poziţia asta a sa nu e în totalitate iluzorie. Comedianţii au potenţialul de a fi ascultaţi de către audienţe enorme şi de a infecta cultura cu forma experienţei lor proprii. Aşa că Hicks muncea din greu. Dar a murit tânăr. Nu poţi să nu te întrebi ce se întâmpla dacă mai trăia zece ani.

(După Marc Baez - Talking to strangers)

Easiest to go from bad to worse

2011-12-23T10:37:00.005+02:00

The policing role is a very important and determinant one in approaching mob mentality. Excerpt from a documentary hosted by Danny Dyer about different policing approaches. The English hooligans have already made a bad name for themselves such as now ordinary people suffer.

In the European Championships of 2000 an incredible 900 were arrested in Belgium, joint hosts of the tournament with Holland. It may have been the first tournament of the XXIth century, but the Belgian police used tactics more suited for the Middle Ages.

(crowd psychologist dr. Cliff Stott:) "Those who experienced it were all telling tales about highly indiscriminate, highly aggressive forms of policing"

(ex-hooligan Gilly Shaw:) "Well, the Old Bill was the most heavy-handed I've ever seen in Belgium. They were nicking everybody and anybody"

"A group of England fans were herded through the city center, pushed into a pub and then the police fired a tear-gas canister into a crowded pub containing people who'd already been drinking in that pub prior to anybody coming in who had been involved in violence."

"There were people who were just having a drink in there. I was sat next to an american lad and a russian geezer"

"Now that kind of indiscriminate police response is a contributing factor towards the escalation of disorder and the continuing violent practices around England lads"

This was demonstrated when a cocktail of aggressive English and German fans and heavy-handed policemen resulted in the infamous "battle of Charleroi". "That fight involved no more than 10-20 people. Within minutes the Belgian police had driven a water cannon into the square and fired it at almost every area within the square. And when that happens you see a change in ordinary fans' mentality, such that they start to say Wait a minute, why are you having a go at me? I haven't done anything wrong and then they start to feel on the same side as that person who's seeking to create conflict with the police. And it creates an opportunity for that group to unite in opposition to the police that otherwise wouldn't have been there."

In contrast, Belgium's co-host, Holland, only arrested 6 English fans at the game they hosted in Eindhoven. "The England fans met a very very positive response from the dutch police who grasped the now in 2000 to promote a festive atmosphere, and they did it by developing a new form of policing that wasn't confrontational." The tactic was to mingle with the fans and nip any problems in the bud with a softly-softly approach. "And because they had already interacted with the people they didn't have any hesitation to go out and say Look, hang on a minute, you're starting to get out of control here. Unless you stop we're going to have to arrest you. And it was through communication, through action that the limits were set and the limits were kept and, more importantly, were respected by the fans."

wanted it

2011-12-20T11:32:00.000+02:00

got fuck all

Damn it!

2011-12-09T15:08:00.001+02:00

Imagine a situation where someone lacks something. Something which you have, but the situation calls/relations arent's right/his pride is too big so you can't help. You're helpless and definitely not helpful.

Which makes you angry, so you tell yourself out loud "Well it's not my fucking fault!" which... technically, isn't. But that's still not helpful and you know you're only telling yourself that in a desperate attempt to not feel as bad. And this invalidates the thought: "reality" doesn't matter; it doesn't matter whete the "truth" lies, whether technically it is or not your fault. The fact your psyche yells out that phrase is a sign you want to do more. You're not contended with the way things are.

So you just go back to a "Damn it!". And anger. Built up inside.

Building up.
Inside.

Star Wars; o poveste interesantă

2011-12-07T11:18:00.001+02:00

Miticul laser cu raze X

Într-o cuvântare către poporul american, preşedintele Reagan a făcut apel direct la oamenii de ştiinţă: "Chem comunitatea ştiinţifică, pe cei care ne-au dat armele nucleare, să-şi îndrepte acum talentele către cauza umanităţii şi a păcii mondiale, pentru a ne oferi mijloacele de a face ca aceste arme să devină neputincioase şi perimate." Este sigur că nici un preşedinte nu şi-ar lansa naţiunea într-o intreprindere tehnologică cu implicaţii aşa de importante ca Strategic Defense Initiative - sau Războiul Stelelor, după cum a fost repede denumită, fără a se fi asigurat deja că avea şanse bune de succes. Dacă eşua, ea reprezenta o deturnare imensă de resurse de la nevoile nesatisfăcute ale naţiunii.

Teller era un "mereu optimist în legătură cu cele mai improbabile scheme tehnice; arhetipul omului de ştiinţă prea îndrăgostit de tehnologie."

Teller se referea la laserul cu raze X ca la o armă nucleară "de generaţia a treia". Bomba atomică a fost prima generaţie, cea cu hidrogen a doua; ele provocau pur şi simplu explozii, radiind energie în toate direcţiile. Cea de-a treia generaţie va concentra energia unei explozii nucleare în fascicule incredibil de intense, care vor putea distruge ţinte la depărtări foate mari.

De fapt, ideea de laser cu raze X nu a fost testată niciodată.

Arma de "generaţia a treia" era un laser de raze X pompat de radiaţia unei explozii nucleare. Radiaţia (circulând cu viteza luminii) ar ajunge la o bară de aluminiu puţin înaintea undei de şoc (care are viteza sunetului). Laserul şi-ar trimite fasciculele ucigaşe de raze X şi s-ar evapora în următoarea clipă. Mă rog, acesta era planul. I se dăduse numele de cod Excalibur. Botezarea laserului cu numele unei arme din poveşti se va dovedi ciudat de potrivită.

Au fost lăsate să se scurgă către presă relatări despre înspăimântătorul laser cu raze X, inclusiv reproduceri artistice în culori. Când au apărut întrebări despre utilitatea unei arme cu care se putea trage doar o singură dată împotriva unui atac constând, poate, din mii de rachete, şi-a făcut brusc apariţia, ca din pământ, pe scenă SuperExcalibur, care avea, conform scurgerilor continue de informaţii strict secrete, ţepi din multe bare de aluminiu astfel putând să genereze sute de fascicule ţintite separat. Informaţia nu dădea prea multe indicaţii despre stadiul de realizare, dar oamenii de presă eru înclinaţi să presupună că, fiind în centrul unei întreprinderi atât de vaste ca SDI, trebuie să se bazeze pe dovezi solide. Chiar Congresul credea că suntem aproape de realizarea unei asemenea arme - ca, de altfel, şi sovieticii.

După doi ani şi 8 miliarde de dolari cheltuiţi, Statele Unite păreau să fie pe punctul de a încheia un tratat cu Uniunea Sovietică, tratat care să ceară eliminarea, în termen de trei ani, a armelor nucleare ofensive. Părea un triumf al politicii lui Reagan; SDI adusese Sovietele la masa păcii. Dar nu asta avea Teller în cap. În ajunul întâlnirii de nivel înalt de la Reykjavik din octombrie 1986, Teller i-a trimis un mesaj urgent negociatorului şef al SUA, în care îi spunea cp Super Excalibur fusese testat cu succes şi era "gata de realizare inginerească". Teller se fălea că un singur laser cu raze X "de mărimea unei mese" ar putea doborî întreaga forţă de rachete sol-sol sovietică. Mesajul era clar: nu faceţi nici o negociere, avantajul este al nostru. Nu avem cum să ştim care a fost impactul pe care l-a avut mesajul lui Teller, dar întâlnirea de nivel înalt de la Reykjavik, care părea să aducă pacea mondială, s-a încheiat cu un eşec total.

Şi ce era cu înspăimântătorul Super Excalibur? N-a existat niciodată un laser cu raze X. A avut loc un singur test al ideii - care s-a terminat ambiguu. [...] Rezultatele iniţiale păreau să indice că avusese loc un oarecare efect laser. [Experimentatorii] au sărbătorit evenimentul şi au fost lansate zvonuri peste tot că testul a fost un succes. O analiză mai atentă a arătat însă că ceea ce fusese interpretat ca acţiune a laserului ar fi putut fi fluorescenţa oxigenului de la un detector defect. Super Excalibur nu produsese un fascicul suficient de puternic pentru a doborî un fluture. Adevărul a fost îngropat, cum se întâmplă de obicei cu eşecurile, de clasificarea ca strict secret, dar alt test al temutului Super Excalibur nu va mai avea loc.

Deşi nici Congresul, nici publicul nu erau conştienţi de acestea, mulţi oameni de ştiinţă puseseră la îndoială încă de la început realizarea practică a aşa-numiteor arme cu energie direcţionată (DEW). În 1984, după cuvântarea preşedintelui Reagan despre Războiul Stelelor, am făcut parte dintr-un mic grup al Societăţii Americane de Fizică, care a vizitat consilierul prezidenţial pe probleme de ştiinţă şi i-am propus convocarea unei comisii de experţi recunoscuţi care să examineze fezabilitatea DEW. [...] Studiul a durat optsprezece luni şi a fost reţinut de cenzura Pentagonului încă şapte, dar în sfârşit, pe 23 aprilie 1987 s-au afişat rezultatele public. Comisia a tras concluzia că ar trebui cel puţin zece ani doar pentru a determina dacă e cu putinţă realizarea practică a ideii - şi că nu arăta promiţător. Acest studiu a marcat un punct de cotitură în Războiul Stelelor. Finanţarea programului a scăzut treptat în următorii ani.

Toate lucrările asupra ideii de laser cu raze X s-au sfârşit în martie 1988. Ce s-a întâmplat cu Wood şi Teller? Reveniseră la Washington. Fără comentarii sau scuze, ei înlocuiseră pur şi simplu Super Excalibur cu arma ultimă şi definitivă a lui Wood: interceptori mici, ieftini, autonomi, având baza în spaţiu, care se vor arunca în drumul rachetelor inamice. Când au fost numiţi, ironic, "pietroaie deştepte" (smart rocks), Wod a adoptat denumirea "pietricele scânteietoare" (brilliant pebbles). Un senator sceptic a insistat însă să le numească "pietricele lipsă" (loose marbles, termen care se poate referi şi la cineva care îşi pierde raţiunea, un ţicnit).

Liderii naţiunii care căzuseră în plasa poveştii laserului cu raze X îmbrăţişau acum cu aceeaşi fervoare pietrele strălucitoare. Era o demonstraţie uimitoare a abilităţii lui Teller de a rămâne în picioare printre cioburile ideilor lui, dar nu era suficient pentru a salva Iniţiativa de Apărare Strategică. SDI a fost anulată oficial pe 14 mai 1993. Deşi se cheltuiseră până atunci peste 30 de miliarde de dolari, nu ieşise nimic vizibil de acolo; banii fuseseră pur şi simplu înghiţiţi de firmele din domeniul apărării.

Desigur, Războiul Stelelor a survenit într-o perioadă de intensă confruntare din războiul rece. În interesul securităţii, toate popoarele îşi împuternicesc guvernele să păstreze anumite lucruri secrete; în vremuri în care statele par să fie în pericol, împuternicirea este sporită. Este un târg necesar, dar periculos. În spatele cortinei secretului de stat pot fi ascunse risipa, corupţia şi prostia, iar informaţia poate fi dirijată în scopul unor avantaje politice.

-- R. Park

xenophobia kills, crime ditto

2011-12-07T10:41:00.001+02:00

"The bunch of disadvantaged kids I was tutoring became too good at writing, and their essays were forcing me to confront painful existential questions, so I started trying to turn them on to drugs and crime instead."
-- R. Munroe

Sounds like you need a drink, papi

2011-11-25T17:47:00.000+02:00

- Come on. Drinks are on me! It'll cheer you up.
- I'm not... uncheered.
- Oh, yeah? Tell that to your face!

2011-11-25T17:23:00.001+02:00

When a psychoanalytic patient comes for the first time into the therapist's office there are a number of things that that therapist is going to do.

The first is to get an assessment of the symptom. What is the symptom? When does it happen? When did it begin?

You then wanna rule out biological problems. You wanna ask about this person's genetic history. You wanna find out about their biological relatives. Did they have similar problems? Is there depression, is there anxiety in the family? You wanna make sure that this person is amendable to primarily talking rather than to a medical therapy. Is this person someone who is experiencing some kind of delusions or hallucinations in which case you're going to be thinking in more of a biological direction.

You wanna know about this person's history. How does this symptom fit into this person's life history? Where does this person come from? How do I understand what this person's mind is like now given what I know about this person's history, about the way this person experienced his/her history?

A fourth thing you want to ask about after the symptoms, the biological history and the person's developmental history - you wanna essentially get some idea about this person's primary conflicts and defenses. You wanna know what's going on about the surface? What is it that's bothering this person as well as how does this person try to regulate that? And how does this person in general try to regulate their emotions?

Finally you try to get an assessment of their object relations. Is this a person that's capable of intimate relationships? Is this a person who has particular deficits in that respect? Who has particular conflicts which get in the way of relatedness. Is this a person who avoids relationships entirely because of fears that have developed a long time ago about relationships, that they're somehow threatening or that things aren't going to work out in them.

(There is, indeed, a great deal of evidence now suggesting that patterns of attachment that you see as early as 12 or 18 months in a laboratory are predictive of social behaviour in pre-school, in the elementary school years and we're starting to have some evidence suggesting that these patterns are passed on from generation to generation. Most of the studies have found particularly the primary caretaker which is usually the mother; that the way the mother appears to be attached to her own mother or her own parents as an adult is highly predictive of the way her child at 18 months or 6 years will be attached to her.) So that's the way a psychoanalytic assessment would proceed with the patient.

-- Drew Westen

Cum funcţionează _de fapt_ ceasul

2011-11-25T10:36:00.001+02:00

Nu vom mai privi niciodată universul ca înainte. O mie de mistere au fost măturate imediat. Energia se converteşte mereu în masă şi invers. Când îţi întorci ceaasul deşteptător seara (desigur, acum nimeni nu mai întoarce ceasuri deşeptătoare), îi creşti de fapt masa, ce-i drept foarte puţin. prin energia înmagazinată în legăturile chimice deformate ale arcului. Când ceasul ticăie, arcul se destinde, convertind această cantitate imperceptibilă de masă înapoi în energie. Eergia ia formă de căldură, produsă de frecarea componentelor ceasului, şi de unde acustice produse de ticăit. Un fizician ar spune că, atunci când arcul este complet destins, ceasul se află în "starea lui fundamentală" -- stearea de cea mai joasă energie. Ceasul cântăreşte mai puţin în starea fundamentală, dar diferenţa este prea mică pentru a fi măsurată.

2011-11-25T10:17:00.001+02:00

Judecătorul Thomas Penfield Jackson de la tribunalul districtual Columbia, recunoscându-şi limitele în chestiuni tehnice, a pasat problema unui specialist, William E. Schuyler Jr., inginer electrician şi fost membru al comisiei de patente. Spre teribila consternare a Biroului de Patente şi Mărci, raportul din 28 septembrie 1984 al lui Schuyler către Curte trăgea concluzia că existau dovezi copleşitoare că Maşina de Energie a lui Newman producea mai mult decât consuma. Suporterii lui Newman jubilau.
Judecătorul Jackson nu era totuşi convins. Ştia probabil că în viaţă nu capeţi niciodată nimic pe degeaba. Bazându-se pe propriul bun-simţ, judecătorul s-a apucat să înveţe puţină fizică. Peste opt luni, la 11 iunie 1985, judecătorul Jackson a susţinut că raportul lui Schuyler era evident greşit.

2011-11-25T00:47:00.001+02:00

Who knew life could get so... unsimple?

Conga!

2011-11-22T10:42:00.001+02:00

Interesting that the Hitler mustache offends people, but I’ve been secretly copying his eyebrow style for years and not a single person has noticed.
-- Rob DenBleyker, webcomic artist

2011-11-16T17:15:00.000+02:00

Warning

The fictional news story you saw near the start of Test Your Morality may have influenced your responses to the moral scenarios in the test. This story was designed to arouse moral concerns specifically related to one of the functions that keep the ‘human superorganism’ working properly.
You were shown a story about set-backs in a war with a neighbouring country. This may have artificially increased your sense of wrongness.
This news story was included in the test to help our scientists discover more about what influences a person’s response to moral scenarios. Your story was randomly selected from a group of stories.
Thank you for participating!

[...]

Your score suggests that you do not generally feel anger when someone goes against your personal view of what is right. This means you are less likely to react in a confrontational manner towards people who do not share your values.

Your score suggests that you do not experience a strong emotional response to issues of right and wrong. You probably rarely feel physically sickened by the immoral actions of other people.

The desire to avoid is thought to be a consequence of being disgusted by someone’s behaviour. Your score suggests that while you may find some actions morally disgusting, you are less likely to have concerns about interacting with those involved. You may be more tolerant than others in terms of your desire to avoid.

This.

2011-11-14T12:44:00.001+02:00

Has gotta be one of the worst fucking lives I've had.

True story.

2011-11-11T12:23:00.001+02:00

"Ştii ce visam mai-nainte?
Visam că tu vrei să devii scriitor. Iar eu îţi spuneam că nu poţi fi artist, pentru că nu iubeşti."

pentru că nu iubeşti.
nu iubeşti.
nu

2011-11-01T11:53:00.001+02:00

A logician rides an elevator. The door opens and someone asks:
— Are you going up or down?
— Yes.

(this one comes with an addendum: )

The logician should be fired for incompetency!
When the elevator doors are open, the elevator is stationary, therefore the right answer is “No”.

Care sare în evidenţă?

2011-11-01T10:39:00.000+02:00

2011-10-31T17:13:00.001+02:00

have you considered becoming an electron

2011-10-31T17:09:00.001+02:00

"Sunt singur. Nu mă refer în sensul specific. Am prieteni dragi, multe cunoştinţe, chiar şi o persoană iubită. Sunt singur ca fiinţă umană. Singur ca un homo sapiens sapiens care se uită în jur fără să vadă vreo dovadă a existenţei altcuiva. Mizerabil, incurabil, inimă-frântă de singur."
("King Author")

Portal Addiction

2011-10-27T11:44:00.000+03:00

Maybe, miracle, waitin', happen,
Places, spaces, mystical patterns
Dark, light - light, bright
Struggle - my appetite
Time, filled, gluttonous failure
Pain - this devious behaviour
Money, time, very last dime, things, ever, leave behind

Worrying time, head up, covers
Obvious, answers, questions, offered
Blinded, fiction, audio addiction,
Senses, places, conditions -
Maybe, miracle, waitin', happen,
Places, spaces, mystical patterns [...]

--------------------------------------------------------

Maybe there's a miracle waitin' to happen
in the places and spaces with the mystical patterns
where dark is light and the light is bright
it's a struggle to maintain my appetite
in a time that's filled with gluttonous failure
I'm at pains to express this ya devious behaviour
Spend money, time or a very last dime on de things you would only ever leave behind

It's a worrying time to lift you head up from the covers,
with no obvious answers to the questions offered
Blinded by the fictions of an audio addiction,
takes the senses to a place of imperceptable conditions
Like who dare ask the sum of their parts?
Who should tell of this becoming hell?
To think is the link between life and death,
enter this body of sound and escape the mesh.

Victims au fost, victims sunt încă

2011-10-14T11:22:00.000+03:00

Na dă-o-n mama mă-sii. Acum nu prea intru eu pe site-uri de ştiri şi aboroşeli, dar acum vreo săptămână nu am putut rata cum majoritatea ieşiţi pe balcon la aer liber îl plângeau pe Jobs care "aparent" murise în seara dinainte. Interesant, succes familiei lui etc etc.

Dar azi o fost nevoie să văd asta

ca să aflu că acum 2 zile o murit şi Ritchie, DOAR inventatorul C-ului şi parte din grupul care au făcut UNIX-ul (puţin cel mai influent sistem de operare care apare mai ales incognito, ca MacOS, Android, Linux). Well That's Fantastic.

Maimuţa spaţială

2011-10-14T10:34:00.001+03:00

marked by the memories
of a future past
it's the beginning, not the end
that we have to reach last

(Stephen Samuel Gordon)

Despre tipurile de moralitate

2011-09-30T17:42:00.001+03:00

Shweder are o teorie care este chiar intersantă. El susţine că există trei şcoli de gândire, trei cadre ale autorităţii morale, trei etici diferite. Există o etică a autonomiei. Asta e cea pe care filozofii culturii noastre îşi bazează moralitatea, noţiunile legate de drepturi, de egalitate, de libertate. Dar multe alte culturi se conduc după o etică a comunităţii, care priveşte datoria, statutul, ierarhia şi interdependenţa. Altele percep o etică a divinităţii, în care relevante sunt noţiuni cum ar fi puritatea, sfinţenia, păcatul şi depravarea.

Aşadar, de exemplu – atunci când vorbim despre drepturile bărbaţilor şi ale femeilor şi ce ar trebui să le fie permis să facă, mulţi oameni din societatea noastră adoptă o etică a autonomiei care susţine că ei ar trebui să aibă drepturi egale în toate domeniile. Din moment ce ei sunt creaturi cu simţ, libere, ar trebui să aibă dreptul de a face orice vor, asta dacă nu există un argument imperios împotriva acestui lucru. Ce înseamnă argument imperios? Unul care implică încălcarea libertăţilor altor oameni. Pe de altă parte, privind prin lupa eticii comunitare se poate argumenta că bărbaţii şi femeile au drepturi şi responsabilităţi diferite în societate. Poate sunt născuţi pentru a efectua anumite îndatoriri de care sunt astfel legaţi. Dacă urmezi o etică a divinităţii poţi face apel la anumite instrucţiuni religioase care privesc activităţi şi comportamente şi care pot restrânge libertăţile bărbaţilor sau femeilor. De exemplu poţi considera că femeile nu pot găti atunci când sunt la menstruaţie pentru că asta ar polua mâncarea. Există destule restricţii referitoare la cine arvoie să facă sex cu cine, care pot să nu aibă legătură cu drepturile şi libertăţile umane. Au legătură cu modul în care lucrurile „trebuie” să fie datorită denaturării şi păcatului.

Acum, după cum spuneam, culturile vestice sunt destul de implicate în etica de autonomie, astfel dezbaterile din cultura noastră tind să fie încadrate în termenii eticii de autonomie. Dacă dezbatem tema avortului la curs unii oameni ar putea spune „Fetusul e o creatură cu simţuri drept urmare are dreptul la viaţă şi nu ar trebui ca mama să îl ucidă.” Alţii vor spune „Nu, o femeie are libertate deplină asupra corpului ei astfel atâta timp cât fetusul e înăuntru are dreptul de a-l controla.” Dacă vorbim despre libertatea cuvântului, putem vorbi despre echilibrul între dreptul la libertatea cuvântului versus dreptul la o educaţie protejată de hărţuire sau umilinţă. Acestea sunt modurile în care încadrăm discuţiile, dar un lucru foarte interesant este că deşi oamenii cred că suntem guvernaţi de etica de autonomie, chiar oameni din propria noastră cultură – chiar oameni intelectuali din propria noastră cultură, chiar oameni ca voi – lasă să se vadă judecăţi morale care nu sunt aşa simple.

Intrăm în cercetarea lui Jonathan Haidt de la Universitatea din Virginia. Iar Haidt descoperă că -întrebaţi- oamenii consideră că noi ne bazăm cultura pe o etică de autonomie. "Dacă nu face rău nimănui, e ok." Aşadar dacă vă întreb pe voi ceva legat de sex, majoritatea – nu toţi, pentru că veniţi din culturi şi atitudini diferite – dar majoritatea voastră susţineţi că sexul între doi adulţi cu consimţământ e în regulă atâta timp cât nimeni nu e rănit şi drepturile tuturor sunt respectate. Adică sexul sau căsătoria între persoane de acelaşi sex nu v-ar deranja pentru că nimeni nu este rănit şi drepturile tuturor respectate. Haidt evidenţiază că există anumite greşeli cu raţiunea asta şi o demonstrează prin situaţii ca următoarea:

Julie şi Mark sunt frate şi soră, ambii la facultate. Ei pornesc împreună într-o vacanţă în Franţa. Într-o noapte, rămânând la o cabană lângă plajă, se decid că ar fi interesant să facă dragoste. În cel mai rău caz ar fi o experienţă nouă pentru amândoi. Julie lua deja anticoncepţionale, dar Mark folosi şi el un prezervativ pentru siguranţă. Amândoi se bucură de seară însă decid să nu mai repete experienţa. Acea noapte rămâne un secret care îi face să se simtă mai apropiaţi unul de altul ca niciodată. Ce părere aveţi de asta? E în regulă că ei au făcut dragoste?Cine răspunde că „da”? Bun. Ştiu că unii ar spune „da”, ar ridica mâna în aer şi apoi s-ar uita cu groază cum nimeni altcineva nu mai are mâna ridicată. [râsete] Cine spune „nu”? Bine. Cine nu e sigur? Tu nu eşti sigur. Aia-i cel mai ciudat... [râsete]

Haidt găseşte că dacă mergi la părinţi cu dilema asta, ei vor spune „Ew, ce – ce înveţi tu la Yale??” Avem o cultură neobişnunită în care unii ar spune că e ok. Ceea ce descoperă Haidt e că majoritatea vor spune că nu e ok, iar apoi el fiind un psiholog bun întreabă „Bine. De ce nu e bine ce au făcut cei doi?” Iar răspunsurile sunt interesante. Pentru că oamenii se văd pe sine ca dedicaţi eticii de autonomie, nu pot răspunde „E pur şi simplu dezgustător”. Aşa că prezintă ceea ce Haidt descrie ca „uluire morală” - adică se chinuie să găsească o explicaţie. Vor ajunge să spună că e groaznic deoarece dacă au un copil acesta va creşte diform, iar experimentatorul va răspunde „Nu, nu uitaţi că amândoi folosesc protecţie”. „Poate că e minoră”. „Nu, nu e minoră.” - până în final, când vor spune „Ei bine, e pur şi simplu greşit.”

Similar, un alt scenariu [râsete] Nu, nu este aşa de rău cum vă aşteptaţi. Câinele familiei se joacă afară şi e lovit de o maşină. [râsete] Familia îl aduce înăuntru şi spun „Of, Fido a murit, Fido a murit – dar ce avem la cină?” Aşa că îl gătesc şi îl mânâncă. Cine e de acord cu asta? Bine. [râsete] – Cine nu e de acord? Ok. Apoi obersvă că toaleta este cam murdară „Dar hei, uite un steag al Americii!” [râsete] şi şterg toaleta cu steagul. Cine e de acord cu asta? [râsete] E cineva care nu e de acord? Observaţi că eu primesc cam acelaşi număr de răspunsuri pentru ambele variante. La toate aceste întrebări majoritatea oamenilor care nu sunt studenţi la universităţi de elită răspund „Oh, e AŞA de greşit.”

Şi mai e un caz. Iar ăsta e taman aşa de grav cum v-aţi aştepta. [râsete] Un tip e singuratic aşa că îşi cumpără un pui congelat de la supermarket, îl aduce acasă şi face sex cu el. Apoi îl găteşte şi îl mănâncă. [râsete]. Priviţi – e chiar cazul dintr-un articol ştiinţific în Psych Review. Bun. Cine e de acord cu asta? Observ că există consistenţă în alegerile voastre. Cei care sunteţi de acord puteţi spune, asta dacă sunteţi cu adevărat de acord, că sunteţi dedicaţi unei etici de autonomie. Aceia care nu sunteţi de acord cu niciuna dintre aceste situaţii ar trebui să vă întrebaţi de ce şi să vă cercetaţi serios motivele. Aţi putea spune (legat de pui) „Păi... boli” dar motivaţiile de genul ăsta tind să nu fie sincere pentru că odată eliminat motivul reacţia negativă rămâne. Iar acestea sunt studiile de caz care evidenţiază cum judecata noastră morală e guvernată de factori de care nu întotdeauna suntem conştienţi. Intuiţiile noastre morale ne pot surprinde.

-- Prof. Paul Bloom, Yale.

2011-09-23T17:14:00.003+03:00

Bad

2011-09-01T15:23:00.000+03:00

The quest for truth, the quest for gold, yeah, we end up all the same
The common lie, the righteous cry - we end up all the same.
The angry crowd, those lost and found, everybody's all the same.
The poet's pen, these words I lend, we all bend to
Anxiety for love of life, anxiety for pain,
Anxiety, a feeling that you know you can't contain.
Anxiety destroys us but it drives the common man;
Foundation of society,
Anxiety --
Suppress it if you can!

What are we angry for? We all need a common cure.
That common goal for which you strive:
To have more than the other guy...

But while it's

2011-08-10T16:15:00.001+03:00

reasonable to ask someone to change their behaviour, it isn't reasonable for you to tell someone how they should feel. In other words, you can ask X not to yell at you, but you can't tell them not to be angry. You can request that X not call you more than twice a day, but you can't tell them not to feel alone and panicky when you're not around. -- P. Mason, T. Kreger, 1998

2010 Awards - best trailer

2011-07-28T15:50:00.003+03:00

The best trailer, by far, was Iron-Man 2. No, no, no. Iron-Man 2 didn't HAVE the best trailer, Iron-Man 2 WAS the best trailer.

I actually thought Iron-Man 2 was pretty good. A B- sequel to a B+ movie. Lots of good action, fun character stuff - nothing Earth-shaking, but a good time.
But let's not kid around. When you get right down to it, Iron-Man 2 was basically a feature-length trailer for The Avengers. Yeah, you have this pretty cool story about whiplash and the origin of Warmachine and Stark's relationship with his father, but ultimately it was all about whether or not Tony Stark could get his act together so he could join the Avengers. Add in a lot of side-details and one of the game-changing bonus scenes to remind anyone who hasn't figured it out yet that S.H.I.E.L.D., Hulk, Captain America and the mighty Thor are all waiting in the wings and let's face it - you've got a perspective team-up so big it actually makes sense to spend an entire movie pitching it.

-- Bob "MovieBob" Chipman

http://www.youtube.com/watch?v=b8YkLCD28-I

2011-07-19T17:29:00.012+03:00

Webcomics from my birthday

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

Huh.

2011-06-22T18:28:00.001+03:00

It's funny that today, the day I thought about whether I'll continue singing around my kids and what they'll make of it - will they enjoy it, will it give them fond memories of me? - is the day I should, later on, stumble across this passage:

"Some of my earliest memories are of hearing my parents singing little melodies in the other room. There was always humming or whistling going on if my dad was nearby. I always got a good feeling from my dad's songs, and that feeling returns nowadays when we get together during holidays or other special occasions. For my entire life, my dad has been liable to break into song at any moment."

2

2011-06-22T18:28:00.000+03:00

"So far in this book, I've been telling stories from my adolescence to show how music and science led me to the naturalist perspective that I use to make sense of the world. But in this chapter and the next one, I need to break with that chronology to examine two important subjects. The first is the contribution that powerful childhood experiences make to who we become as adults. The second is the way tragedy shapes and distorts our worldviews. No one can escape these influences on their lives.

Yet people can interpret them differently, depending on the intellectual framework they use to make sense of the world."

"I've always felt

2011-06-22T18:27:00.000+03:00

that I was tremendously lucky during my adolescence. Things easily could have turned out differently for me had I gotten in trouble with the law or gotten addicted to drugs or alcohol. Almost every night, instead of studying, my friends and I would head to Hollywood where the action was. Drugs, sex, and trouble could be had on any given night, and the police and punkers fought a running battle over control of the streets. I was lucky to get through that period of my life without doing great harm to myself or others. Many of my teenage peers weren't so lucky."

--G.G.

2011-06-22T15:05:00.002+03:00

"Man is nothing else but what he makes of himself."
— Jean-Paul Sartre

Es gibt zwei Wege

2011-05-25T15:40:00.001+03:00

, dass du nehmen kanst: Der erste Weg führt durch dieses Tür, weil du glaubst dass du alles gehört hast.

Der andere Weg beginnt genau hier, genau jetzt...

The Sunk Cost Fallacy [YANSS]

2011-05-19T14:55:00.000+03:00

The Misconception: You make rational decisions based on the future value of objects, investments and experiences.

The Truth: Your decisions are tainted by the emotional investments you accumulate, and the more you invest in something the harder it becomes to abandon it.

You can learn a lot about dealing with loss from a video game called Farmville.

You have probably heard of this game. In 2010, one in five Facebook users had a Farmville account. About 50 million people were still playing in early 2011 – still impressive considering the fantasy megagame World of Warcraft boasts about a quarter as many players.

So, it must be really, really fun. A game with this many players must promise potent, unadulterated joy, right? Actually, the lasting appeal of Farmville has little to do with fun. To understand why people commit to this game and what it can teach you about the addictive nature of investment, you must first understand how your fear of loss leads to the sunk cost fallacy.

Studies by psychologists Daniel Kahneman and Amos Tversky’s going back to the 1970s show you don’t equate loss and gain. Loss is more powerful. When they had subjects gamble in the lab, they noticed people tended to demand the promise of a payoff of at least double what they risked before they agreed to the terms of the game. Loss, they reasoned, was gain times two.

Outside of the lab, the pain you feel when you is lose cash is twice as strong as the joy you feel when you gain an item of equal value. This is why marketing and good salesmanship is often all about convincing you what you want to buy is worth more than what you must pay for it. You see something as a good value when you predict the pain of loss will be offset by your joy of gain.

__________________________________

Imagine the apocalypse is upon you. Some terrible disease was unleashed in an attempt to cure male pattern baldness. The human population has been reduced to 600 people. Everyone is likely to die without help. As one of the last survivors you meet a scientist who believes he has found a cure, but he isn’t sure. He has two versions and can’t bear to choose between them. His scientific estimates are exact, but he leaves the choice up to you.

Cure A is guaranteed to save exactly 200 people. Cure B has a 1/3 probability of saving 600, but a 2/3 probability of saving no one. The fate of hairlines and future generations is in your hands. Which do you pick?

Ok, mark your answer and let’s reimagine the scenario. Same setup, everyone is going to die without a cure, but this time if you use Cure C it is certain exactly 400 people will die. Cure D has a 1/3 probability of killing no one, but a 2/3 probability killing 600. Which one?

When Tversky and Kahneman presented these two scenarios to doctors, minus the bit about baldness, the majority chose Cure A in the first scenario and Cure D in the second. The catch is both situations are the same, just framed differently. All their logic and rationality was chewed up when their fear of loss was activated. The wording in the first scenario makes it seems as though you get to save 200 people before the first one dies. The overall loss isn’t emphasized. In the second, it seems as though you lose 400 people before you save anyone. The fear conjured by the emphasis on losing lives in the reframed scenario makes it seem acceptable to take a serious risk. That’s how much you hate loss.

________________________

When you lose something permanently, it hurts. The drive to mitigate this negative emotion leads to strange behaviors. Have you ever gone to see a movie only to realize within 15 minutes or so you are watching one of the worst films ever made, but you sat through it anyway? You didn’t want to waste the money, so you slid back in your chair and suffered. Maybe you once bought non-refundable tickets to a concert, and when the night arrived you felt sick, or tired, or hung over. Perhaps something more appealing was happening at the same time. You still went, even though you didn’t want to, in order to justify spending money you knew you could never get back. What about that time you made it back home with a bag of tacos, and after the first bite you suspected they might have been filled with salsa-infused dog food, but you ate them anyway not wanting to waste both money and food? If you’ve experienced a version of any of these, congratulations, you fell victim to the sunk cost fallacy.

Sunk costs are a favorite subject of economists. Simply put, they are payments, investments or costs which can never be recovered. An android with fully functioning logic circuits would never make a decision which took sunk costs into account, but you would. As an emotional human, your aversion to loss often leads you right into the sunk cost fallacy.

Loss aversion is one of your strongest drives. You know a confirmed loss lingers and grows in your mind, becoming larger in your history than it was when you first felt it. Whenever this clinging to the past becomes a factor in making decisions about your future, you run the risk of being derailed by the sunk cost fallacy.

Hal Arkes and Catehrine Blumer created an experiment in 1985 which demonstrated your tendency to go fuzzy when sunk costs come along. They asked subjects to assume they had spent $100 on a ticket for a ski trip in Michigan, but soon after found a better ski trip in Wisconsin for $50 and bought a ticket for this trip too. They then asked the people in the study to imagine they learned the two trips overlapped and the tickets couldn’t be refunded or resold. Which one do you think they chose, the $100 good vacation, or the $50 great one?

Over half of the people in the study went with the more expensive trip. It may not have promised to be as fun, but the loss seemed greater. That’s the fallacy at work, because the money is gone no matter what. You can’t get it back. The fallacy prevents you from realizing the best choice is to do whatever promises the better experience in the future, not which negates the feeling of loss in the past.

_______________________________

Kahneman and Tversky also conducted an experiment to demonstrate the sunk cost fallacy. See how you do with this one.

Imagine you go see a movie which costs $10 for a ticket. When you open your wallet or purse you realize you’ve lost a $10 bill. Would you still buy a ticket? You probably would. Only 12 percent of subjects said they wouldn’t. Now, imagine you go to see the movie and pay $10 for a ticket, but right before you hand it over to get inside you realize you’ve lost it. Would you go back and buy another ticket? Maybe, but it would hurt a lot more. In the experiment, 54 percent of people said they would not. The situation is the exact same. You lose $10 and then must pay $10 to see the movie, but the second scenario feels different. It seems as if the money was assigned to a specific purpose and then lost, and loss sucks.

__________________________________ So

This is why Farmville is so addictive people have lost their jobs over it.

Farmville is a valuable tool for understanding your weakness in the face of loss. The sunk cost fallacy is the engine which keeps Farmville running, and the developers behind Farmville know this.

Add caption

Farmville is free, and the first time you log on you are transported to a netherworld patch of grass where you float above an abeyant young farmhand eager to get to work. His or her will is your will, and his or her world is empty save a patch of land ready to be plowed and a crop of vegetables ready to be picked.

Wading into the experience, you feel the game designers have made every attempt to turn your head toward the screen in a way which brings no attention to the grip on your scalp. It is all your choice, they seem to be saying, no one is forcing you to proceed. Here, harvest these beans. Hey, why not plant some seed? Oh, look, you could plow a patch of land, you know, if you want. A loading bar appears and then quickly fills as you watch your grinning Aryan-ish avatar with his messy-on-purpose haircut virtually dirty his digital overalls. The cheery music, which sounds like the cyborg interpretation of clumsily extracted memories from the brain of a reanimated Old West piano player, drones on and on. The moment the loop restarts is difficult to pinpoint.

Within a few minutes, you’ve done everything which can be done on your first garden, but there are hints all over the screen portending a fully functioning Texas-ranch-sized megafarm, should you plant your seeds well. Once you learn you must wait at least an hour or so to continue, you start clicking around and find you have coins and cash which can be spent on trees, plants, seeds, an impressive bestiary of jaunty fantastical creatures and a bevy of clothes, devices, buildings and props. You have just enough currency when the game starts to buy a caramel apple tree or some honeybees, but the nice stuff like pink tractors and magic waterfalls, will have to wait until you’ve played the game a while. If you stay vigilant, checking back throughout the day to see how close your strawberries are to being ripe or if a wandering animal has visited your feed trough, you can earn more virtual currency and advance in levels and unlock more stuff. You’ll need to plant and plow and harvest to advance, most of which is also an investment in something which must be harvested…later.

This is the powerful force behind Farmville. Playing Farmville is a commitment to a virtual life form. Your neglect has consequences. If you don’t return, your investments die and you will feel like you wasted your time, money and effort. You must return, sometimes days later, to reap the reward of the time and virtual money you are spending now. If you don’t, not only do you not get rewarded, you lose your investments.

To stave off these feelings you can pay Farmville real-world money or participate in offers from their advertisers to negate the need to tend to certain things, reverse the death of crops and expand your farm ahead of schedule. You can also ask your friends to help, since the game has tendrils reaching deep into Facebook.

Although all these strategies will keep the fallacies at bay for a few days, they also feed them. The urge to stay the course and keep your farm flourishing gets more powerful the more you invest in it, the more you ask others for help, the more time you spend thinking about it. People set alarms to wake up in the middle of the night to keep their farm alive. You continue to play Farmville not to have fun, but to avoid negative emotions. It isn’t the crop you are harvesting, but your fallacies. You return and click to patch cracks in a dam holding back something icky in your mind – the sense you wasted something you can never get back.

To say Farmville has been successful is a silly sort of understatement. It has led to the creation of a whole new genre of entertainment. Hundreds of millions of dollars are being generated by social gaming, and like so many profitable businesses, someone is hedging their bets against a predicable weakness in your behavior in order to turn a profit.

Farmville players are mired in a pit of sunk costs. They can never get back the time or the money they’ve spent, but they keep playing to avoid feeling the pain of loss and the ugly sensation waste creates.

You may not play Farmville, but there is probably something similar in your life. It could be a degree you want to change, or a career you want to escape, or a relationship you know is rotten. You don’t return to it over and over again to create good experiences and pleasant memories but to hold back the negative emotions you expect to feel if you accept the loss of time, effort, money or whatever else you have invested.

If you dropped your cell phone over the edge of a cruise ship, you would need James Cameron’s unmanned submarine fleet to find it again. Sure, you could spend a small fortune to retrieve it, but you wouldn’t throw good money after bad. Laid out like this, logical and rational and easy to pick apart, you can pat yourself on the back for being such a reasonable human. Unfortunately, the sunk costs in life aren’t always so easy to see. When something is gone forever it can be difficult to realize it. The past isn’t as tangible a concept as the sea floor, yet it is just as untouchable. What is left behind is just as irretrievable.

Sunk costs drive wars, push up prices in auctions and keep failed political policies alive. The fallacy makes you finish the meal when you are already full. It fills your home with things you no longer want or use. Every garage sale is a funeral for someone’s sunk costs.

The sunk cost fallacy is sometimes called the Concorde fallacy when describing it as an escalation of commitment. It is a reference to the construction of the first commercial supersonic airliner. The project was predicted to be a failure early on; but everyone involved kept going. Their shared investment built a hefty psychological burden which outweighed their better judgments. After losing an incredible amount of money, effort and time, they didn’t want to just give up.

It is a noble and exclusively human proclivity, the desire to persevere, the will to stay the course – studies show lower animals and small children do not commit this fallacy. Wasps and worms, rats and raccoons, toddlers and tikes, they do not care how much they’ve invested or how much goes to waste. They can only see immediate losses and gains. As an adult human being, you have the gift of reflection and regret. You can predict a future place where you must admit your efforts were in vain, your losses permanent, and when you accept the truth it is going to hurt.

Streets of Rage

2011-04-26T11:52:00.001+03:00

- Ah you dirty bitch, who's party is this?
- What's your problem?
- [..] noise [..]
- Eh, no, don't!

- Hey, you were listening to that?
Eeh, correction
You were listening to it, and now you're not

- You can't do that
Get your hands off me
It's my property!

- Oh, sorry
You vile piece of scum

2011-04-24T11:57:00.000+03:00

Am dispărut

Cum am făcut și mai demult... Pur și simplu nu. Y!Mesnger cinci minute pe lună, mail verificat o dată la 3 zile, răspuns mailurilor din an în paşte (...le viitor;) fuck it, pînă și telefonul mi-a stat fără sim în dulapul de la lucru cîteva zile şi puţin a lipsit contului de Yahoo să fie şters. it's my property. - correction: you were listening to it but now you're not. That vile piece of scum
Lucruri pe care le realizezi doar oprindu-te și privind în spate. What's become of one...

O fi my big fuck you to the world. You bore me.

What was left, though?... Muzică injectată în ochi, nopți nedormite în serie, tuneluri, o schimbare a paradigmei banilor, cea mai importantă afacere din viața mea şi un lucru imens care mi-a alienat din oamenii apropiaţi.
Fun times.

Oh, Internets blushes

2011-04-15T17:50:00.000+03:00

[...]

Cati atei cunosti tu care asculta manele?

[...]

2011-04-04T15:55:00.000+03:00

atat iti zic: o sa te arzi cu ea, si am incheiat.nu mai vreau sa mai aud nimic niciodata

Asta nu-i o realizare, e doar o reformulare.

2011-04-04T15:53:00.000+03:00

- Lumea, fratele meu, poate fi condusă de trei oameni. Unul l-a inventat pe Dumnezeu, unul banii, celălalt e un PR-ist bun care i-a aşezat la o masă şi le-a propus: hai să-i ardem pe ăştia. Şi le-a ieşit, atâta de rău ne-au futut că nu mai ştim încotro s-o luăm.

Tăcere. Ăsta era răspunsul meu. Nu puteam să nu fiu de acord cu el. Toate erau invenţii: liniile trase pe hărţi, spaţiile definite, zeii, politica, marketingul, economia... Singurele lucruri naturale din acel peisaj erau cîţiva porumbei şi un cîine care căuta prin gunoaie. Ei nu aveau nicio lege.

- Doar uită-te la ei, frate... Plini de ruşine... Ruşinea de a-şi spune ceva, de-a se privi, chiar dacă nu se cunosc, parcă am fi într-un joc virtual prost. Se plimbă de colo-colo, mai au puţin şi aleargă. Ca o turmă de vite. Mănîncă, rîd, muncesc, înjură, îşi dau cu presupusul, se fut şi dorm... A doua zi de la capăt. Restu-s detalii... Şi, repet, poate doar trei oameni ştiu şi înţeleg despre ce dracului e vorba cu adevărat. Ei conduc lumea. Ei trăiesc. În rest, nimeni nu-şi pune întrebări, oamenii au deja răspunsuri înainte de curiozităţi. Ca şi fast-food-urile, răspunsurile astea-s făcute pe fugă şi-s proaste.

(Andrei Ruse) andreiruse.ro

Matematica poetica

2011-03-26T05:58:00.000+02:00

Unu si cu unu nu fac doi,
Unu si cu unu fac trei
sau patru, sau cinci...
Unu tare si cu unu moale
fac unu tare si cu unu moale
sau o camila
Saptesprezece fara unu
fac douazeci si unu,
cinci si cu patru
fac un cal.
Opt fara trei
fac cat vrei,
o mie noua sute
a fost,
doua mii
va sa vie.

Unu poate fi la trecut.

Unu poate fi la viitor.

Dorm si visez in limba iraniana
ea are un timp intermediar
intre prezent si viitorul intai
ea are un timp intermediar
intre prezent si imperfect
si ea mai are un verb fara nici un timp.

Exista o gramatica a numerelor
1 poate fi subiect
dar poate fi si predicat.
1 poate sa fie pana la soare
dar poate fi si pana la lamaie
1, 2, 3,
o capra un taur, un turn
capre (cate ?)
tauri (unul).

Scuip pe 1
dau cu piciorul in 1

- Ai innebunit, imi spune Pitagora.

- N-am innebunit, ii strig.
Pamantul e plat ca o omleta.

Omul e cel mai vechi animal
si singur in vidul casnic.

El are doua maini
si doua picioare. Aceasta numaratoare
e un vis, un slogan,
2 tare nu e totuna cu doi moale,
2 lung nu e totuna cu 2 scurt
si aceasta pentru ca de fapt
e tot una
deci 2 este egal cu una
(una este nevasta lui 1)
1 la vocativ
nu este acelasi cu 1
la imperativ !

Matematica s-o fi scriind cu cifre
dar poezia nu se scrie cu cubinte.
Cucurigu !

(Stănescu, N.)

2011-03-22T22:29:00.002+02:00

My spoon is too big.

SPOON is too BIG

Big is to spoon.

To big is to spoon.

I like spooning.

2011-03-14T11:48:00.003+02:00

Posibilităţi


Prefer cinematograful.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de pe Warta.
Pe Dickens îl prefer lui Dostoievski.
Prefer să iubesc oamenii
în locul omenirii.
Prefer să am alături ac şi aţă.
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu afirm
că toate au o motivaţie.
Prefer excepţiile.
Prefer să plec mai devreme.
Prefer să discut cu medicii despre altceva.
Prefer ilustraţiile vechi.
Prefer absurditatea scrierii versurilor
absurdităţii de a nu le scrie.
Prefer, cînd vine vorba de iubire, aniversările
sărbătorite-n fiecare zi.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.
Prefer bunătatea vicleană naivităţii.
Prefer pămîntul în civil.
Prefer ţările cucerite celor cuceritoare.
Prefer să am reţineri.
Prefer iadul haosului iadului ordinii.
Prefer poveştile fraţilor Grimm titlurilor de ziar.
Prefer frunzele fără flori florilor fără frunze.
Prefer cîinii cu cozi netăiate.
Prefer ochii luminoşi pentru că ai mei sînt întunecaţi.
Prefer sertarele.
Prefer multe lucruri nemenţionate aici
multor lucruri nici ele menţionate.
Prefer zerourile risipite întîmplător
celor aşezate în coada altor cifre.
Prefer scurta existenţă a insectelor eternităţii stelelor.
Prefer să bat în lemn.
Prefer să nu întreb cît timp şi cînd.
Prefer să ţin cont chiar şi de faptul
că existenţa îşi are raţiunea sa.  

(de Wislawa Szymborska, traducere de Doru Cosmin Radu)

Spot on

2011-03-04T17:49:00.005+02:00

Do not shake

2011-02-27T20:19:00.000+02:00

(I was alone in a room,

one hundred thousand miles from Earth.

My body lay dead before me,

and yet I spoke,

and felt,

and lived.

Behind me lay a tortured world;

before me,

the moon...

and destiny.

Again I felt a surge of power.

Had I been able to,

I would have smiled.

My mission was accomplished.

No one knew;

no one understood.

If they had,

they would not

believe.)

(Maneuvers)

~let's have a game with happy and sad music~

2011-02-23T22:14:00.001+02:00

genele tale îmi râd în vârful creionului
foaia se curaţă de alb şi se umple de semne
drumul spre tine este o dâră din boabe de orez
eşti regele junglei, împachetat in başi
şi în sunete foarte înalte,
reformatorul furiei şi al funinginii
sunt drogul tău somnul tău sunt supa de vişine
te scap în cap, nimeni nu te iubeşte
mai mult decât fiica groparului
dar şi groparul îşi îngroapa fiicele
dacă i se fac fărâmiţe
(Mira)
& sierra leone pe repeat

Mulţi au gîndit-o, puţini au scris-o

2011-02-23T11:32:00.000+02:00

Then there was Laura..

How real

2011-02-20T15:15:00.002+02:00

Make or break I entertain
Run and run until i drop
In the dark I saw the light
Of my old world

Multă fericire; retrospectiv, văd multă.

Dar de unde? Cum de? Şi.. de ce are origini atît de singuratice?

Să mă facă, pentru o clipă măcar, Sam Frank, Freckles, Hope Sandoval, Tasha Baxter sau Katy B să mă simt mai aproape de adevăr decît realitatea? Şi dacă da, e asta fericire genuină sau poate o fugă de realitate? Pînă la urmă şi melodiile astea spun ceva. Nu doar gîghilă urechile. Şi de obicei sub-basul duce ideea... Dar asta-i o poveste pentru altă dată.

Mic exemplu - Example. Auzit de el prin 2004 cînd era un wannabe rapper care făcuse o parodiec reuşită şi ţin minte că mă întrebam dacă o să ajungă şi el vreodată undeva. Acum am dat peste el fără să-mi amintesc de trecut. Aparent o reuşit.

Kickstarts. O melodie a lui:

You want me to come over, I got an excuse
Might be holding your hand but im holding it loose
Go to talk then we choke, it's like our neck's in a noose
Avoid the obvious, we should be facing the truth

Start to think it could be fizzling out
Kinda shocked because I never really had any doubts
Look into your eyes imagine life without ya'

doar ca să ducă melodia în ideea principală:

And then love kick starts again
Starts again
Then love kick starts again
Starts again

într-un mod foarte upbeat şi optimist, jolly, jingly and oh look hun it's Santa with presents.

Iar apoi se întîmplă Bar 9, care se joacă puţin cu melodia. E mai fluentă la început, pare că merge pe exact acelaşi fir optimist, el ia capul ei în mîini, îi vedem zîmbetul în colţul gurii afective din dotare... iar apoi something goes terribly awry. Muzica şi videoclipul iarăşi se înţeleg grozav, doar că într-un mod diferit de prima melodie.

Never see the sky

2011-02-18T08:42:00.002+02:00

Never see the sky
You live in the void
Never go outside
'Cause you're paranoid
Cloud burning bright
The burn feels so good
Cloud burning bright

Fragment de autobiografie

2011-02-16T22:27:00.001+02:00

Stau la ultimul etaj într-un bloc ultra
Dar nu mă invidiaţi, fraţilor,
am nimerit între doi locatari
care-mi fac numai zile negre:
Cel-de Sus uită mereu robinetul deschis
în cerul său
şi-mi inundă tristeţea care se tot umflă
precum parchetul;
Cel-de-Jos este şi mai ciudat:
Îmi bate în calorifer din te miri ce
de nu mai îndrăznesc să intru
nici măcar în istoria literară
de teamă să nu scârţâie cumva uşa
şi să-l deranjeze pe imbecil.
(Spiridon Popescu)

2011-02-16T01:34:00.000+02:00

So if I asked you about art, you'd probably give me the skinny on every art book ever written. Michelangelo, you know a lot about him. Life's work, political aspirations, him and the pope, sexual orientations, the whole works, right? But I'll bet you can't tell me what it smells like in the Sistine Chapel. You've never actually stood there and looked up at that beautiful ceiling; seen that.

If I ask you about women, you'd probably give me a syllabus about your personal favorites. You may have even been laid a few times. But you can't tell me what it feels like to wake up next to a woman and feel truly happy. You're a tough kid.

And I'd ask you about war, you'd probably throw Shakespeare at me, right, "once more unto the breach dear friends." But you've never been near one. You've never held your best friend's head in your lap, watch him gasp his last breath looking to you for help.

I'd ask you about love, you'd probably quote me a sonnet. But you've never looked at a woman and been totally vulnerable. Known someone that could level you with her eyes, feeling like God put an angel on earth just for you. Who could rescue you from the depths of hell. And you wouldn't know what it's like to be her angel, to have that love for her, be there forever, through anything, through cancer. And you wouldn't know about sleeping sitting up in the hospital room for two months, holding her hand, because the doctors could see in your eyes, that the terms "visiting hours" don't apply to you. You don't know about real loss, 'cause it only occurs when you've loved something more than you love yourself. And I doubt you've ever dared to love anybody that much.

And look at you... I don't see an intelligent, confident man... I see a cocky, scared shitless kid. But you're a genius. No one denies that. No one could possibly understand the depths of you. But you presume to know everything about me because you saw a painting of mine, and you ripped my fucking life apart.

You're an orphan, right? You think I know the first thing about how hard your life has been, how you feel, who you are, because I read Oliver Twist? Does that encapsulate you? Personally... I don't give a shit about all that, because you know what, I can't learn anything from you I can't read in some fuckin' book. Unless you want to talk about you, who you are. Then I'm fascinated. I'm in. But you don't want to do that, do you, sport?

You're terrified of what you might say.

2004

2011-01-24T18:07:00.001+02:00

Life [or something like it]

2011-01-16T20:45:00.004+02:00

Maria: Cînd am plecat în fiecare seară voiam să ţi-o trag...
Acum sunt super-chill.

L-am prins pe Dumnezo' de dubstep.

2011-01-14T12:26:00.003+02:00

2011-01-12T13:51:00.002+02:00

2011-01-05T01:10:00.001+02:00

"Orice om frumos este un om urat care a ramas singur." (N.S.)

via El mie: Cris!

16 bit

2010-12-27T21:39:00.001+02:00

Fiecare lucru frumos trait te jefuieste.

Karma exista in lume nu pentru ca exista karma, ci pentru ca suntem programati sa cream un balans intre trairi. Cu cat mai fericit un moment, cu atat mai mare dezamagirea experientei urmatoare. Nu poti recrea frumusete, trebuie sa o descoperi. Altundeva. Altcumva.

Trairile sunt unice.

Iar eu jefuit.

(Drujbe!)

2010-12-23T13:14:00.003+02:00

P.S. Am sters tot ce am scris fiindca dezvoltasem niste idei stupide conform carora unii oameni sunt mai putin oameni. Orice om poate sa-si ridice nivelul de constiinta. Vezi, Misule, poate nevoia noastra de rational si de forme noi (mai ales de idei, adica si de cuvant) e cam absurda. Dar, recunosc, e frumos sa poti realiza ca esti tu. E interesant si faptul ca ii deplangem pe astfel de oameni, si pe buna dreptate. Sunt convins ca si altii ne deplang pe noi, la fel de obiectiv.

Re:

while (paragraph.running()) push ("yes");

E frumos...

adevĕrul e că...

2010-12-21T17:19:00.001+02:00

S.R: AAAAA!!! Trebuie să-ţi iei altă faţă de masă!... una care să nu fie verde!

on The Scope of.

2010-12-17T15:43:00.000+02:00

THE 'associationist' schools have thus constructed a psychology without the soul by taking discrete 'ideas', faint or vivid, and showing how, by their cohesions, repulsions and forms of succession, such things as reminiscences, perceptions, emotions, volitions, passions, theories and all the other furnishings of an individual's mind may be engendered. The very Self or ego of the individual comes in this way to be viewed no longer as as the pre-existing source of the representations, but rather as their last and most complicated fruit.

William James, The Principles of Psychology vol. One.

However the associationist may represent the present ideas as thronging and arranging themselves, still, the spiritualist insists, he has in the end to admit that something, be it brain, be it 'ideas', be it 'association', knows past time as past, and fills it out with this or that event. And when the spiritualist calls memory an 'irreductible faculty', he says no more than this admission that the associanist already grants.

And yet the admission is far from being a satisfactory simplicifcation of the concrete facts. For why should this god-given Faculty retain so much better the events of yesterday than those of last year, and, best of all, those of an hour ago? Why, again, in old age should its grasp of childhood's events seem firmest? Why should illness and exhaustion enfeeble it? Why should repeating an experience strenghten our recollection of it? Why should drugs, fevers, asphyxia, and excitement resuscitate things long gone forgotten? If we contend ourselves with merely affirming that the faculty of memory is so peculiary constituted by nature as to exhibit just these oddities, we seem little the better for having invoked it, for our explanation becomes as complicated as that of crude facts with which we started. Moreover there is something grotesque and irrational in the supposition that the sould is equipped with elementary powers of such an ingeniously intricate sort.

Why should our memory cling more easily to the near than the remote? Why should it lose its grasp of proper sooner than of abstract names? Such peculiarities seem quite fantastic; and might, for aught we can see a priori, be the precise opposites of what they are. Evidently, then, the faculty does not exist absolutely, but works under conditions; and the quest of the conditions becomes the psychologist's most interesting task.

Multe fete

2010-12-15T11:23:00.001+02:00

care-s faine habar n-au că-s faine, iar majoritatea celor care cred că sunt sau aud de la unu'-altu' că sunt... aud minciuni.

Complaints and grievances

2010-12-15T10:47:00.000+02:00

Python's

file = open('filename')

contrasts heavily to Java's

try {
    File f = new File("filename");
    FileInputStream fin = new FileInputStream(f);
    InputStreamReader fisr = new InputStreamReader(fin);
    BufferedReader in = new BufferedReader(fisr);
} catch (Exception e) {
    e.printStackTrace();
}

Which (as Berengal said on xkcd) rather looks like:

try {
    file = new BufferedStream (new FileStream(new StreamOfBlood(new
        SatanicRitual(new BlackGoat("Lucifer's billygoat");
} catch (Throwable e) {
    System.bugger.all();
}

VISION

2010-12-12T19:34:00.004+02:00

Ioana: sorry, nu azi
Ioana: tre sa termin ceva de scris la calc
Jimmy: e mult?
Ioana: este
Jimmy: mult este?
Ioana: mult, mult
Jimmy: dati-mi si mie putin mult, va rog

Sunt pe threadu' meu.

2010-12-07T14:43:00.003+02:00

Control la prostată

2010-12-04T20:30:00.002+02:00

Sarcasm

2010-11-30T04:23:00.002+02:00

Zega: unii ar spune ca esti nesimtit

Zega: da' ce stiu ei

Henchman

2010-11-29T15:49:00.002+02:00

Why?
Stranded
In a life in which your struggle for acceptance
Is a never-ending chore,

Go on
Upbraided
For your actions past and present and rewarded for the ideas
Of the future's bright open door.

Who?
The henchman
Is the human analogue of the suffering multitudes
Who like good dogs sit and lick for their reward.

So?
So what good advice have I got for you
To insure against your likely metamorphosis into this reprobate?

Tell me.
Don't be a henchman!
Stand on your laurels,

Do what no one else does and praise the good of other men

For good man's sake.

And?
And when everyone else in the world follows your lead
(Although a cold day in hell it will surely be)
That's when the entire world shall live in harmony.

Billy;; [Bolt the door and throw away the key]

2010-11-26T12:38:00.003+02:00

Zet: incerc sa exprim ce gandesc dar gasesc doar nervi si frustrare

Zet: la un moment dat am renuntat sa mai analizez

Zet: ajunsesem rau

Zet: le intorceam pe toate partile, ore in sir... si imi dadeam seama ca sunt inconjurata de oameni nepasatori si seci

Zet: nu-si pun intrebari

Zet: ma uitam la oameni in metrou si imi dadeam seama ca nici 1% nu-si pun intrebari

Zet: se gandesc doar la cum merg la munca, se intorc seara, trec pe piata, cumpara branza si rosii

Zet: merg acasa, baga la matz

Zet: si apoi se uita la pro tv

Zet: si e dureros

Zet: am mai incerc sa vorbesc cu oameni... si se uita la mine de parca le vreau raul

So where is the justice when no one is at fault
And a human life is tragically wasted?
How fragile is the flame that burns within us all
To light each passing day?

Şi-aşa mai departe

2010-11-19T11:40:00.000+02:00

*UNF Despre blur.

2010-11-17T10:57:00.000+02:00

~(draft mai vechi, complet UNFinished)

Albarn are o puternică alienare în muzică. Înainte o simţeam doar prin atmosferă şi sunete... acum însă o observ şi în versuri.

Iar mie îmi pare că îl înţeleg bine. Ce înseamnă asta? Că ma pot transpune în muzica lui sau că o resimt si sunt la rîndul meu alienat?

Simt un efect similar cu ocs doar că parcă mai puţin zîmbit. O întrebare validă - reflectez muzica tristă sau o refractez/asimilez?

Aprilie 2010 - "Fiecare are un stil şi preferinţe. Al meu cred că e predispus a inţelege foarte bine trupa asta. We click. Alţii au cu alte trupe (cu care nu am eu) sentimentul ăsta.... şi in final fiecare e meritorie. Dar eu nu pot vorbi de alţii pe care nu îi înţeleg, însă pot vorbi de ăştia! Au niste chestii geniale. Nici nu ştiu dacă să-mi pară rău că nu pot prinde atît de bine şi alte formaţii care nu-mi plac sau să-mi pară rău că alţii nu o prind pe asta..

Eu nu l-am văzut aproape deloc pe Albarn cîntînd şi nu m-am prea uitat la concerte cu el.dar pot să jur că ştiu exact ce expresie facială are şi cum arată pe scenă. "

Did you ever see the concrete stares of everyday?

2010-11-12T16:38:00.002+02:00

Adam: Mi-am facut analizele acum o luna, au iesit perfecte
Adam: A zis aia ca nu a mai vazut la nimeni asa colesterol bun
Adam: Cica....de ani de zile
Adam: Eu nu mananc carne si de-aia
Johnny: si al meu ii bun! il tin aproape de inima
Adam: Bine...am plecat
Johnny: pleaca dara, Adi!
Johnny: piei din drumul meu!
Johnny: de esti tu acela nu-ti sunt mama eu

Can't you see their lives are just like yours?

2010-11-12T16:24:00.000+02:00

Johnny: baaa... eu trebuia sa iau bursa la vest
Adam: Esti la cu taxa, cum sa iei bursa?
Johnny: ce treaba are una cu alta? sunt la taxa din motive obievtive
Johnny: nu din cauza ca nu sunt unul dintre cei mai buni din an ;;)
Adam: Esti un repetent
Adam: :))
Johnny: macar primul semestru.. ca mai apoi...
Johnny: incerc sa depun de bursa. dar am auzit ca daca am peste X venit nu primesc
Johnny: ori eu am venit cacalau. so to speak
Johnny: cel putin fata de studentul mediu..
Adam: E destinul tau sa nu iei bursa
Johnny: nu...voi lua! si tu ai tiganit ceva... daca fiscul imi cere banii inapoi te trag cu mine in jos :))
Adam: :))
Johnny: "and the Best Friend Award goes to..."
Adam: Ce...vezi ca stiu atata engleza ca sa te injur!

Îmi satisfac complexul de Dumnezeu...

2010-11-09T14:15:00.003+02:00

... la aparatul de ""watercooling""!

Dacă lucrez cu ceai cald - folosesc apă rece! Cafea rece? "Apă fiartă" am zis!! Sunt un adevărat stăpîn al termodinamicii...

Iar amu' te voi be, lichid aflat la termperatura potrivită.

Andy

2010-11-08T16:17:00.001+02:00

Cei patru evanghelişti sunt Ioan, Luca, Matei şi ceilalţi...

2010-11-03T15:06:00.002+02:00

Eri: Màrtin, tu ai temperatură? Ce-i cu filozofiile astea?

Epistole ortografiate

2010-11-02T10:37:00.002+02:00

Şi mai e un lucru, unul extrem de important: poate ar fi vremea să renunţăm la ideea că originea latină a limbii romîne reprezintă un fel de blazon aristocratic pe care contactul cu graiurile peizane ni l-ar putea mînji. Românii au scris mai multe sute de ani cu caractere chirilice decît cu cele latine. Şi de ce ne-ar fi ruşine de caracterul slav al vocabularului nostru naţional, de parcă am ascunde un bunic alcoolic în odaia din fundul curţii? Personal, sunt la fel de mîndru de fondul latin al românei, şi de vocabularul slav, şi de influenţele maghiare, germane, turceşti sau bulgăreşti. Fiindcă - în ciuda ruşinii mascate de exacerbarea latinităţii - asta sîntem. Suntem. Sântem [sic]. Sumus.

-- Radu Pavel Gheo, Românii e deştepţi, 2004

Salut, sunt frigul

2010-10-29T11:25:00.000+03:00

Laura: pana la 4
Laura: si dupaia am mers prin centru am luat ceva de papa si am continuat drumu
Laura: aaa
Laura: si am INGHETZAT
Jimmy: da, stiu, eu cu misu am fugit pana la un taxi
Laura: nu nu...noi am avut coaie
Laura: :))
Laura: mai bine nu aveam

Şi-aşa mai departe

2010-10-27T12:36:00.001+03:00

SOŢIA: Eu tot am să te-ntreb. De ce nu se schimbă nimic şi de ce am impresia că nici nu se-ntîmplă nimic?

LUCIDUL: Ne-ntîmplăm numai noi, dacă nu te şochează gramatica.

SOŢIA: Condamnă-mă şi pe mine mai repede.

LUCIDUL: Te comdamn ca şi pe ceilalţi.

SOŢIA: La ce-are să folosească?

LUCIDUL: La menţinerea constanţei celor cu prea mult humor pentru a deveni eroi şi prea blazaţi pentru a deveni oameni de acţiune. Spinarea lor nu se frînge dintr-o dată, se rupe încet, vertebră cu vertebră. Le-o frîng alţii.

SOŢIA: Atunci de ce să mai plec de-aici?

LUCIDUL: Fiindcă aici ai putea să rămîi cu o convingere falsă, că mai poţi păstra cîteva vertebre întregi.

SOŢIA: (pipăindu-şi spinarea) Mă doare.

LUCIDUL: Spre deosebire de alte categorii, pe voi vă doare.

Toţi suntem nişte...

2010-10-26T11:37:00.001+03:00

Am simţit poate pentru prima dată în timp ce citesc o carte că vreau s-o recitesc! Concomitent; nu mai am răbdare, o vreau chiar în clipa asta!

E cartea mea! singura carte pe care-o posed şi pe care, ironic, nu o pot reciti. Nu acum, cel puţin. Ea va curge doar pînă la final acum...

2010-10-25T17:02:00.000+03:00

"Cu cîte-o aripă frîntă, cu cîte-un picior rupt, aşa se zboară în lumea asta", se gîndea Cristu...

(Mînzul)

Candidaţii la fericire

2010-10-25T16:15:00.001+03:00

1950:

- Ah, gre' viaţa. Da ce să-i faci... Asta ni-i menirea.

2010:

- 'Ai ce-mi cade păru'. Stai să-mi caut un tratament de păr. *google*

Mona

2010-10-22T15:20:00.004+03:00

În mod obişnuit, cînd erau numai ei, ai casei, Mona se obişnuise să i se spună "taci din gură că spui numai tîmpenii", ceea ce nu ar fi vrut să audă copiii. Decît să stîrnească asemenea reacţii, Mona îşi redusese conversaţia la strictul necesar. Cînd aveau musafiri sau cînd mergeau în vizite, căuta să treacă neobservată.

Luîndu-şi drept învăţătură de viaţă faptul că pe lumea asta nu sînt toţi oameni frumoşi, nici sănătoşi, nici fericiţi, Mona îşi concentrase existenţa în jurul copiilor, socotindu-şi soţul un rău necesar. Căsătoria ei se număra printre acele multe, mediocre şi de durată, pe care doar moartea le desface. Cînd ieşea din casă i se părea că evadează dintr-o puşcărie, iar cînd se-ntorcea acasă îşi spunea "ne-ntoarcem iară-n cavou, bun antrenament pentru viaţa de veci". (după I.V.)

2010-10-20T16:16:00.002+03:00

Beau apă, cresc

Deci trăiesc

2010-10-19T15:42:00.001+03:00

Now I usually avoid online RPGs because i think they're all a bunch of pointless time wasters for socially maladjusted freaks with self-diagnosed Asperger Syndrome, but i'm happy to say that Tabula Rasa caused this policy of mine to completely... stay exactly the same.

--Ben "Yahtzee" Croshaw

* wiki: Asperger syndrome is an autism spectrum disorder that is characterized by significant difficulties in social interaction, along with restricted and repetitive patterns of behavior and interests.

Something about England

2010-10-11T13:28:00.003+03:00

I saw a dirty overcoat
At the foot of the pillar of the road
Propped inside was an old man
Whom time could not erode

-- nu eu

Because when the smack begins to flow ~ I really don't care anymore

2010-10-11T13:27:00.000+03:00

(Lou Reed)

~draft

Uneori mă trezesc revoltat. Într-un fel mă deranjează "sex bias"-ul... De ce eu ca bărbat văd femeile diferit şi sunt incapabil de a trata toate persoanele la fel? De ce suntem iremediabil atraşi de sexul opus şi nu şi de cel propriu? Ca să se înţeleagă ce spun ar trebui să dezvolt şi nu sunt dispus să fac asta acum.

Dragostea.

Utilitarismul, tendinţa de a evalua lucrurile prin prisma utilităţii aduse mi-a părut o idee bună primele 30 de secunde în care am auzit prezentat conceptul (de către Colin McGinn, un american). Apoi mi-am dat seama că acesta presupune multe lucruri care îmi par absurde.

Doar că în istorie mulţi au studiat utilitarismul şi s-au declarat adepţi al lui. Prin vocea lor cred că ar putea fi argumentat că din moment ce dragostea oferă puţine cazuri de happy-end şi aduce infinit mai multă suferinţă în lume... poate ar trebui abandonată. Ca şi concept. (La fel cum pentru noi românii ar trebui abandonată noţiunea de fotbal la nivel de naţională...)

Să nu mai considerăm dragostea şi tot ceea ce presupune ea o opţiune, o variantă, o alternativă.

Utilitarismul...

E amuzant să te gândeşti la mai multe lucruri radicale cum ar fi propunerea mea absurdă şi. uimitor să simţi că atâtea gânduri pot fi pur şi simplu invalidate - la ce? La vederea persoanei iubite.

Care în cazul de faţă e o fată.

FAIR Enough? [*]

2010-10-09T13:17:00.000+03:00

When asked why "should the United States spend massively on arms and China refrain?" Max Boot, a senior fellow at the Council on Foreign Relations, provided a simple answer: "we guarantee the security of the world, protect our allies, keep critical sea-lanes open and lead the war on terror," while China threatens others and "could ignite an arms race"—actions inconceivable for the United States. Surely no one but a crazed "conspiracy theorist" might mention that the United States controls sea-lanes in pursuit of US foreign policy objectives, hardly for the benefit of all, or that much of the world regards Washington (particularly since the beginning of the Bush II presidency) as the leading threat to world security.

Recent global polls reveal that France is "most widely seen as having a positive influence in the world," alongside Europe generally and China, while "the countries most widely viewed as having a negative influence are the US and Russia." But again there is a simple explanation. The polls just show that the world is wrong. It's easy to understand why. As Boot has explained elsewhere, Europe has "often been driven by avarice" and the "cynical Europeans" cannot comprehend the "strain of idealism" that animates US foreign policy. "After 200 years, Europe still hasn't figured out what makes America tick." Others share these mental failings, notably those close by, who have considerable experience and therefore are particularly misguided. Of the countries polled, Mexico is among those "most negative" about the US role in the world.

-- Noam Chomsky, Failed States

Any hope?

Steinbruner and Gallagher express hope that the threat the US government is posing to its own population and the world will be countered by a coalition of peace-loving nations—led by China! We have come to a pretty pass when such thoughts are expressed at the heart of the establishment. And what that implies about the state of American democracy—where the issues scarcely even enter the electoral arena or public discussion—is no less shocking and threatening, illustrating the democratic deficit mentioned in the preface. Steinbruner and Gallagher bring up China because of all the nuclear states it "has maintained by far the most restrained pattern of military deployment." Furthermore, China has led efforts in the United Nations to preserve outer space for peaceful purposes, in conflict with the United States, which, along with Israel, has barred all moves to prevent an arms race in space.

-- id.

Whence you least expect it...

[*] FAIR stands for Fairness and Accuracy In Reporting

"One day I'm gonna lose the war."

2010-10-06T14:33:00.001+03:00

Îmi pare că dacă e să privesc la viaţa mea şi la cele spuse prietenilor, la toate credinţele şi îndemnurile mele ar fi foarte interesant să sfârşesc un dependent de heroină. Departe de lume, de cunoştinţă, nu şi de durere.

Ar fi doar un final care ar ilustra superb Futilitatea.

Nu e ceva ce-mi doresc.

Dar ar fi artistic.

Tot din mahalaua muzical-artistică

2010-10-04T17:20:00.001+03:00

Într-o carte avântată însă a cărei veracitate e deschisă îndoielilor, Steven Levitt vorbeşte despre o analiză de regresie asupra numelor date bebeluşilor. Care nume au fost cele mai populare în anumite perioade şi de ce? Analiza asta poate evalua trenduri şi da pronosticuri pentru viitor - cum ar fi că cele mai populare nume în 2015 vor fi pe undeva printre Annika, Ansley, Ava, Isabel, Kate, Lara, Maya, etc. pentru fete şi Aidan, Aldo, Asher, Beckett, Bennett, Carter, Harper, Jackson, Johan, Will, etc. pentru băieţi.

Analiza devine interesantă abia când se separă numele din diferiti ani după starea socială a părinţilor şi se urmează tendinţele. De exemplu prin anii '90 Brittany era al optsprezecelea cel mai des dat nume fetelor care proveneau din părinţi de succes şi al cincilea dat fetelor care proveneau din familii într-o stare socială precară şi cu părinţi needucaţi.

Concluzia lui Levitt a fost că nu starurile vremii decid dacă un nume devine popular - ele sunt doar un sindrom, nu o cauză a evoluţiei numelor. Analiza lui argumentează că un nume începe să intre în ciclul de popularitate în familiile educate şi înstărite. Odată devenit relativ popular acolo începe să prindă şi pe la familiile mai puţin educate - acest lucru nefiind ceva conştient, ci deoarece copiii familiilor mai înstărite sunt predispuşi să reuşească în viaţă ajung să dea şi numelui un iz al "succesului". Odată ce acesta prinde en masse la familiile mai needucate familiile celelalte, "trendsetter" încep într-o reacţie inversă să se reorienteze spre noi nume. Asta şi deoarece social numele a ajuns la destule persoane care nu inspiră succesul. După o vreme din acelaşi motiv şi familiile mai puţin înstărite vor căuta să evite acel nume şi să caute altul - şi după cum zice Levitt, o vor face uitându-se la familia care locuieşte în casa aceea mai mare din cartier.

(După Levitt, Dubner - Freakonomics)

Don't we all, bă, don't we all...

2010-10-04T16:10:00.004+03:00

(Banksy)

La recomandarea cuiva drag.

2010-09-24T10:20:00.000+03:00

Adam: Bă Mihai.... Tragicul! Asta lipseste prieteniei noastre.

Un mic exerciţiu de imaginaţie: Gândeşte-te la un context viabil pentru replica asta.

Are you really just the shadow of a man that I once knew?

2010-09-23T16:19:00.000+03:00

I, poster

2010-09-21T17:47:00.002+03:00

Ig

2010-09-17T10:39:00.000+03:00

Cercetări făcute de oameni serioşi pe teme mai puţin serioase:

Placebo-urile scumpe sunt mai eficiente decît placebo-urile ieftine sau la reducere. -oarecum intuitiv, iar eu sunt un mare susţinător al placebo-urilor; păcat de bani.

Muzica country trezeşte sentimente propice sinuciderilor în sectorul de oameni predispuşi către aşa ceva. Link

Ceva oarecum surprinzător - din punct de vedere biochimic a fi puternic îndrăgostit se aseamănă cu a suferi de o formă gravă a tulburării obsesiv-compulsivă. Asta explică multe. Link

Oamenilor cărora corpul le respinge implanturi în cornee li se poate implanta un dinte propriu în ochi care să adăpostească o cornee artificială. Tehnica asta devine tot mai populară...

"De data asta stau cuminte si observ"...

2010-09-16T11:52:00.003+03:00

E doar genială.

2010-09-15T17:52:00.002+03:00

Ok. Sex between universes aside...

http://pauzadereclame.blogspot.com/2009/06/development-of-moral-reasoning.html

So we have the Golden Rule: Do unto others as you have others do unto you.

And the Supreme Cathegorical Imperative: Act only according to the maxim whereby you can at the same time will that it should become a universal law. (Even the name sounds cold! But Kant couldn't help it - he was german)

Both imply the idea that everyone is just as valuable as you and me and so all should be treated morally the same as you and me (particularly me). There is however a difference between them, illustrated in a simple one-liner:

"A sadist is a masochist who follows the golden rule."

Kant would say there's no way a masochist could claim inflicting pain on others could be a universal law for a livable world. Even a masochist would find that unreasonable.

Following this, G.B. Shaw rephrased the Golden Rule: Do not do unto others as you have others do unto you. They may have different taste.

~~ Thomas Cathcart and Daniel Klein

The Inductive Argument from Analogy

2010-09-14T10:34:00.000+03:00

Who created the Universe?

Some argue that because the Universe is like a clock, there must be a clock maker.

As David Hume pointed out: "This is a slippery argument because there is nothing that is really perfectly analogous to the Universe as a whole. Unless it's another universe. So we shouldn't try to pass off anything that is just a part of this Universe." Why a clock, anyhow? Why not say the Universe is analogous to a kangaroo? After all, both are organically interconnected systems but the kangaroo analogy would lead to a very different conclusion about the origin of the Universe. Namely - that it was born of another universe after that universe had sex with a third universe.

A fundamental problem with arguments from analogy is the assumption that because some aspects of A are similar to B other aspects of A are similar to B. Not necessarily so.

--- Thomas Cathcart and Daniel Klein

2010-09-10T15:46:00.001+03:00

Come then, Thrasymachus, said I, let us start anew, and oblige us by answering: Do you assert that a perfect injustice is more profitable than an equally perfect justice?
Most decidedly I do; and I have said why.
Pray how do you describe them under another aspect? Probably you call one of them a virtue, and the other a vice?
Undoubtedly.
That is, justice a virtue, and injustice a vice?
A likely thing, my facetious friend, when I assert that injustice is profitable, and justice the reverse.
Then what do you say?
Just the contrary.
Do you call justice a vice?
No; but I call it very egregious good nature.
Then do you call injustice ill nature?
No: I call it good policy.

-- Plato

2004

A boots in morality: Free stuff

Student

Hicks şi Kaufman

Easiest to go from bad to worse

wanted it

Damn it!

Star Wars; o poveste interesantă

xenophobia kills, crime ditto

Sounds like you need a drink, papi

Cum funcţionează _de fapt_ ceasul

Conga!

Warning

This.

True story.

Care sare în evidenţă?

Portal Addiction

Victims au fost, victims sunt încă

Maimuţa spaţială

Despre tipurile de moralitate

Bad

But while it's

2010 Awards - best trailer

http://www.youtube.com/watch?v=b8YkLCD28-I

Huh.

2

"I've always felt

Es gibt zwei Wege

The Sunk Cost Fallacy [YANSS]

Streets of Rage

Oh, Internets *blushes*

Asta nu-i o realizare, e doar o reformulare.

Matematica poetica

Posibilităţi

Spot on

Do not shake

~let's have a game with happy and sad music~

Mulţi au gîndit-o, puţini au scris-o

How real

Never see the sky

Fragment de autobiografie

2004

Life [or something like it]

L-am prins pe Dumnezo' de dubstep.

16 bit

(Drujbe!)

adevĕrul e că...

on The Scope of.

Multe fete

Complaints and grievances

VISION

Sunt pe threadu' meu.

Control la prostată

Sarcasm

Henchman

Billy;; [Bolt the door and throw away the key]

Şi-aşa mai departe

*UNF Despre blur.

Did you ever see the concrete stares of everyday?

Can't you see their lives are just like yours?

Îmi satisfac complexul de Dumnezeu...

Andy

Epistole ortografiate

Salut, sunt frigul

Şi-aşa mai departe

Toţi suntem nişte...

Candidaţii la fericire

Mona

Something about England

Because when the smack begins to flow ~ I really don't care anymore

FAIR Enough? [*]

"One day I'm gonna lose the war."

Tot din mahalaua muzical-artistică

Don't we all, bă, don't we all...

Are you really just the shadow of a man that I once knew?

I, poster

Ig

"De data asta stau cuminte si observ"...

The Inductive Argument from Analogy

Oh, Internets blushes